SCM USV Timișoara pierde în prelungiri pe terenul campioanei semifinala Ligii Naționale: 11-9 (0-6) CSM Știința Baia Mare

Rugbiștii Timișoarei au jucat extrem de eficient în prima parte a semifinalei eliminatorii de astăzi a campionatului Ligii Naționale, fără a primi niciun punct, și destul de pragmatic după pauză în apărare, astfel încât au ajuns să fie conduși pe terenul fruntașei laureate la zi în Ovalia carpatină doar pentru foarte scurt timp abia din minutul 67, bănățenii preluând însă din nou rapid conducerea prin unicul lor marcator, Vlaicu, fără a o păstra totuși și-n prelungiri, când uvertura ”Zimbrilor”, Miles Grant, n-a mai ratat, decizând la potou prima calificată în ultimul act la titlu al elitei interne, pe care CSM Știința Baia Mare va avea așadar ocazia să și-l apere weekend-ul viitor în București: 11-9 de la 0-6 la pauză cu bănățenii.

Tot cu Eugen Apjok la cârmă, precum în noiembrie 2011, când băimărenii câștigau tot acasă semifinala cu timișorenii a primei ediții a Superligii, CSM Știința s-a impus și în prima semifinală a sezonului inaugural din 2022 al Ligii Naționale

Echilibrul vădit al semifinalei disputate în play-off-ul Ligii Naționale de la ora 12 în Maramureș a salvat spectacolul sportiv, căci altfel, jocul în sine, marcat de nesfârșite erori, mai ales din partea gazdelor campioane, a trădat marile deficiențe care atârnă ca o piatră de moară pentru rugby-ul românesc.

Pe o vreme închisă în nordul țării, semifinala duelului de tradiție Baia Mare – Timișoara n-a avut nici pe departe, dat fiind jocul modest, aura unei întâlniri care să decidă prima finalistă a ediției din acest an a Ligii Naționale de rugby, iar doar faptul că soarta calificării cu destinația București a fost conturată abia în prelungiri, și bineînțeles că nu dintr-o acțiune cursivă de atac, ci ca urmare a unei penalități, în condițiile în care întreaga partidă a oferit un singur eseu, a salvat cât de cât aparențele.

Încleștarea a fost într-adevăr cât se poate de echilibrată, cu un plus vădit pentru ”albaștrii” Banatului în prima parte și unul nu la fel de convingător al băimărenilor după pauză, însă acest echilibru s-a manifestat la un nivel valoric și calitativ care doar confirmă reculul în formă continuată și fără abatere al Ovaliei carpatine.   

Nici spectatorii n-au mai fost la fel de numeroși în tribunele ”Arenei Zimbrilor” precum la aceeași semifinală cu un același deznodământ în noiembrie 2011 la chiar prima ediție a pe-atunci proaspetei Superligi, gazonul fiind în schimb și de astă dată suficient de moale pentru a crea dificultăți, dar pe de altă parte ceea ce a adus într-un fel regresul tot mai accentuat din ultimii câțiva ani ai Ovaliei carpatine s-a făcut resimțit din plin astăzi la Baia Mare, unde campioana a aliniat în XV-le de start nu mai puțin de 11 sportivi din străinătate, infuzia importurilor neavând darul de a masca decăderea calitativă a creșterii propriilor tineri în bătătura jocului la buturi din România. 

Iar dacă timișorenii, cu 6 titulari născuți peste hotare și susținuți din tribuna I de simpatizanți de pe Bega, n-au izbutit să se califice și cu aportul unor foști jucători ai băimărenilor, aliniați în primul XV sau intrați pe parcurs, în schimb campionii din Maramureș i-au bătut la mustață pe bănățeni prin a le copia cu sârg modelul din deceniul trecut, când gruparea din Ronaț excela în achiziționarea de rugbiști străini.

Capac la toate pentru rugby-ul românesc, învins în ultimele două săptămâni la București de Uruguay dar și cu 0-22 de Samoa, Ovalia carpatină nu doar că este împinzită de sportivi de peste hotare, sportivi în general de mâna a treia, dar iată că, prin prisma jocului prestat pentru stabilirea finalistei din provincie a Ligii Naționale, meci disputat așadar în special de străini, are parte oricum de un nivel valoric și calitativ scăzut.

Și-atunci de ce oare această insistență de a importa, dacă nivelul performanței sportive rămâne tot la cote scăzute chiar și în meciuri cheie pentru stabilirea unei finaliste de campionat național?

Greu de spus, cert fiind faptul că printre protagoniștii învingători s-a aflat și centrul Sione Fakaosilea, a cărui ineligibilitate ducea la agățarea în cui a calificării României la Cupa Mondială niponă din 2019. 

Și cu Fakaosilea în liniile dinapoi înțesate de străini la ”Zimbrii” în negru, campionii au răsturnat situația la potou, însă fără a convinge și nici pe departe prin a excela cumva, prima clasată după cele 6 etape ale fazei play-off în grupa I valorică a locurilor 1-4 calificându-se fără glorie în cea de-a 13-a finală consecutivă la titlu, continuitate pe de altă parte demnă de remarcat.

Dar totuși accesibilă în contextul unui cadru foarte, foarte restrâns al cluburilor cât de cât competitive în raport strict cu palierul scăzut al Ovaliei carpatine. În tot cazul, maramureșenii vor avea ocazia să cucerească și al patrulea titlu consecutiv, oponenta din finală urmând a fi stabilită în duelul bucureștean de la ora 16:30 CS Dinamo – CSA Steaua, al cărui învinsă va da piept cu bănățenii în finala mică la bronz a cuplajului de săptămâna viitoare de pe ”Arcul de Triumf”.    

Unde, prin prisma primei părți a semifinalei din Maramureș, controlată tactic și cu eficiență de ”albaștrii” din Ronaț, desprinși la 0-6 în minutul 33 tot din bocancul ex-stelistului Florin Vlaicu, se părea că SCM USV Timișoara se va alinia în calitate de finalistă la titlu.

Băimărenii au tot greșit nespus de mult până la pauză, și în orice caz nepermis de mult pentru campionii la zi, totodată fruntași la finele fazei play-off, dar poate că miza apărării trofeului le-a marcat prestația în fața propriilor susținători, plini de așteptări, ceea ce le-a ușurat misiunea elevilor lui Valentin Calafeteanu, căutând la rândul lor să dea uitării seria neagră din grupa I valorică, atunci când cedau de 4 ori consecutiv în cele 6 etape, inclusiv în toate cele 3 deplasări.

Eșecuri prin prisma cărora rugbiștii din Ronaț abordau totuși cu șansa a doua deplasarea în nord, știut fiind însă faptul că un unic meci eliminatoriu are cu totul alte conotații. 

Ceea ce s-a și dovedit la revederea campionilor cu deținătorii la zi ai Cupei României, și care timișoreni își vor apăra trofeul peste două săptămâni contra steliștilor, semifinala având o primă parte cu multe baloane jucate lung, oaspeții câștigând adesea suficient teren din degajări exacte. 

Exact a fost și Vlaicu de la punct fix, chiar fără nicio emoție de pe linia de 22, în poziție centrală, când a stabilit cea mai mare diferență de scor a întâlnirii, 0-6 în minutul 33, însă era de așteptat și replica băimărenilor, exercitată după pauză.

Când gazdele au marcat unicul eseu al semifinalei, destul de rapid, prin fundașul lor, Paul Popoaia, autor la colț, fără însă ca uvertura Grant să și transforme, ceea ce i-a menținut pe bănățeni în avantaj, 5-6. 

Până în ultimul sfert de oră, când, pe fondul înmulțirii greșelilor, de astă dată tot mai numeroase de ambele părți, așadar și în jocul vizitatorilor, același Grant a fost ceva mai precis, fructificând cu ajutorul barei o penalitate, 8-6 din poziție centrală în minutul 67, campioni în premieră în avantaj pe tabela de scor.

Avantaj care nu ținea mai deloc, Vlaicu dovedindu-se a fi mult mai sigur pe sine, mai exact în execuțiile cert mai rafinate, înscriind dintr-o poziție ușor incomodă, din dreapta: 8-9.

La care același Grant a confirmat că nu este cel mai abil executant, ratând imediat mai apoi tot din zona centrală, de la nici 30 de metri, iar astfel timișorenii se mențineau din nou în frunte tot pe o inexactitate a campionilor.

Însă erorile acestora, fie defensive, fie la finalizare, nu le-au mai fost pavăză și în ultimele faze ale semifinalei, când bănățenii au greșit la rândul lor, dându-i posibilitatea lui Grant să-și răscumpere ratările. Și a marcat de la punct fix, 11-9, astfel decizându-se o semifinală ștearsă, posomorâtă aidoma vremii, un penultim act ușor de uitat. 

Încheiat cu bănățenii în atac, în căutarea unui prim eseu și intrați și în 22-ul gazdelor, eseu care le-ar fi adus victoria, însă un balon înainte al unuia dintre cei intrați treptat după pauză din postura de rezerve, Chiriac, a spulberat și ultimele speranțe. 

Vizionând o semifinală de campionat precum cea din Maramureș, se observă cu atât mai limpede limitările evidente ale unui rugby românesc într-un semnificativ regres de dată recentă. Meciul nici pe departe n-a entuziasmat, iar din punctul de vedere al timișorenilor, prin pierderea la mustață și la potou a calificării chiar pe terenul campionilor, mâhnirea e cu atât mai mare. Însă, punând totuși lucrurile într-o perspectivă mai amplă, bănățenii nu pot fi neapărat crunt dezamăgiți, dat fiind că încheiau faza play-off 1-4 detașat pe ultimul loc. Iar faptul că au avut totuși oportunitatea să joace pentru a se califica în finala la titlu în baza unui singur meci eliminatoriu, fie acesta și în deplasare, ar trebui în mod normal să dea de gândit Federației Române de Rugby în ceea privește stabilirea sistemului competițional.   

Dar atâtea probleme are Ovalia carpatină și într-atât de mare este de-acum preocuparea pentru salvarea aparențelor prin alinierea în septembrie 2023 la turneul final mondial a cărui calificare a fost adjudecată la masa verde, încât aspectele de profunzime și substanță trebuie că sunt lăsate la capitolul ”și altele”.

C.S.M. Știința Baia Mare: 15. Paul Popoaia; 14. Sikuea Taliauli, 13. Nikau McGregor, 12. Sione Fakaosilea, 11. Mahlo Kefentse; 10. Miles Grant, 9. Alexandru Țiglă / 1. James Scott, 2. Levan Papidze, 3. Revazi Dugladze; 4. Mate Dardzulidze, 5. Ștefan Iancu; 6. Florian Roșu, 7. Nicolaas Immelman – cpt.; 8. Beka Bitsadze.

Rezerve la start: 16. Timothy Lilomaiava, 17. Mihai Dico, 18. Iulian Ailincăi, 19, Marius Dănilă, 20. Vlăduț Bocăneț, 21. Mihai Mureșan, 22. Mihai Lămboiu, 23. Alexandru Alexe.

Antrenori: Eugen Apjok și Paul Rusu.

SCM USV Timișoara: 15. Iliesa Tiqe; 25. Alexandru Bucur, 13. Tevita Manumua, 12. Jgerenaia Khvicha, 11. Stephen Shennan; 29. Florin Vlaicu, 9. Gabriel Rupanu / 1. Mihăiță Lazăr, 2. Eugen Marian Căpățână, 3. Ducivaki Mosese; 4. Lucian Mureșan, 28. Dorin Lazăr; 6. Kemal Altinok, 7. Vlad Neculau – cpt.; 8. Feofaaki Holoia.

Rezerve la start: 19. Marco Fuhri, 17. Ciprian Chiriac, 18. Joji Sikote, 26. Florin Murariu, 20. Sean Morrell, 21. Alin Conache, 10. Dănuț Jipa, 23. Corrado Ștețco.

Antrenor: Valentin Calafeteanu.

Arbitri: Iordăchescu (București), Diaconescu (Constanța) și Gorodea (Iași).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 4 = treizeci doi

 


Ultimele articole din categoria Rugby: