Triumf al rugbiului… Cu public în Ronaț dar în avantaj doar două minute, SCM Timișoara nu se desprinde deși în dublă superioritate numerică, CSA Steaua ratează victoria cu ultima lovitură: 13-13 (3-6). Remiză precum la ultimul joc pe Bega cu spectatori

Absolut nejustificat și ilegal tras dictatorial pe margine primăvara trecută, dar și privat ulterior de prezența iubitorilor jocului în tribune, rugby-ul și-a reintrat astăzi în drepturile cuvenite, cu public la meciuri, premieră în Ovalia carpatină după aproape un an și jumătate, sărbătorită într-un număr apreciabil și în Ronațul Timișoarei cu ocazia unui clasic al Superligii, bănățeni contra steliști. Egali într-o strânsă încleștare plină de străduință dar și de ratări, marea victorie fiind a sportului în XV, din nou în vitala comuniune jucători – spectatori.  

O victorie ce-i drept amară, după injusta sa pedepsire printr-o absurdă ”carantinare” în majoritatea lui 2020, prin privarea de prezența amatorilor de rugby aproape de gazon mai bine de-un an, amar fiind triumful și prin nuanța că și-a reintrat în cele din urmă în mai toate drepturile doar grație surprinzătoarei clemențe înțelegătoare a stăpânirii brusc răzgândite peste săptămână și care parcă ar fi făcut nației un favor, când de fapt n-a întreprins nimic altceva decât să înapoieze oamenilor acel esențial ceva cu tiranie smuls din condei în urmă cu 14 luni.   

Nuanță extrem de periculoasă prin elementul surpriză și inducerea psihologică a senzației că muritorii de rând ar trebui cumva să se simtă recunoscători pentru bunăvoința manifestată de la vârf, când de fapt doar li s-a înșfăcat și tocat degeaba mai bine de-un an din viață pe care nimeni nu-l va înapoia, calapod actual de pe care oamenii vor putea fi cu atât mai neplăcut manevrați și manipulați în viitoare constrângeri și condiționări, pericolul exceselor de zel și putere fiind actualmente cu atât mai mare, deși latente, iar vigilența publicului capitală și de căpătâi în lumina urzelilor cu care poate fi ademenit în trape precum ”pLandemia”.

Căci cine-și imaginează că spectatorii s-au reunit pe marginea terenului și-au mai căzut și măștile iar totul a trecut dintr-odată doar ca un vis urât, se înșeală cât se poate de amarnic…

Dar măcar pentru o primă sâmbătă zâmbetul larg al sportului a radiat în toată splendoarea sa, prezența spectatorilor la mijloc de mai lângă gazonul Superligii carpatine însuflețind cu mult evenimentul, după luni și luni de zile, vara trecută dar și-n toamnă, precum și primăvara aceasta, în care rugbiștii au fost nevoiți să joace doar pentru culorile de apartenență și puncte, însă fără iubitorii jocului în asistență, cu nimeni în preajmă.        

Reintrarea în drepturi a survenit în etapa a patra a încercatei Superligi, subțiată nevoie mare în 2021 la un sextet fără SCM Gloria Buzău sau CSM București, ori fără ieșeni, dintre grupările activând nu demult în elită dar care-au ajuns pe margine dat fiind neajunsurile acestei discipline puțin ajutorată, capac la toate zguduită de ”pLandemie” din martie 2020 încoace. Generând anularea returului ediției 2019-2020 a elitei, într-o prea înfricoșată, ușoară și docilă cedare din partea FRR în fața ilegalelor și aberantelor ”măsuri” ale executanților, ceea ce a decalat totul cu o jumătate de an, campania 2020-2021 cu startul în toamnă fiind redusă la Superliga 2021 cu începere de luna trecută și recuplată sistemului primăvară-toamnă.  

Reducție în care CSA Steaua și clubul ex-campion bănățean și vicecampion la zi rămân aceleași etaloane, ce-i al lor e pus deoparte, tocmai timișorenii și cei din Ghencea fiind aceia care au avut ocazia de a juca ultimul meci cu spectatori în arena internă, revărsați peste capacitatea stadionului brașovean Noua la ora celei de-a doua finale a Cupei României din 2019, acum aproape un an și jumătate pe 30 noiembrie, normalitate devenită ulterior un lux și un privilegiu, anulate de ”urgență” și radiate din condei dictatorial. Remember CSA Steaua – Timișoara Saracens 22-19 (13-9) pentru Cupă sub Tâmpa, aici.

Iar cele două se reîntâlneau în Ghencea în septembrie 2020, în Superliga întreruptă și reluată doar pentru ultimele sale faze, cei din Ronaț luându-și revanșa în semifinale prin a se califica în ultimul act cu trofeul pe masă al campionatului trecut, adjudecat de băimăreni: 21-20 (15-6) Timișoara în vestul Bucureștiului, aici.

Care campioni băimăreni au suferit sâmbăta trecută întâiul eșec în 2021 tocmai în Ghencea, 18-17 pentru steliști – învingători și în primele două etape ale noii ediții, 38-36 acasă cu concitadina întărită CS Dinamo și 6-46 la Constanța, bucureștenii descinzând în Ronaț în fotoliul de lider, invincibili. Și conștienți că foștii campioni din Banat s-au regrupat treptat în ultima vreme și prin a racola foști roși-albaștri, atât pe teren cât și pe banca tehnică, SCM Timișoara căutându-și un nou făgaș și prin a pierde deplasările la Baia Mare din cele doar 4 apariții în noul an 2021, minus al lipsei jocurilor în mână după un searbăd 2020 care ar pune la încercare și cele mai unite colective sportive.

Într-adevăr, a fost doar al doilea meci acasă al remaniatei trupe a Timișoarei în noul campionat, după 59-19 în repetiția de sâmbăta trecută cu modeștii clujeni, reabilitate în urma debutului pierzător cu 29-24 în Maramureș, însă ce mai meci de la ora 12, dat fiind revenirea publicului în Ronaț. Și a Stelei fruntașe, cu tot cu ex-timișoreni.

Vremea a ținut și ea cu rugbiul, frumoasă și însorită, iar gazonul acceptabil, nu demult refăcut dar și arareori călcat dat fiind interdicțiile, marele plus fiind adus de prezența iubitorilor jocului, tribuna de pe ”Gheorghe Rășcanu” fiind destul de plinuță, îmbujorată la reîntâlnire. Și difuzarea în direct de către TVR1, preluată și de rugbytv.ro, pe măsura unui Timișoara – Steaua.

Care n-a dezamăgit prin prisma contextului de moment și a circumstanțelor actuale, rugby recent ieșit dintr-o lungă pauză forțată pe margine, vinovatul fără vină, în consecință ușor ruginit, dar care ar fi primit o notă ceva mai proastă în condiții normale de continuitate competițională. Astăzi, circumstanțe atenuante pe toată linia.

Cu atât mai mult cu cât s-a pus mult, mult suflet, meci aprig și viu disputat, extrem de echilibrat. Și cu un deznodământ pe măsură, 13-13, deși oricare dintre formații ar fi putut câștiga, ”rugina” și inexactitățile luând decisiv cuvântul. Echipe spunându-și pe de altă parte că n-au pierdut, vicecampionii timișoreni după ce se înclinau băimărenilor, bucureștenii rămânând astfel invincibili de unii singuri, după ce-i și torpilau pe ”Zimbri”.  

Dar poate că așa a fost să fie, căci și ultimul meci de rugby cu public în Timișoara tot la egalitate se încheia, 6-6 (6-3) pe ”Dan Păltinișanu” cu băimărenii în grupele Cupei României, suficient în 9 noiembrie 2019 pentru calificarea bănățenilor în finală: aici.

Șase mai sunt ”mohicanii” titulari și-atunci și-acum în remizele ”universitarilor”, și anume ex-căpitanul Căpățână, Popârlan, actualul căpitan Neculau, Melinte, Simionescu și Manumua, zece fiind în schimb titularii menținuți de la o apariție la alta, de la zdrobirea clujenilor la întâmpinarea steliștilor, 7-6 fiind în schimb raportul componenților provenind de peste hotare în confruntarea de astăzi. Când au reintrat față de sâmbăta trecută pilierii Sikote și Digo, în linia a II-a Mureșan, Morrell în linia a III-a iar Vlaicu în liniile dinapoi.

Jocul în sine n-a fost așadar cel mai spectaculos, dar a putut părea astfel în ochii unui public avid de rugby, bucurându-se de sportul pe viu. Dar și de un final tare dramatic și pe muchie de cuțit, cu 3 eliminări din care primele două la vizitatori însă totuși fără puncte, consumate în primele nici 50 de minute, în care oaspeții au condus de două ori până la pauză din penalități iar amfitrionii au răsturnat scorul imediat mai apoi, fiind însă și mai prompt egalați de către cei din Ghencea, și tot printr-un eseu.  

Știindu-se reciproc ca pe propriul buzunar, echipele s-au anihilat într-o primă parte tactică și tot mai fragmentată, în care CSA Steaua a luat conducerea de două ori din lovituri de pedeapsă, mai întâi după un prim sfert de oră în care a fost mai prezentă în joc. Concretizare din bocancul uverturii Tudor Boldor, 0-3, care avea să și rateze o penalitate până la pauză.

Și cu Cristian Damian Strătilă în linia a III-a respectiv centrul Florin Vlăduț Popa, foști jucători ai timișorenilor, ”roșii” lui Dănuț Dumbravă și Florin Lucaci au rămas în avantaj fără a excela, pândind inexactitățile gazdelor cu și mai puține jocuri în mână.

”Albaștri” de la SCM USAMVB Timișoara la rândul lor cu ex-steliști pe bancă dar și în teren, fundașul Melinte dar și nimeni altul decât Florin Vlaicu, sub bagheta ex-internaționalilor Burcea și Calafeteanu.

Iar tocmai centrul Vlaicu a ratat egalarea la mijlocul primei părți, dintr-o penalitate de la 25 de metri lateral stânga, executată în minutul 21 din fața tribunei pe lângă prima bară.

După care cei din Ghencea au ieșit din nou din propria jumătate, însă nu pentru mult timp, centrul naturalizat Tevita Manumua prinzând abil o tușă taman în 22-ul advers, balon expediat din propria jumătate de teren, ceea ce avea să ducă totuși la egalare. După ce oaspeții au apelat la o margine lungă însă Surugiu n-a prins nici de această dată tușa, posesie bănățeană.

Valorificată, Sobota fiind surprins în ofsaid iar Vlaicu transformând din poziție centrală: 3-3 în minutul 29.

Totuși ceva mai exactă și legată, deși fără sclipiri, Steaua a repornit ofensiva și a derulat în minutul 33 un mol până în preajma terenului de țintă timișorean, uvertura Hinckley Vaovasa salvând situația la limită pentru cei din Ronaț. Cantonați în propria jumătate… Deși cu 28 de kilograme mai ”ușoară”, grămada bucureșteană a împins abil și gazdele au ajuns să se apere de-a lungul liniei propriului teren de țintă, literalmente pentru ultimii centimetri salvatori, până sub buturi. Se revenea la avantajul inițial iar vizitatorii nu mai forțau la mână, Boldor preluând formalitatea de a da la bețe de la 15 metri central, 3-6 în minutul 38.

Părea a fi scorul pauzei dar Steaua a încheiat prima parte în propriul 22, după o altă tușă lungă, și a greșit la rândul ei, fără însă că Vlaicu să profite, de la 35 de metri lateral stânga, iarăși pe lângă prima bară. Nu era în zi de șut…

Dar ceea ce n-a izbutit înaintea pauzei ”Americanul” adoptat de Banat a reușit în primul minut al părții secunde, 6-6, căutând să se adapteze unghiurilor din Ronaț.

Egalare dând brusc aplomb vicecampionilor, care au spart gheața în minutul 44, eseu prin aripa Stephen Shennan pe partea deschisă, după un excelent balon de urmărire trimis pe jos de Ionel Melinte în urma unui admirabil sprint al fundașului ex-stelist, lansat într-o fază demarată de la o tușă scurtă în propria jumătate: 11-6. Iar Vlaicu transforma de la 25 de metri lateral stânga, din margine: 13-6.

Desprindere?

Din contră. O replică imediată a Stelei, care a reușit în Ronaț ceea ce nu izbutea în succesul contra campioanei băimărene, și anume să înscrie un eseu. Făurit de pe linia de 22 a gazdelor, de unde centrul Nasalo a țâșnit frontal, 1-1 la eseuri și 13-11. Daniel Plai, proaspăt intrat la pauză în locul uverturii Boldor, a egalat în premieră pentru Steaua, de la 22 de metri lateral dreapta. 13-13 în minutul 48 și puțini s-ar fi gândit că va fi rezultatul final…

Mai ales că greșelile au început să se înmulțească de ambele părți, implicit și loviturile de pedeapsă. Vlaicu rata însă din nou și în minutul 54, de la 30 de metri lateral stânga, pe lângă a doua bară, un alt ex-stelist, Melinte, fiind stopat doar de… arbitru în minutul 58.

Și mijlocul părții secunde aducea o penalitate, de astă dată pentru bucureșteni, dar și aceasta irosită, Plai ascultându-l pe un hâtru din tribună, ”Se mai și ratează astăzi”, bară țintită de la distanță în minutul 61, balon ricoșat norocos pentru bănățeni.

Care se relansau pe treisferturi prin viteziștii Melinte, Simionescu și Shennan, iute etalare pe partea deschisă, neo-zeelandezul naturalizat fiind stopat la mustață de centrul autor al eseului, Nasalo, care l-a scos în tușă în propriul 22.

”Roșii” apelau în minutul 64 la o împrospătare a liniei I, timișorenii chiar la două înlocuiri, a pilierilor străini cu Lungu și Militaru, noua lor achiziție din linia a III-a, Sean Morrell, fiind blocat în minutul 67 în 22-ul bucureștenilor, într-o fază dătătoare de speranțe. La care intra la gazde și Dorin Lazăr din minutul 68, același neobosit centrul Nasalo stopându-l pe Shennan și în jumătatea acestuia de teren, cu un neregulamentar placaj din lateral.

Combativ dar reintrat în matca sacadată după vivacitatea eseurilor din primele minute ale părții secunde, jocul avea nevoie de o sclipire, și tot fundașul de națională Melinte a oferit-o, tot printr-un balon de urmărire, ceva mai scurt, fundașul stelist Sioeli Lama blocându-l cu prețul unui cartonaș galben, eliminare temporară din minutul 71, în principiu până la încheierea întâlnirii. Timișoara în 15, CSA Steaua în 14, la scorul 13-13. Iar ”albaștrii” lui Burcea și Calafeteanu au ales să joace la mână, purtând bine un mol de margine, însă nu și până la capăt, un alt atac de puțin eșuat…

La care gazdele și-au schimbat și taloneurul, veșnic tânărul Căpățână, înlocuit cu Sabău, speranțele fiind amplificate de superioritatea numerică. Nefructificată însă de la punct fix, lovitură de pedeapsă ratată de Melinte, care a preluat atribuțiile de la Vlaicu, astăzi imprecis, și celălalt ex-stelist fiind inexact, de pe dreapta, dar și de la peste 40 de metri, puțin pe lângă prima bară. Mai erau 5 minute…

Jucate cu curaj de steliști, dar și prea imprudent, Kamil Sobota văzând și el cartonașul galben, eliminare în minutul 77 pentru un placaj periculos pe linia de 40, în ciuda nedumeririi ”roșului” din linia a II-a. Timișoara în 15, CSA Steaua în 13. Va rezista?

Cu Sioeli revenit din minutul 80, așadar 14 contra 15, steliștii s-au instalat chiar în jumătatea gazdelor, iar Surugiu a șarjat frontal în 22-ul timișorean, surprinzând prin opțiunea jocului la mână, cu beneficii, numărul 8 Holoia blocându-l doar cu prețul unui ”galben”. Din 15 contra 13, dintr-odată 14 contra 14, final perfect gestionat de vizitatorii fruntași.

De la care Plai a ales șutul la bețe, de la 22 de metri lateral stânga, așadar abordabil, și această lovitură de pedeapsă fiind însă ratată, și tot pe lângă prima bară. Steaua părea a pierde în ultimele minute dar a ratat victoria cu tocmai ultima lovitură a meciului, ”albaștrii” Banatului jucându-se cu sufletele fanilor, pendulare de la extaz la agonie. Lăsate pe altădată. De exemplu pentru 5 iunie, la sosirea băimărenilor, după deplasările de la finele lui mai la relansata Dinamo și Constanța.  

Dinamoviști dornici de reabilitare după a doua deplasare pierdută, dar mult mai drastic, elevii lui Sosene Anesi cedând astăzi de la 11 cu 46-27 la Baia Mare, același fiind și numărul succeselor roșu-albilor, la Cluj și cu scorul record al campionatului, sâmbăta trecută, 78-19 acasă cu constănțenii.

Așadar două ieșiri și primirea campionilor, după care, tot în iunie, și deplasarea la Cluj din runda a opta, 10 iulie aducând restanța acasă cu constănțenii, din prima etapă. Iar revanșa cu Steaua în Ghencea, abia la reluarea returului în 4 septembrie, în penultima rundă a sezonului regular…

*  

SCM USAMVB (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului) Timișoara: Melinte; Simionescu, Manumua, Vlaicu, Shennan; Hinckley, Rupanu / Sikote, Căpățână, Digo; Mureșan, Popârlan; Morrell, Rupanu – cpt.; Holoia.

Au mai intrat: Lungu, Militaru, Lazăr, Sabău. Rezerve: Sîrbu, G. Conache, Balaban, Jipa.

CSA Steaua București: Lama; Neagu, Nasalo, Popa, Dumitru; Boldor, Surugiu / Savin, Bârdașu, Bădălicescu; Tweedle, Sobota; Moyake, Strătilă; Vueti – cpt.

Au mai intrat: Plai, Doroftei. Rezerve: Lucan, Bălan, Hurjui, Arvinte, Bartoli, Bumbac, Chibuwe.

Rezultatele etapei a IV-a în Superliga și programul viitor – la finele turului, pe coloana clasamentelor secțiunii Rugby.

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = patru

 


Ultimele articole din categoria Rugby: