AEM Luxten, campioană a ţării prin Foişor şi Lupulescu

Cristina Adela Foişor a cucerit duminică titlul de campioană a ţării în concursul individual, dovedind „o mare ambiţie, în condiţiile în care a acuzat dureri de spate, fiind înţepenită. A învins eroic!”, după cum a spus Sergiu Grunberg, preşedintele CS AEM Luxten Timişoara, club care a triumfat şi pe eşichierul masculin, prin favoritul Constantin Lupulescu, care ar fi putut fi însă detronat de colegul său de echipă Mircea Emilian Pârligras, „la un pas de a fi campion dar a ratat victoria dintr-o poziţie aproape câştigătoare, remizând doar”.

Cristina Adela Foişor, care în 2011 împlineşte 41 de ani, a învins azi-dimineaţă, în ultima rundă, a noua în competiţia feminină, pe Mihaela Veronica Foişor, apropiindu-şi astfel titlul naţional, cu un total de 7,5 puncte din 9 posibile. Foişor, componentă a CS AEM Luxten având coeficientul ELO 2405, a devansat-o pe Irina Bulmaga, de la Politehnica Iaşi, care a adunat tot 7,5 puncte, respectiv pe fosta jucătoare a Timişoarei, Corina Peptan, cu 7 puncte.

Dintre localnice, între primele zece clasate la Campionatul Naţional individual disputat între 11 şi 20 februarie la Sărata Monteoru, în judeţul Buzău, s-au regăsit Mihaela Sandu, componentă a CS Studenţesc Medicina Timişoara, pe locul 5 cu 6 puncte, Mihaela Veronica Foişor, pe locul 7, cu 5,5 puncte, şi Katalin Mathe, tot de la Medicina, a opta, cu 5,5 puncte.

La masculin, fostul campion al ţării Mircea Emilian Pârligras, de la CS AEM Luxten, a avut titlul în mână, jucând la masa I cu piesele albe, contra surprinzătorului Lucian Costin Miron, însă a ratat dintr-o poziţie forte victoria şi implicit totalul de 9 puncte care l-ar fi desemnat triumfător. În consecinţă, Constantin Lupulescu, care a remizat cu piesele negre la masa a doua împotriva lui Mile Alin Berescu, colegul său la CS AEM Luxten, s-a impus cu 8,5 puncte din 11 posibile şi un coeficient ELO superior altor 4 şahişti cu acelaşi punctaj: Lucian Costin Miron, vicecampion de la CS Apa Nova Bucureşti,”bronzul” Mircea Emilian Pârligras, Marius Manolache, de la Medicina Timişoara şi Daniel Baratoşi (CSU Ploieşti). Berescu, cu opt puncte, s-a clasat al şaselea, iar Tamas-Kristof Balla, de la CSM Lugoj, pe locul 9, cu 7,5 puncte.

„Lupta a fost mai mare decât ne aşteptam şi chiar dacă porneam din postura de favoriţi, adjudecarea titlurilor a fost dificilă. Am fost în grafic în primele 9 runde ale competiţiei masculine dar în ultimele două zile au pus probleme şahişti din a doua jumătate a ierarhiei. Oricum, Constantin Lupulescu şi-a confirmat statutul de al doilea şahist al ţării, după Dieter Nisipeanu, care nu participă la Naţional, progresând valoric concomitent cu creşterea coeficientului său ELO”, a mai spus Sergiu Grunberg, care a remarcat că „primele obiective au fost îndeplinite. Sper să confirmăm şi în competiţia juniorilor şi măcar unul să se califice la Campionatul European. Mai apoi, este încercarea la Campionatul Naţional pe echipe, cu CS AEM Luxten”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Şah și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Şah: