Trist! Campionii înfăţişează trofeul Superligii aproape în pustiu

Foarte trist dar autocarul noilor campioni a avut astăzi fără probleme pe unde să treacă: nu tu dopuri de mulţime, cu sute de mii de oameni, ca la asemenea celebrări prin oraşe continentale cu sportul cu adevărat în suflete. Însă nu e vorba doar de neparticiparea publicului… Pe cît de remarcabil a fost triumful final al rugbyştilor lui RCM mvt UV Timişoara în Superliga 2012 şi pe cît de uriaşă pentru sportul local este performanţa atinsă de galben-albaştrii din Ronaţ aseară la Bucureşti, mai ales ţinînd cont că de o asemenea reuşită la sporturi pe echipă n-a mai avut parte oraşul de pe Bega de 21 de ani, cînd cu handbaliştii polişti, prezentarea oferită învingătorilor, deopotrivă antrenori, jucători şi conducători, astă-seară, în Piaţa Unirii, de la ora 18, a fost una în pripă şi modestă. Noroc că rugbyştii, obişnuiţi în general cu greul şi cu picioarele pe pămînt de felul lor, au rămas pe veci în suflet cu acele unice momente de aur de pe „Arcul de Triumf”. Şi totuşi, s-au rostit destule lucruri interesante, pe care le punctăm mai jos, laolaltă cu 18 clişee, clipele de suflet venind din partea soţiei regretatului Gheorghe Răşcanu, campion al generaţiei ´72, care ştie mult prea bine cît de grea este viaţa alături de un rugbyst.

Aşadar la 24 de ore după ce se bucurau ca nişte copii pe gazonul „Arcului de Triumf”, printre artificii şi dopuri de şampanie, pentru readucerea titlului naţional pe Bega după o aşteptare de 40 de ani, rugbyştii campioni au fost introduşi pe rînd în scenă, pe un podium amplasat lîngă Domul Catolic din Piaţa Unirii, înconjurat de un grup de circa 300 de timişoreni, grup care s-a mărit însă simţitor odată ce autocarul cu însemnele „Leilor din Ronaţ” a parcat frumos pe piatra cubică din preajma treptelor lăcaşului de cult. Să tot fi fost spre final către o mie de simpatizanţi, unii dintre ei aprinzînd făclii, purtînd torţe. Care spectatori aveau să afle gîndul finanţatorului Dan Dinu de a propulsa RCM mvt UV Timişoara în Challenge Cup…

În prealabil, înaintea descinderii triumfătorilor, începînd de la ora 16, pe ecranul pe care a fost difuzat ieri după-amiază jocul din Bucureşti a fost retransmisă înregistrarea finalei şi a fost prezentat lotul de jucători, precum şi staff-ul clubului respectiv susţinătorii financiari ai grupării, iar odată ce a început prezentarea propriu-zisă, protagoniştii de pe scenă puteau fi văzuţi în paralel şi pe ecran.

De mare efect, dacă tot suntem la capitolul vizual şi la cele înfăţişate pe ecranul din „Unirii”, a fost conceptul răpunerii bourului, simbol al clubului băimărean, multiplu campion în precedentele sezoane, autorii reuşitei fiind galben-albaştrii Timişoarei.

Williams mai stă măcar un an: „Am găsit o echipă şi acum e o familie”

Campioni care au fost caracterizaţi de antrenorul sud-african Chester Williams drept membri ai unei mari şi frumoase familii, ex-campionul mondial ca jucător remarcînd că a găsit la Timişoara o echipă şi are parte acum de un colectiv ca o familie. Ceea ce, după cum s-a mai exprimat, îl determină să mai rămînă un an în strategia de consolidare a poziţiei cucerite, după ce la sosirea sa pe Bega, înaintea sezonului, planul era pentru acoperirea acestui 2012.

Burcea, căpitan campion de ziua sa de naştere

De la antrenor, la căpitanul Sandu Stelian Burcea, flanker cu numărul 6 de loc din Piteşti, care ieri, la împlinirea a 29 de ani, a avut onoarea ridicării deasupra capului a trofeului Superligii 2012, pentru prima oară după 40 de ani în istoria rugbyului timişorean. Bucuros şi emoţionat, „Stejarul” a înălţat din nou trofeul campionilor şi s-a referit la fericirea trăită de ziua sa de naştere, ca proaspăt campion al ţării.

Finanţatorul Dinu tinde la rugby de nivel european pentru Timişoara

Dan Dinu, sobru şi la obiect, în nota unui finanţator prin mvt fără de care mai nimic nu s-ar fi pus pe roate în ceea ce s-a transformat de-acum din vis în realitate, s-a declarat bucuros că deviza „acum ori niciodată” a capacitat aducerea trofeului pe Bega, cătînd totodată deja în viitor şi promiţînd rugby de nivel european pentru Timişoara, de-acum cu două titluri pe ţară în palmares.

Suferind fiind, Gheorghe Răşcanu prezicea actualul triumf, considerîndu-l firesc

Momentele şi cuvintele cele mai emoţionante au fost oferite de soţia regretatului Gheorghe Răşcanu, fost mare rugbyst al Universităţii Timişoara şi al reprezentativei României, membru exponenţial al generaţiei campioane din 1972, şi al cărui nume este purtat de arena din Ronaţ, fief al de-acum campioanei României. Astfel, distinsa doamnă a atins sensibilul subiect al rapidei dispariţii a bunului său companion de viaţă, care, vizitat fiind de Dan Borzaş, „suflet” al revirimentului clubului ca liant între generaţii, îi împărtăşea acestuia părerea că dat fiind nivelul susţinerii şi puterii sponsorului – şi sponsorilor – atraşi în jurul balonului oval, titlul ar trebui să ajungă pe Bega.

Deşi se stingea din viaţă, în decembrie trecut, fostul căpitan campion presimţea că performanţa le va fi în sfîrşit egalată, şi nu s-a înşelat, noul lot şi XV al Timişoarei confirmînd aşteptările şi investiţiile. Distinsa doamnă a rememorat momente ale unor dueluri la vîrf, contra forţelor continentale de ieri şi de azi, dar în nişte vremuri în care şi „Stejarii” erau o foarte redutabilă prezenţă, cu Gheorghe Răşcanu în acţiune, pentru tricolor şi Universitatea: „Era greu să fii soţie de rugbyst…”

Mai mari edili pomenesc de fotbal la sărbătoarea rugby-ului. Mulţimea răspunde: „Campionii!”

Din păcate, în contrast cu vorbele şi momentele de suflet înnodate de cei implicaţi afectiv dar şi efectiv în lumea sportului cu balonul oval, fie antrenori, fie jucători, căpitani sau nu, fie conducători ori soţii de rugbyşti, discursurile reprezentanţilor la vîrf ai administraţiei locale, şi mai ales judeţene, n-au fost deloc inspirate şi pe undeva nici la locul lor.

Chiar trebuia să se facă referire şi la fotbal într-un asemenea moment numai şi numai al rugby-ului!? Unii cîştigă titlul naţional iar alţii bat cîmpii despre o echipă de liga a doua. Ne ţiuie urechile, aleşilor… A fost sărbătoarea rugby-ului şi ne întrebăm dacă s-ar fi pomenit de balonul oval în cazul în care rolurile ar fi fost inversate, cu cel mult ocupanta locului 3 în 90 de ani de istorie cucerind titlul în fotbal?

Poticnindu-se în greşeli gramaticale, Titus Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a avut nefasta inspiraţie de a se referi cu ocazia celebrării triumfului rugbystic, primul după 40 de ani pentru Timişoara, şi la năzuinţa deşartă ca fanii alb-violeţi să revină pe „Dan Păltinişanu”, mulţimea taxîndu-l ca la carte cu scandări pro-Timişoara şi în favoarea campionilor Superligii, „Campionii!”, şi mai mult, să amintească de celelalte grupări aspiraţionale din oraş, în baschet şi handbal, dar şi la dorita promovare în Liga 1 a noilor alb-negri, pomenind şi de oarecare prime, la care readus pe făgaşul firesc a fost de către moderatorul Adrian Cireap, acesta reamintindu-i măreţia clipei, un prim titlu după 21 de ani pentru oraş, adus de rugby. Ar cam fi cazul, în aceste circumstanţe, nu-i aşa?, ca partea leului, ca reverenţă şi remuneraţie, să revină „Leilor din Ronaţ”.

Demersuri în curs: Primarul Robu promite să cadorisească rugby-ului arena CFR

Populist şi deloc cadrînd în discursul său momentului special al rugby-ului, Bojin şi-a îmbrăcat tricoul de campion naţional cu sudoare cucerit vreme de 22 de meciuri de nişte performeri sprijiniţi din resurse private şi contribuţiile financiare ale alegătorilor locului, iar nu departe de tenta şi nuanţa referitoare la acele mai multe echipe ale oraşului a fost şi primarul urbei, Nicolae Robu, care a şi promis în faţa asistenţei că va face cadou grupării RCM mvt UV terenul din spatele Gării Mari, al clubului de fotbal CFR. Robu s-a referit la primăvară şi, adresîndu-se cu o întrebare spectatorilor din Piaţa Unirii, dacă şi-ar dori strămutaţi favoriţii din Ronaţ în Blaşcovici, tot dumnealui a răspuns printr-o promisiune. Rugby-ul, mai aproape de centru. Cert este că relativ puţinul public prezent la întîlnirea cu triumfătorii n-a prea avut suflu în piept, cu un „da” şters-murmurat, pe orele serii primei zile de lucru a săptămînii…

Mai interesant a fost discursul lui Marilen Pirtea, Rector al Universităţii de Vest, care, abia descins de la aeroport, a ţinut să-l roage pe antrenorul principal Chester Williams să adauge pe balonul oval toate semnăturile noilor campioni. Balonul, oferit anul acesta de ex-campionul mondial noului rector al patronului spiritual al clubului de rugby, „Universitatea”, a sălăşluit în biroul lui Marilen Pirtea, în aşteptarea momentului cînd va avea nevoie de nişte completări: mai preţioase semnături de campioni.

De la Universitatea, în 1972, şi anii imediat următori, tot cu bune performanţe, la RCM-ul lui 2012, iată o punte peste generaţii, actualii campioni reînodînd puternic o tradiţie ce se doreşte a fi tot mai glorioasă. Planurile se anunţă a fi măreţe, cu triumful de ieri doar ca piatră de temelie.

Cine-ţi vine lunea la 4 să revadă laolaltă finala!? Unii chiar trăiesc într-o lume paralelă…

Titlul a fost cucerit iar campionii s-au şi reînfăţişat acasă, dar un lucru este cert: la cît de mare este performanţa lui RCM mvt UV, şi cu atît mai mare raportată la penuria de triumfuri din sportul local, datînd de decenii, punerea în scenă a campionilor a fost minoră, ştearsă şi, cel mai neplăcut, punctată negativ de acele discursuri politicianiste cu iz populist. Iar dat fiind că a fost vag gîndită şi în pripă pregătită şi anunţată pe canalele mass-media, şi încă într-o seară de luni, cu finala retransmisă în „Unirii” de la 4 într-un oraş în care totuşi se munceşte, şi în consecinţă n-a fost nimeni la înregistrare, iar campionii descinzînd în jur de 6, şi prezenţa publicului a fost pe măsură. Rarefiată, pentru a folosi un termen călduţ.

Un oraş cu sute de mii de locuitori care declarativ se dădea de ceasul morţii că năzuieşte la un titlu, aşteptat de decenii, indiferent de sport, a strîns nici o mie de suflete la ora înfăţişării campionilor lor. Oriunde în Europa largă, oraşe şi cu doar zeci de mii de suflete s-ar fi revărsat în stradă cu tot cu ultimul motan din grădina bunicului dacă ar fi fost să-şi primească echipa încoronată.

Combinaţia stărilor de nepăsare şi ignoranţă ce apasă în general mediul nostru social a generat pe de-o parte superficialitatea de a face ceva doar pentru a fi bifat, cazul organizării evenimentului, şi la asta Timişoara pare a fi maestră, iar pe de altă parte întreţine comoditatea şi indiferenţa unei covîrşitoare majorităţi.