Războiul comunicatelor continuă iar faţa balonului oval se tot alungeşte, întristată. Portalul oficial federal www.frr.ro a publicat în urmă cu câteva minute hotărârile Comisiei de Disciplină şi Fair-Play a Federaţiei Române de Rugby, clubul RCM UVT Timişoara primind un „avertisment” datorită refuzului de a elibera cei 9 convocaţi în selecţionata Bucharest Wolves iar antrenorul neo-zeelandez Grainger Heikell fiind pironit cu o aspră pedeapsă de 8 luni suspendare. Comisia solicită totodată Biroului Federal, al cărui membru finanţatorul Dan Dinu este, analizarea motivării deciziei refuzului trimiterii selecţionabililor la lotul divizionar. Dar iată comunicatul integral abia remis de federali…
Antrenorul Grainger Heikell devine astfel al doilea membru al clubului RCM UVT Timişoara intrat în acest an în cercul rugby-ului românesc prin implicarea la gruparea din Ronaţ, după vicepreşedintele Duşan Filipaş, la rândul său în sezonul inaugural la galben-albaştri şi în Ovalia carpatină, care să fie aspru sanţionat: tehnicianul, 8 luni; conducătorul, o jumătate de an.
Cotidianul Sporttim nu a publicat în urma semifinalei clubului timişorean cu RCJ Farul declaraţia oferită după partidă de Grainger Heikell, fiind implicit exonerat din capul locului de eventualitatea reinterpretării eronate a afirmaţiilor sale iniţiale.
„Deciziile ultimei sedinte a Comisiei de Disciplina si Fair-Play au fost transmise oficial astazi partilor implicate, dupa cum urmează:
In urma analizei cazului clubului RCM UV Timisoara si al jucatorilor Alexandru Tarus, Valentin Calafeteanu, Valentin Poparlan, Dorin Lazar, Paula Kinikinilau, Stelian Burcea, Daniel Carpo, Randall Morrison si Madalin Lemnaru, cu privire la refuzul onorarii convocarii (trimise de FRR la data de 2 septembrie 2014) la selectionata reprezentativa Bucharest Wolves, membrii Comisiei au constatat ca RCM UV Timisoara, conform prevederilor FRR (RSTJR Sectiunea XVI) si IRB (Regulation 9), nu avea obligatia sa elibereze jucatori la data ceruta de convocatorul FRR pentru selectionata reprezentativa secunda a Romaniei – Bucharest Wolves. Pe de alta parte, luand in considerare declaratiile tuturor jucatorilor, precum si pe cele ale domnului Dan Dinu, potrivit carora toti jucatorii au dorit sa joace pentru echipa Bucharest Wolves, iar decizia de neparticipare a fost exclusiv a clubului, comisia constata ca clubul RCM UV Timisoara nu a luat in considerare aspiratiile jucatorilor de a juca la un nivel cat mai ridicat si de a-si reprezenta tara, impiedicindu-i pe acestia sa beneficieze de cele mai puternice jocuri din aceasta perioada, jocuri pe care acesti jucatori si le-ar fi dorit, aceasta decizie putand afecta si sansele de selectie la prima selectionata reprezentativa, fapt cu atat mai important cu cat ne gasim la un an inainte de RWC 2015. De asemenea, Comisia a considerat ca refuzul clubului incalca spiritul IRB Regulation 9, deoarece unul din scopurile fundamentale ale acestei norme il reprezinta bunastarea jucatorului, scop la care partile interesate trebuie sa conlucreze, iar toti jucatorii au declarat faptul ca aceasta decizie aduce prejudicii carierei lor si a creat de asemenea o stare de disconfort, unii jucatori simtindu-se ca niste “mingi de ping pong” in urma deciziei unilaterale a clubului. Astfel, Comisia de Disciplina si Fair-Play a sanctionat clubul RCM UV Timisoara cu avertisment, conform art. 38 din Regulamentul Disciplinar si, neavind jurisdictie asupra domnului Dan Dinu, membru al Biroului Federal, care implicit si-a asumat responsabilitatea acestei decizii, solicita Biroului Federal analiza asupra intregii motivari si o decizie in consecinta.
*
In privinta cazului domnului Grainger Heikell, antrenor al echipei RCM UV Timisoara, care este acuzat de a fi adus prejudicii imaginii FRR si a jocului de rugby din Romania prin unele declaratii in spatiul public/mass-media romanesti, au fost analizate faptele si s-a decis dupa cum urmeaza.
Comisia a considerat ca este dreptul oricarei persoane oficiale sa notifice IRB cu privire la orice act de abatere de la normele si regulamentele IRB, atata timp cat acest demers este facut cu buna credinta. Pe de alta parte, afirmatiile initiale ale domnului Heikell din timpul audierii, potrivit carora ‘i-au fost reinterpretate afirmatiile’ si a fost in imposibilitatea de a alege cuvintele cu grija, fiind sub imperiul emotiilor generate de acea situatie speciala, au fost invalidate de email-ul sau catre IRB despre care nu se poate afirma ca a fost scris in conditii de presiune a jurnalistilor, de emotii intense sau de lipsa de timp pentru alegerea de cuvintelor potrivite, fiind redactat la un interval de trei zile de la data jocului. Desi domnul Heikell a facut apel la definitia termenului ‘coruptie’ din DEX 2009, continutul scrisorii sale catre IRB demonstreaza clar ca, pe de o parte, acest termen nu este folosit strict pentru referirea la actul de sabotaj, fiind plasat in contextul unor supozitii cu privire la activitatea federatiei, iar pe da alta parte, sensul folosit nu este cel primordial, rezultat din etimologia cuvintului, ci cel juridic, de mai mare notorietate si cu mai mare ecou in mediul public (de altfel constatat si din reactia multimii de utilizatori de internet care si-au manifestat parerile anti-FRR), si care se traduce prin acele fapte limitative reglementate de lege, precum luarea si darea de mita, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenta etc.; activitati ilicite desfasurate in scopul obtinerii de avantaje materiale sau morale, a unor pozitii sociale sau politice inalte, in termenul de coruptie fiind cuprinse incalcarea normelor referitoare la indatoririle functionarului public, precum si neindeplinirea obligatiilor legale, avand un grad sporit de periculozitate sociala, cu profunde consecinte negative asupra intregului sistem social. Asadar, comisia nu a putut retine apararile formulate de catre antrenorul Heikell si clubul sau (probabil in numele acestuia) prin managerul Attila Brosovszki in data de 30.09.2014. Folosirea cuvantului ‘coruptie’ este in principal legata de calitati oficiale, fiind in genere un fenomen de abuz activ sau pasiv al unui functionar oficial in scopul obtinerii unor avantaje materiale sau alte beneficii pentru sine sau pentru altii. Chiar daca domnul Heinkell nu a indicat in mod direct un oficial al FRR, indicarea intregului fenoment rugbystic romanesc ca fiind afectat de coruptie este in masura sa aduca atingere tuturor oficialilor si in special celor implicati in mod direct in evenimentele de la semifinala Superligii.
Comisia a remarcat si faptul ca Heikell nu a avut o atitudine fair-play in timpul audierilor, nementionind despre existenta notificarii sale trimise catre IRB.
Nu in ultimul rind, afirmatiile d-lui Heikell de la conferinta de presa, potrivit carora ‘arbitrii stiau că toti ce sase sunt eligibili pentru a juca, dar din păcate nu s-a apelat la simtul realitătii’, dublate si de afirmatia din notificarea catre IRB ‘the match officials involved had participated in a number of these prior matches (referee for this match having officiated us 3 times previous) and witnessed the medical stamps, the staunch refusal for them to play seemed completely illogical and premeditated given the extenuating circumstances’, reprezinta o clara incalcare a Codurilor de Conduita ale FRR si IRB potrivit carora un oficial ‘shall not publish or cause to be published criticism of the manner in which a referee or touch judge handled a Match’ (Code of Conduct – 1.5), mai ales in conditiile in care oficialii jocului au aplicat prevederile regulamentare si, in nici un caz, nu li se putea cere sa memoreze datele pana la care vizele medicale ale unor jucatori sunt valabile. De altfel, antrenorul clubului timisorean nu este la prima abatere cu privire la comentariile asupra manierei de arbitraj, aceasta facand subiectul unei atentionari trimise clubului din Timisoara de catre Comisia de Disciplina si Fair Play la data de 21 august 2014.
Avand in vedere existenta urmarilor deosebit de grave ale declaratiilor d-lui Heikell, membrii comisiei au decis sanctionarea lui Grainger Heikell cu suspendare pe o perioada de 8 luni, in baza art. 63 din Regulamentul Disciplinar, raportat la art. 20.4 lit. j din IRB Regulation 20″.
E clar! Labagiii aia de la FRR nu se vor lasa pina cind nu vor distruge DE TOT echipa Timisoarei!