România câştigă după 2 ani un joc oficial în faţa unui oponent superior ierarhic

„Stejarii” şi-au reamintit duminică după-amiază la Lisabona de reuşita din urmă cu două primăveri tot pe tărâm iberic, şi tot într-un meci de consolare la locul 3 pe scena secundă europeană, repetând astăzi isprava de la Badajoz cu Spania prin a mai semna un rar triumf în dauna adversarilor ierarhic superiori ai Portugaliei. 

România s-a desprins la 18-0 până la pauza întâlnirii de la ora 17 de la malul Oceanului Atlantic, şi s-a revanşat cu 21-7 pe terenul roş-vişiniilor de pe locul 16 în ierarhia International Rugby Board, de care este despărţită ierarhic şi prin a fi devansată inclusiv de Spania, Uruguay şi Tonga, reprezentativa FRR fiind a 20-a în clasamentul mondial. 

„Tricolorii” au suferit eşecuri apăsătoare în testele oficiale edificatoare ale noului an, 6-34 la Botoşani luna trecută tocmai cu portughezii şi cu 43-5 la Tbilisi pe terenul favoritei Georgia, câştigătoare an de an de rutină a eşalonului secund continental. 

Înfrângeri venite în completarea celor din aceeaşi perioadă a anului trecut, atunci cu 24-49 la Bucureşti cu Portugalia, cu identicul 43-5 în Georgia şi cu 40-33 de mâna Spaniei pe terenul neutru al Parisului la ora aceleiaşi dispute de consolare „la bronz” desfăşurată şi astăzi pe tărâm lusitan.

Unde „Stejarii” cu şase modificări în XV după înfrângerea din Georgia au dovedit că şi-au însuşit lecţia apărării, dând una la rândul lor unei naţionale mai bine clasate în ierarhia mondială, ceea ce România nu mai izbutea încă dinaintea turneului final IRB Rugby World Cup din toamna lui 2023 din Franţa.

Într-adevăr, „tricolorii” au şi câştigat meciuri oficiale la începutul acestui an, acasă cu Germania şi în Belgia, însă puţin relevante dat fiind calibrul valoric redus al adversarilor, indiferent cât de mare preţ au avut respectivele succese prin prisma asigurării astfel a calificării la viitoarea Cupă Mondială din 2027 din Australia, bilete acontate mai degrabă în baza criteriilor înlesnite de accedere prin mărirea la 24 a participantelor la IRB Rugby World Cup.

Ce-i drept, şi lusitanii au schimbat prin părţile esenţiale după recenta victorie de la Botoşani, mai exact ambii mijlocaşi precum şi o aripă şi pe căpitanul Appelton în linia de treisferturi, respectiv câte un component în liniile a II-a şi a III-a. 

David Gérard, selecţionerul francez al României, a apelat la 5 legitimaţi la cluburi din Hexagon, iar câte trei de la bucureştenele CSA Steaua şi Dinamo, doi provenind de la timişoreni – fundaşul căpitan Simionescu şi aripa Tiqe, o treime a XV-lui fiind compusă din naturalizaţi. 

Iar apropo de rugby-ul francez, sfârşitul de săptămână a adus şi adjudecarea de către Franţa a Turneului celor 6 Naţiuni, după trei ani, atunci printr-un Grand Slam, ulterior fiind câştigat de irlandezi.

Însă „Cocoşul galic”, chiar şi fără influentul Antoine Dupont, s-a impus după pauză acasă în faţa Scoţiei, cu 35-16 (16-13) prin eseurile lui Moefana şi câte unul din partea lui Bielle-Biarrey şi Ramos, care a fructificat şi câte trei transformări respectiv penalităţi, încât selecţionabilii lui Fabien Galthie au încheiat ediţia cu 4 victorii şi un eşec, precum Anglia şi Irlanda, dar i-a devansat pe insulari pe podium. 

Pe când Scoţia s-a ales cu doar două succese iar Italia cu unul singur, „lingura de lemn” revenind Ţării Galilor. 

Notabil, Franţa a câştigat ediţia din acest an a Six Nations prin a semna un record de eseuri marcate în competiţie, 30 cu cele patru din weekend în totalul celor cinci partide, doborând un total stabilit acum 24 de ani de Anglia, în 2001.

Francezii semnând şi recorduri individuale, Thomas Ramos întrecându-l pe Frederic Michalak la totalul absolut al punctelor marcate pentru „albaştri” iar Louis Bielle-Biarrey egalând recordul de opt eseuri ale aceluiaşi rugbist într-o singură ediţie a Six Nations. 

Pentru conformitate, Franţa a început împotriva Scoţiei cu fundaşul Ramos; Penaud, Fickou, Moefana, Bielle-Biarrey; Ntamack, Lucu / Gros, Mauvaka, Atonio, Flament, Guillard, Cros, Boudehent şi căpitanul cu numărul 8 Alldritt, înlocuitori pe parcurs fiind Marchand, Baille, Aldegheri, Auradou, Meafou, Jegou, Jelonch şi Le Garrec.

Şi-ar mai fi de specificat că de la lansarea Six Nations în anul 2000, odată cu cooptarea Italiei în cadru, turneul a fost câştigat pe rând de Anglia două sezoane la rând, apoi Franţa în 2002 printr-un Grand Slam, din nou Anglia în 2003 cu un Grand Slam, Franţa în 2004 (Grand Slam), Ţara Galilor în 2005 (Grand Slam), Franţa în 2006 şi 2007, Ţara Galilor în 2008 (Grand Slam), Irlanda în 2009 (Grand Slam), Franţa în 2010 (Grand Slam), Anglia în 2011, Ţara Galilor în 2012 (Grand Slam) şi 2013, Irlanda în 2014 şi 2015, Anglia în 2016 (Grand Slam) şi 2017, Irlanda în 2018 (Grand Slam), Ţara Galilor în 2019 (Grand Slam), Anglia în 2020 şi Ţara Galilor în 2021.

Revenind la „Stejari”, la Lisabona au început cu Alexandru Savin (CS Rapid), Ştefan Buruiană (USON Nevers), Gheorghe Gajion (Stade Montois); Nicolaas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare), Andrei Mahu (Massy); Matthew Tweddle (CSA Steaua), Cristi Boboc (CSA Steaua); Adrian Mitu (Soyaux-Angouleme XV Charente) // Alin Conache (CSA Steaua), Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), Taliauli Sikuea (CSM Ştiinţa Baia Mare), Taylor Gontineac (Beziers), Mihai Graure (CS Dinamo), Iliesa Tiqe (SCM USV Timişoara) şi căpitanul Marius Simionescu, tot de la SCM USV Timişoara.

Conache deschizând scorul dintr-o lovitură de pedeapsă în minutul 10, iar până la mijlocul primei părţi „Stejarii” făurind primul eseu, cu Vaovasa la recuperare în apropierea terenului de ţintă lusitan şi Immelman venit în susţinere, 0-8 şi o transformare din partea aceluiaşi Conache.

Care lovea butul dintr-o penalitate ulterioară dar o alta o şi transforma, România reuşind chiar încă un eseu până la pauză, când Vaovasa i-a pasat lui Simionescu şi fundaşul a rezistat atacurilor a trei lusitani, trimiţându-i decisiv lui Boboc, 0-18.

Apărarea foarte bună a României a fost fundamentală în asigurarea victoriei, Conache plusând dintr-o altă penalitate, 0-21 oarecum neverosimil.

Şi doar eliminarea temporară a lui Tiqe după o oră de joc a adus punctele gazdelor dintr-un mol de margin, prin efortul pachetului de înaintare, însă realitatea e că România n-a primit nici un punct în Portugalia în condiţii de egalitate numerică. 

Printre rezervele la start ale „tricolorilor”, alţi 2 rugbişti ai celor din Ronaţ, Tudor Butnariu şi Gabriel Rupanu, dar şi Iulian Hartig şi Cosmin Manole – ambii de la Dinamo, Adrian Moţoc (Biarritz), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare) şi ex-timişoreanul Marius Iftimiciuc (Carcassonne).

Iar de-acum intrarea în linia dreaptă spre noul sezon intern inaugurat sâmbătă 29 martie de la ora 12 cu Supercupa României între campionii timişoreni şi câştigătorii dinamovişti ai Cupei României, weekend când va şi începe noua ediţie de campionat cu aceleaşi şase cluburi.

Participantele, enumerate pe coloana rezultatelor, programului şi ierarhiilor din secţiunea Rugby în Sporttim.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Rugby: