SCM USV Timișoara pierde la scor finala mică a Ligii Naționale, de la 8-0 și 11-3 la 18-44 în București cu Dinamo. Schwartz îi face pe bănățeni să vadă negru

Rugbiștii Timișoarei au pierdut astăzi la matineu pentru a doua ediție la rând finala mică a primei ligi, și tot în fața lui Dinamo, și tot după ce i-au condus pe bucureșteni, de astă dată însă ”roșii” din capitală răsturnând ceva mai vremelnic scorul, deja în prelungirile primei părți, pe când tocmai dobândiseară superioritatea numerică, egalând la unu situația la eseuri și preluând conducerea, 13-11. Avea să se încheie 44-18 în favoarea elevilor ex-jucătorului și ex-antrenorului celor din Ronaț, Sosene Anesi, care și-au păstrat astfel medaliile de bronz, în vreme ce bănățenii, care au condus cu 11-3, s-au ales cu constatarea că nu întâmplător pierdeau de 4 ori la rând dar și fără excepție în deplasare în cele 6 etape din faza play-off a locurilor 1-4, încheiată pe ultima poziție.   

Ex-multipla campioană națională de pe Bega în deceniul trecut a fost nevoită să se alinieze astăzi de la 11 pe arena bucureșteană ”Arcul de Triumf” sub greaua apăsare a pierderii la potou a semifinalei de campionat de săptămâna trecută de la Baia Mare, timișorenii ratând de puțin pe terenul laureatei maramureșene calificarea în ultimul act cu trofeul pe masă, dezamăgire în contextul căreia disputarea finalei mici pentru locul 3 constituia doar o palidă consolare, metamorfozată în debusolare odată ce ”roșii” de pe Dâmbovița au prins în colț hățurile încleștării la ”bronz”.

În cele din urmă, s-au păstrat ierarhiile, cu dinamoviștii superiori bănățenilor în clasamentul fazei play-off, iar doar rezultatul final este întrucâtva covârșitor pentru galben-albaștrii din Ronaț, capotând din nou în București aproape la fel de drastic precum în această toamnă în disputa din zona 1-4 cu ”militarii”. 

În orice caz, apropo strict de rezultatul finalei mici, eșecul de astăzi al bănățenilor este net mai categoric decât cel din ediția trecută, când Dinamo înhăța locul 3 prin a răsturna întâlnirea pentru ”bronz” de la 6-11 la pauză în favoarea timișorenilor la 16-11, de astă dată tot de la 6-11 după 40 de minute, fără însă ca XV-le lui Anesi să se oprească până la 44-18.

De fapt, partida s-a încheiat cu încă un eseu al celor din capitală, în vreme ce galben-albaștrii Timișoarei contabilizau accidentările înaintea finalei de duminica viitoare din București a Cupei României, cu CSA Steaua, ultim act în care bănățenii își apără trofeul.

Învinși în campionat, de fapt cu numai două victorii în ultimele 8 întâlniri din Liga Națională cu rivalele din ”careul de ași”, cărora le-au dat în primire, timișorenii au de înfruntat niște roș-albaștri care în această după-amiază au pierdut din nou finala campionatului, și tot în fața băimărenilor, titlul național – o Fata Morgana pentru CSA Steaua, anunțându-se a fi cu atât mai ”montată” în intenția de a-și linge rănile în Cupa României.

Va fi o întâlnire a dezamăgitelor, într-o întrecere căzută totalmente în derizoriu, mostră a deșertăciunii din Ovalia carpatină. 

Oglindită și prin ultimele două rezultate ale ”Stejarilor”, tot înfrângeri, din lac în puț luna trecută la București, 15-21 cu Uruguay la ultima fază dar și 0-22 (0-22) cu Samoa, comparațiile dând de gândit, în sensul că în noiembrie 2021 ”tricolorii” României dispuneau pe teren neutru cu 29-14 (13-14) de Uruguay iar apoi răsturnau scorul în capitală, 32-20 (13-20) cu Tonga.

Rezultate care sugerează câte ceva despre reculul în formă continuată, căruia Ovalia carpatină nu-i găsește leac, incapabilă a-l placa, iar asta pentru că nu există cu adevărat voința colectivă în acest sens, totul rezumându-se la exersarea unui conformism inert în ”grămada ordonată” a rugbiului intern, orientat pe o cale greșită. 

Căci, privind de exemplu la finala la titlu de pe același gazon, în completarea cuplajului duminical cu balonul oval, finală adjudecată de băimăreni cu 22-15 (9-10) împotriva steliștilor cu câte două eseuri de fiecare parte, ei bine, trofeul Ligii Naționale a fost disputat pe ”Arcul de Triumf” de nu mai puțin de 11 rugbiști născuți peste hotare pe convocatorul fiecărei formații, 9 în primul XV maramureșean, opt în XV-le ”militarilor”, și-atunci cum să și aibă România un sport în 15 competitiv!?, din moment ce tendințele au predilecția de a merge pe mâna străinilor de mâna a doua și a treia, căci dacă ar fi mai performanți, cu certitudine n-ar juca în lanțul carpatic, totul în detrimentul alocării resurselor pentru creșterea propriilor ”Stejărei”.

CSM Știința Baia Mare a cucerit al patrulea său titlu național consecutiv în XV-le James Scott, Levan Papidze, Revazi Dugladze; Florian Roșu, Marius Dănilă; Alexandru Alexe, Iacob Immelman – cpt., Beka Bitsadze / Alexandru Țiglă, Tu-te Grant; Mihai Lămboiu, Sione Fakaosilea, Sikuea Taliauli, Kefentse Mahlo; Paul Popoaia, care va să zică trei cincimi dintre titularii lui Eugen Apjok au început rugbiul în țările de proveniență, rezerve la start fiind Lilomaiava, Dico, Ailincăi, Dardzulidze, Bocăneț, M. Mureșan, Iancu și Grădinariu, în vreme ce oponenta bănățenilor în finala de duminica viitoare de la ora 12:45 a Cupei României, CSA Steaua, nu s-a lăsat mai prejos la același capitol, Ștefan Acsinte axându-se pe Savin, Bărdașu, Vasile Bălan; Tweddle, D. Strătilă; Sobota, Ser; Vueti / Surugiu – cpt., Ratu Taniela; Dumitru, Tangimana, Hickley Vaovasa, Marawa; Lama, cu rezervele Butnariu, Lungu, Masuku, Roussow, Boboc, Pândichi, Plai și M. Vaovasa.

Spre cinstea sa, clubul timișorean a văzut nițel diferit alinierea la ora împărțirii medaliilor, antrenorul Valentin Calafeteanu prezentând un XV majoritar autohton și cu suficienți tineri în componență, poate unica rețetă acceptabilă de revigorare a rugbiului intern, în condițiile în care, se știe, grupările sunt susținute în special din banul public, al contribuabililor, resurse care n-ar trebui nicidecum risipite pe importuri de umplutură cu nemiluita. Și anume, formația din Ronaț s-a aliniat în capitală cu Tiqe; Ștețco, Bucur, Manumua, Macovei; Vlaicu, Rupanu / Chiriac, Căpățână, Digo; I. Mureșan, D. Lazăr; Altinok, Neculau – cpt., Morrell, rezerve la start fiind Fuhri, M. Lazăr, Sikote, Murariu, Sîrbu, A. Conache, Jipa și Shennan.

De partea cealaltă, jumătate dintre dinamoviștii lui Sosene Anesi s-au născut pe alte meleaguri, deținătorii ”bronzului” apărându-și medaliile în componența Neagu; Simionescu, Pop, W. Smith, Ispir; Boldor, Williams / Neacșu, Puescu, Baliashvili; Onsando, Van Heerden; Rusu, Swanepoel; Terblanche – cpt., cu Ciocoiu, Tică, J. Smith, Toader, Murray, Kisting, Schwartz și Florea rezerve la start. 

Iar rezerve ale ambelor echipe aveau să înscrie eseuri și în general să marcheze numeroase puncte în această confruntare a cărei soartă s-a jucat odată cu eliminarea temporară a timișoreanului Lucian Mureșan la finalul primei părți, superioritate numerică exploatată rapid de Dinamo prin a reuși primele sale eseuri înainte și după pauză, când a ieșit la rampă pe treisferturi Dylan Schwartz, introdus de Anesi pe parcurs și care a semnat un ”careu” al reușitelor, făcându-i pe galben-albaștri să vadă negru.

Dar ce-a putut oare zice comentatorul finalei mici cu referire la tinerețea lui Schwartz dar și la abilitățile sale, aducând vorba nici mai mult nici mai puțin decât la naturalizarea acestuia, drept un viitor ”Stejar”, ceea ce divulgă nu doar tendința fără abatere din mentalul colectiv al Ovaliei carpatine, dar și existența mai multor vectori care orchestrează această veritabilă Babilonie, furt al propriei căciuli, biet rugby mioritic.

Mai grav, asemenea rele semințe cu inconștiență plantate necontenit în bătătura rugbiului nostru echivalează și cu furtul muncii de instruire a sufletiștilor din rugby-ul altor națiuni, iar consecințele în timp ale iresponsabilității colective se vor manifesta în timp sub cele mai nebănuite forme. 

Schwartz avea într-adevăr să-i distanțeze pe dinamoviști, mai competitivi după ce săptămâna trecută pierdeau cu 15-25 semifinala cu concitadina CSA Steaua, ”roșii” impunându-se în propriul oraș pe o vreme închisă și rece, cochetând cu precipitațiile, însă doar după ce s-au văzut conduși în prima parte. 

Căci timișorenii au punctat încă din primul minut, eseul fiind marcat de Manumua Tevita după pătrunderea lui Ștețco, Florin Vlaicu ratând însă transformarea dar și revanșându-se deja tot în primele zece minute, 8-0 dintr-o lovitură de pedeapsă.

Iar bănățenii au înscris și un al doilea eseu, după ce tânărul Alin Conache l-a presat pe Williams la o grămadă cu introducere dinamovistă la 5 metri de terenul de țintă bucureștean, reușita mijlocașului la grămadă nefiind validată de ”cunoștința” timișorenilor, Iordăchescu, după consultatea cu arbitrul video.

La care după mijlocul primei părți, în minutul 23, au venit și primele puncte dinamoviste, 8-3 prin Jondre Williams, anihilate de reușita lui Conache, 11-3. Până aici avea însă a le fi galbenilor, același Jondre Williams punctând din nou pentru ”roșii”, 11-6, iar asaltul acestora înaintea pauzei a doat roade, Lucian Mureșan fiind eliminat de la bănățeni, superioritate numerică pe care Dylan Schwartz a egalat la eseuri dar și scorul în prelungirile părții întâi, Jondre Williams preluând conducerea în premieră pentru trupa lui Anesi, de la punct fix, 13-11 la pauză.

Iar Dinamo a profitat de jucătorul în plus și după pauză, un alt eseu în superioritate numerică, și transformat, 20-11. 

Timișorenii au avut o ultimă răbufnire în minutul 48, odată cu revenirea lui Mureșan, iar și de această dată arbitrii s-au codit să valideze eseul lui Marco Fuhri, valabil și 20-16, Alin Conache apropiindu-i la 20-18.

Amăgire de scurtă durată, același Dylan Schwartz izbutind al treilea eseu în minutul 58, la colț, deschis pe treisferturi după o grămadă în preajma terenului de țintă. Iar Williams transforma, 27-18.

Dinamoviștii fructificând apoi și un mol de margine, finalizare a lui Florian Ciocoiu în minutul 60, 32-18, Williams transformând pentru 34-18 la mijlocul părții a doua.

Mai era cale de întoarcere?

Nu, ci numai probleme în colectivul celor din Ronaț, Altinok accidentându-se și fiind înlocuit de Sîrbu, dificultăți apăsând greu pe umerii galben-albaștrilor, inexacți chiar și la repunerea unei margini. Dinamo a simțit slăbiciunile și a taxat erorile celor din Ronaț, o dată din lovitură de pedeapsă, la ultimul atac înscriind încă un eseu, prin același Schwartz.

Timișorenii, depășiți după pauză, s-au frânt dar nu s-au îndoit, și n-ar trebui să descurajeze, indiferent de natura rezultatelor imediate, cea mai sănătoasă strategie ținând de stimularea lansării tinerilor autohtoni, ca o pildă de urmat pe fondul contraexemplelor altora, niște rele practici. 

Mai onorabil un loc 4 fie și cu repetiție, însă dând meciuri în mână unor rugbiști de perspectivă din țară, decât prezența într-o finală jucată de sportivi străini, chelului tichie de mărgăritar. 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × = zece

 


Ultimele articole din categoria Rugby: