SCM USAMVB Timișoara îngenunchiază ”Zimbrii” campioni și la Baia Mare, cu 4 eseuri: 13-31 (8-14)

Reeditarea finalei de luna aceasta a ediției 2021 a Cupei României s-a ivit în cadru sub mult mai bune auspicii, vestea săptămânii ținând de calificarea ”Stejarilor” României la turneul final de anul viitor al Cupei Mondiale din Franța, la ”masa verde” pe baza descalificării secund clasatei Spania, căzută în aceeași capcană în care era prinsă și Federația Română de Rugby în preliminariile IRB Rugby World Cup 2019 din Japonia. Iar cum campioana CSM Știința Baia Mare și multipla ex-campioană SCM USAMVB Timișoara sunt furnizoare interne în umbra Stelei pentru lotul ”Stejari”, reîntâlnirea maramureșenilor cu bănățenii și în campionat n-a fost doar sub pecetea tradiției acestor încleștări, ci și a revenirii României la ”Mondiale”. Zâmbetul larg a aparținut astăzi însă strict elevilor lui Valentin Calafeteanu, repetând deznodământul din capitală cu trofeul pe masă, de astă dată mult mai categoric, cu 4 eseuri: 13-31 (8-14). 

Pe terenul neutru ”Arcul de Triumf” a fost 22-15 în favoarea timișorenilor la început de aprilie, finală în urma căreia campionii băimăreni n-au mai jucat, în așteptarea debutului de astăzi în grupa nord-vestică din nou înființata Ligă Națională de Rugby, debut în propriul fief, unul însă ratat de ”Zimbri”, îngenunchiați și de astă dată, însă de o manieră mai drastică, 13-31.

Un rezultat similar celui din prima finală adjudecată de bănățeni în deceniul trecut, mai exact în anul lansării fostei Superligi, 32-10 pentru RCM Timișoara la Alba Iulia în ultimul act al ediției 2011 în Cupa României, iar dacă gruparea din Ronaț a revenit în această primăvară la bunele obiceiuri de a-i depăși pe maramureșeni în întâlnirile cu trofeul pe masă, iată că le-a aruncat campionilor mânușa încă de la prima strigare în campionat.

Era nevoie de un Baia Mare – Timișoara în noua ediție demarată acum două săptămâni cu rezultate în general de maidan, 46-6, 96-6 în favoarea bănățenilor și chiar 133-6 în contul clujenilor în runda inaugurală a Grupei A, respectiv 44-37, 7-30 și 62-0 în etapa de debut a Grupei B, însă iată că revederea campionilor cu ocupanții locului 4 în sezonul trecut a fost și aceasta într-o notă dezechilibrată încă din primul sfert de oră al meciului, elevii lui Calafeteanu luând taurul de coarne și împungându-i pe ”Zimbri” cu două eseuri, reușite de fundașul Stephen Shennan și aripa Iulian Macovei – ambele transformate de Florin Vlaicu.  

Maramureșenii au stat în etapa inaugurală, în care cei din Ronaț s-au antrenat cu public pe arena ”Gheorghe Rășcanu”, fără a bate suta în cele doar 72 de minute admise de arbitrul delegat FRR, 96-6, iar timișorenii vor putea savura mai pe îndelete triumful de la Baia Mare, dat fiind că runda viitoare va veni rândul lor să aștepte pe margine în grupa cu 7 participante, După care teste dintre cele mai facile în restul sezonului regular, acasă cu clujenii, la Petroșani, acasă și cu cei din Gura Humorului și la Suceava, înaintea examenelor mai dificile din play-off-ul patrulater cu rivalele de tradiție, CSA Steaua, Dinamo și CSM Știința Baia Mare.

Însă, prin prisma victoriei de astăzi în deplasare, bănățenii sunt ca și câștigători ai sezonului regular ”tur” în nou înființata primă divizie. Era încleștarea cheie a seriei iar rugbiștii de pe Bega au abordat-o ca din tun, restul întâlnirilor fiind mai degrabă de umplutură, cu tot respectul pentru universitarii Clujului, astăzi învingători cu un 0-88 care spune multe în vecini, pe ”Cetate” din Alba Iulia. 

Care va să zică România s-o fi calificat la Cupa Mondială pe eroarea Spaniei, la fel de mare precum cea a FRR în precedenta campanie preliminară pentru 2019, dar cadrul competițional intern alocat de forul federal noii elite a Ovaliei carpatine tot cât se poate de discutabil este, asigurând doar două întâlniri competitive în sezonul regular, cea de astăzi de la Baia Mare și CSA Steaua – Dinamo mâine 1 mai în București în etapa a II-a din Grupa B, de la ora 18 pe TVR3. Atâta tot în 7 etape, în două grupe?

În oarecare măsură și problema timișorenilor, nu însă și astăzi la Baia Mare, unde elevii lui Calafeteanu și-au impus stilul de joc încă din prima parte și au înscris alte două eseuri și după pauză, toate cele 4 fiind transformate.

Au fost două părți similare, dominate în primă fază de bănățeni, cu replici întârziate și insuficiente ale campionilor, autori ai câte unui eseu spre finele fiecărei părți, înaintea pauzei în dublă superioritate numerică, prin fundașul Popoaia, ulterior prin rezerva Bucur, ambele însă fără a fi transformate: 13-31.

Desprinși relativ rapid, cu 3-14, timișorenii aveau 8-14 la pauză și au majorat din nou avantajul, 8-17 prin-o primă lovitură de pedeapsă fructificată de Florin Vlaicu, în cele din urmă autor a 11 puncte, principal realizator al partidei, oaspeții apărându-se bine organizat și taxându-i pe campioni prin grămădarul Gabriel Rupanu și aripa Kemal Altinok, eseuri transformate tot de Vlaicu: 8-31.

Diferență fără comentarii în duelul direct din faza preliminară a campionatului între singurele două laureate ale elitei carpatine în ultimii peste 10 ani, diferență cât se poate de semnificativă într-un duel echilibrat cel puțin pe hârtie. 

Campionii lui Eugen Apjok, ajuns la 50 de primăveri, puși în mare dificultate pe propriul teren, chiar la debutul în noua ediție a ligii, timișorenii în schimb dovedind încă din capul locului că sunt puși pe răsturnarea ierarhiei, după ocuparea locului 4 în sezonul trecut.

Calafeteanu a început pe Arena Zimbilor cu Shennan; Macovei, Manumua, Khvicha, Altinok; Vlaicu, Rupanu / Mihai Lazăr, Căpățână, Digo; Mureșan, Popârlan; Dorin Lazăr, Neculau – cpt., Saukuru, iar învingătorii au semnat eseurile cu componenți ai liniilor dinapoi și de la mijloc, pe bancă la start fiind și Alin Conache, Jipa, Tiqe, Holoia, Sîrbu, Nica, Sikote și Vasilovici.

Gazdele, în Xv-le de start Popoaia; Mahlo, Sikuea, Fakaosilea, Apostol; Mureșan, Țigla / Scott, Cojocaru – cpt.; Dugladze; Dardzulidze, Iancu; Roșu, Kalmakhelidze; Immelman, rezerve fiind Dico, Mansilla, Bocăneț, Bucur, Grădinaru, Tofa, Alexe și Tala.

S-a jucat deja în devans din etapa a III-a în Grupa A, rundă viitoare în care timișorenii vor sta, RC Gura Humorului – CSM Bucovina Suceava 22-11. 

Meciurile acasă ale bănățenilor, pe 15 mai la 11:30 cu clujenii și în 29 mai (ora 11) cu cei din Gura Humorului.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 6

 


Ultimele articole din categoria Rugby: