Valentin Calafeteanu: ”E echipa pe care ne-am dorit-o, o cunoaștem, am și jucat deja cu două din Italia”. Prim marcator al Superligii, nominalizat în ”Gală”

Valentin Calafeteanu, internațional român care a contribuit din plin în acest deceniu la pleiada de trofee adjudecate de clubul timișorean de rugby din Ronaț, s-a referit astăzi, cu ocazia nominalizării sale în ”Gala Sportului Timișorean” pe 2015, în calitate de principal marcator al Superligii cu deținătoarea la zi a ”triplei” interne, la importanța trecerii hopului de la baraj cu Cammi Rugby Calvisano într-un sezon 2016 în care performerii din sportul cu balonul oval țintesc și păstrarea Cupei României și a Cupei Regelui…

Calafeteanu (primul din dreapta)

Calafeteanu (primul din dreapta) la Gala Sportului Timișorean

 

 

Numărul 9 la campioana României a spus după festivitate: ”Suntem bucuroși și mândri că se apreciază ceea ce am reușit să realizăm pentru Timișoara și pentru noi dar și ne responsabilizează pentru ceea ce va urma în anul 2016. Nu vom putea egala și în 2016 numărul de trofee adjudecate anul trecut, căci nu vor fi în joc decât două, Cupa României și Cupra Regelui, deoarece se schimbă formatul competițional și Superliga se va decide abia în primăvara, vara anului viitor, dar cel mai important obiectiv pe care ne dorim să-l atingem este pătrunderea în grupele principale din Challenge Cup 2016-2017, de care ne mai desparte un singur hop. Este obiectivul principal în acest an dar trebuie să ne pregătim la fel de bine și pentru a păstra cele două trofee interne puse în joc pe 2016, Cupa României și Cupa Regelui…”

Calafeteanu a răspuns întrebării în privința debutului programat sâmbătă de la ora 19, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, în sezonul intern pe 2016, în etapa a II-a din Grupa I valorică a Cupei României: ”Suntem cu toții nerăbdători, chiar și cei care am avut meciuri la echipa națională și am terminat respectivul program de jocuri, iar acum suntem cu gândul numai și numai la ceea ce înseamnă Timișoara, și așteptăm cu nerăbdare partida de sâmbătă. Sperăm să etalăm o evoluție de calitate, îi așteptăm pe spectatori la meci, bineînțeles, cu dorința de a-i mulțumi prin ceea ce le arătăm”.

Despre apropiatul duel în dublă manșă cu gruparea italiană Calvisano, în play-off, pe 9 și 23 aprilie, cu turul la Timișoara, internaționalul din Ronaț a explicat: ”E echipa pe care ne-am dorit-o la tragerea la sorți, era fie campioana Rusiei, fie cea a Italiei, și am căzut cu Calvisano, pe care o cunoaștem, am și jucat deja cu două grupări din Italia în calificări, din Rovigo și Roma, și suntem încrezători în șansele noastre dar trebuie să abordăm cu maximă seriozitate dubla manșă, încă din primul meci acasă, pentru a ne asigura un avantaj care să ne dea speranțe că vom aborda ca favoriți returul în ceea ce va fi jocul decisiv pentru calificarea în faza grupelor”.

Calafeteanu a mai spus: ”Am mai avut și în alți ani toate trofeele, și le-am apărat, este într-adevăr mai greu să menții ceea ce obții decât să le câștigi propriu-zis, dar suntem conștienți de valoarea noastră, suntem jucători maturi, au venit și jucători noi la echipă, și îi vom introduce în sânul colectivului așa cum se cuvine. N-avem presiune, ne știm valoarea, formăm un grup unit, suntem încă o echipă puternică și trebuie să dovedim lucrul aceasta încă din primul meci celor din Baia Mare!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: