SCM USV Timişoara a avut nevoie de o reîntâlnire cu ciuca bătăilor CS „U” ELBI Cluj pentru a învinge după o lună de zile în care a pierdut de două ori în capitală la câte 3 puncte diferenţă şi a stat o etapă pe margine, astăzi de la ora 13 repetând în foarte mare măsură pe Someş diferenţa victorioasă înregistrată în tur cu ardelenii în Ronaţ. Pe 13 aprilie a fost 47-10, în antepenultima rundă a returului 55-20, repetiţie înaintea deplasării de sâmbăta viitoare la matineu pe terenul campioanei din Baia Mare.
Maramureşeni învingători de la ora 11 în primul meci al etapei a opta în grupa I valorică 1-5 cu 36-27 acasă cu Dinamo Bucureşti, localnicii reuşind 5 eseuri iar cei din capitală patru, după care runda a fost completată pe terenul „Iuliu Haţieganu” din Cluj, într-o întâlnire a formaţiilor care săptămâna trecută au stat, alb-negrii din Ardeal dat fiind accidentările din lot, într-atât de multe încât nu s-au deplasat pe „Florea Dumitrache” în fief-ul roş-albilor şi au pierdut la „masa verde”, pe când timişorenii pentru că le venea rândul să aştepte o etapă pe margine.
Regrupaţi, au obţinut prima victorie în deplasare în acest an, la scor, aproape la fel de mare precum cel izbutit în tur cu clujenii în Ronaţ, de astă dată înscriind mai adesea.
Simionescu; Tiqe, Manumua, Khvicha, Shennan; Bucur, Rupanu / M Lazăr, Sîrbu, Nica; I. Mureşan, Onsando; A. Mureşan, Neculau; Holoia.
Valentin Calafeteanu a început a treia deplasare consecutivă cu XV-le Tiqe; Şteţco, Manumua, Bucur, Shennan; Jipa, Rupanu / M. Lazăr, Vasilovici, Nica; Trăuşan, I. Mureşan; Altinok, Neculau – cpt., Murariu, aşadar şi cu unii jucători mai tineri, care în partide împotriva formaţiilor de pe podium n-ar intra în echipa de start, dar timişorenii s-au impus detaşat, fără probleme şi conform aşteptărilor. Iar unii titulari au luat loc la startul meciului pe banca de rezerve, Simionescu şi Onsando alături de Sikote, Sîrbu, Chiriac, Andrei Mureşan, Godwin şi Baloyi.
Chiar şi aşa, favoriţii s-au detaşat net încă din prima parte prin a-şi asigura deja punctul bonus ofensiv, şi fără a primi în schimb vreun eseu, 6-29 la pauză, mai clar decât în primele 40 de minute ale jocului tur din Ronaţ, atunci 21-10.
Fără meciuri în picioare din prima zi de vineri a lunii mai, când se înclinau dinamoviştilor pe Arcul de Triumf pe seama unei lovituri de pedeapsă, 20-17 (6-0), de la un meci la altul survenind 6 schimbări în XV-le de start, astăzi şi cu Şteţco, Jipa, Vasilovici, Trăuşan, Altinok şi Murariu, în locul lui Simionescu, Khvicha, Sîrbu, Onsando, Holoia şi Andrei Mureşan, galben-albaştrii şi-au menţinut apetitul ofensiv şi după pauză, înscriind aproape acelaşi număr de puncte, dar pe de altă parte fiind şi surprinşi în propriul teren de ţintă.
Una peste alta, o victorie de rutină în cea mai facilă deplasare din grupa I valorică, teste mai concludente şi edificatoare urmând sâmbăta viitoare la matineu în bătătura cvadruplilor „Zimbri” campioni şi pe 3 iunie de la ora 11 în Ronaţ cu CSA Steaua, la încheierea returului fazei I preliminare a Ligii Naţionale 2023.
Rezultatele etapei, programul celei viitoare şi clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Rugby.
CS „U” ELBI Cluj a început cu Ursu; Herman, Damian, Takatu u, Nedelcu; Melniciuc, Toma – cpt. / Tedeluri, Bîrlădeanu, Pocriş; Cerceş, Curcă; Hîncu, Marin şi ex-timişoreanul Morrell.
Campionatul va continua peste vară cu o a doua fază a sa, întrepătrunzând grupele valorice iar fruntaşele aliniindu-se fără jucătorii de lot naţional, convocaţi pentru pregătirea prezenţei la Cupa Mondială din septembrie-octombrie, turneu final în urma căruia se vor derula şi disputele cheie din toamnă, pentru titlul intern.