Timișoara Saracens, 6 convocări și la România A

Federația Română de Rugby a anunțat și lotul modificat al noii selecționate ”A” a ”Stejarilor”, în care între cei 30 de selecționabili o cincime provine din rândurile liderului Superligii 2015, Timișoara Saracens RC UVT, al cărei ultim meci din retur, acasă cu CS U Cluj, la încheierea sezonului regular, a fost reprogramat pentru sâmbătă 31 octombrie de la ora 13.

Marian Eugen Căpăţînă, unul dintre cei 6 selecţionabili ai Timişoarei în lotul României pentru tripla din IRB Nations Cup

Marian Eugen Căpăţînă, unul dintre cei 6 selecţionabili ai Timişoarei în lotul României pentru jocul cu England Counties XV din 9 iunie

 

Ca restanțe ale Superligii lăsate pe toamnă sunt jocurile băimărenilor, în 18 octombrie acasă cu U Cluj, pe 24 și 31 în București, cu CSM Olimpia respectiv Steaua, precum și cel al timișorenilor pe ”Gheorghe Rășcanu”, cu alb-negrii de sub Feleac, tot în 31 octombrie.

Prin convocarea altor 6 rugbiști ai primei clasate din Ronaț și în această a doua selecționată națională a ”Stejarilor”, pe lângă cei 6 anunțați de curând în lotul în vederea includerii în primul XV al României, se dovedește că estimarea diriguitorilor grupării timișorene a fost de acuratețe când au anticipat posibila chemare a spre 13 jucători de pe malurile Begăi.

Și pentru selecționata A este vizat un sportiv născut peste hotare, Paula Kinikinilau, de fapt unul dintre cei 2 străini în această componență, alături de Johannes Van Heerden, de la CSM Știința Baia Mare, club campion care oferă cei mai mulți rugbiști acestei garnituri secunde, mai exact opt.

Eugen Căpățână, Daniel Ianuș, Dorin Lazăr, Marian Gorcioaia și Eduard Ciaparii, plus Kinikinilau, sunt jucătorii grupării timișorene în selecționata A, dintre aceștia Gorcioaia și Ciaparii prinzând minute foarte puține în actualul sezon în garnitura pregătită de neo-zeelandezii Heikell și Anesi.

În rest, CSM Olimpia București are 5 selecționabili ”A”, CS ”U” Cluj are 4 convocați, Steaua 3, Dinamo 2 iar CS Năvodari și Castres câte unul.

Ca urmare a solicitării clubului CS Universitatea Cluj de reprogramare a partidei împotriva echipei Timișoara Saracens RC UVT, din etapa a X-a a Campionatului Național SuperLiga CEC Bank, jocul programat inițial sâmbătă 30 mai a fost reprogramat în data de 31 octombrie 2015, sâmbăta de la ora 13, cu mențiunea organizatorilor că schimbarea datei de desfășurare a partidei s-a efectuat după primirea acordului scris din partea reprezentanților oficiali al celor două cluburi. Timișorenii nu au intrat în vacanță deoarece pe 13 iunie demarează prima ediție a Cupei Regelui, cu o deplasare la Dinamo urmată de jocul acasă pe 27 ale lunii cu CSM Olimpia, galben-albaștrii fixându-și ca obiectiv câștigarea pentru prima oară a acestui trofeu.

Cât despre selecționata ”A”, reuniunea lotului numit pe portalul federal ca fiind U23 se va face după ultima etapă din retur, care a programat jocurile CSM Olimpia – Dinamo 15-22, vineri de la ora 18,15, și CSM Știința Baia Mare – Steaua 36-20, sâmbătă de la 11, în următoarea componență: Silviu Suciu (CSM Știința Baia Mare), Teodor Borș (CS Dinamo), Alexandru Gordaș (CSM Olimpia Bucuresti), Silviu Vasiliu (CSM Olimpia Bucuresti), Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), Florin Bârdașu (CSM Stiinta Baia Mare), Johannes Van Heerden (CSM Stiinta Baia Mare), Vlad Rotar (Universitatea Cluj), Paul Ailenei (CSM Stiinta Baia Mare), Bogdan Doroftei (CSA Steaua), Răzvan Ailenei (CSM Stiinta Baia Mare), Cristian Murgoci (Universitatea Cluj), Daniel Ianuș (Timișoara Saracens), Dorin Lazăr (Timișoara Saracens), Răzvan Iliescu (Castres Olympique), Marian Gorcioaia (Timișoara Saracens), Tudorel Bratu (CSM Olimpia Bucuresti), Eduard Ciaparii (Timișoara Saracens), Ovidiu Melniciuc (Universitatea Cluj), Daniel Stătulescu (CSM Olimpia Bucuresti), Cristian Diniș-Vârtic (CSM Stiinta Baia Mare), Dumitru Papaiane (CS Navodari), Paula Kinikinilau (Timișoara Saracens), George Iacob (CS Dinamo), Robert Neagu (CSA Steaua), Vasile Paraschiv (Universitatea Cluj), Marian Ispir (CSM Olimpia Bucuresti), Alexandru Palii (CSM Stiinta Baia Mare), Ionut Niașcu (CSA Steaua) și George Oprea (CSM Știința Baia Mare). 23 de jucători selectați din lotul de mai sus pe parcursul pregătirii centralizate vor înfrunta pe 9 iunie pe England Counties XV, pe Stadionul Național Arcul de Triumf, începand cu ora 19, partidă televizată în direct de TVR2.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Rugby: