AEM-Luxten Timişoara, lider în Cupa Europeană a Cluburilor ´11

AEM-Luxten Timişoara, în componenţă cu două şahiste din Georgia şi câte una din Rusia, SUA şi România, va întâlni miercuri după-amiază clubul armean Mika, în cea de-a patra rundă a Cupei Europene a Cluburilor 2011 de la Rogaska Slatina, în Slovenia, fiind vorba de derbyul primelor două clasate în ierarhia provizorie după 3 zile de partide, în care campioana continentală la zi, Cercle d´Echecs de Monte Carlo, de fapt şi deţinătoare a celei mai mari medii a coeficientului ELO în concurs, în faţa rusoaicelor de la AVS, ocupă locul 3, cu 9 puncte.

Armencele de la Mika, având în componenţă şi câte o şahistă din India şi Qatar, au o medie a coeficientului ELO puţin superioară grupării timişorene condusă de Sergiu Grunberg, care semnează în www.sporttim.ro rubrica DE CE ŞAHUL?, cele două cluburi fiind pe locurile 3 şi 4 la acest capitol între cele 11 participante în această competiţie a cremei Europei pe echipe, ajunsă la cea de-a 16-a ediţie, şi care mai adună la start printre altele şi pe BAS Beograd, SHSM-RGSU (Rusia), ZSK Maribor sau CS R Fischer Chieti.

Gruparea timişoreană, lider cu 10 puncte şi jumătate după primele 3 zile de întreceri, faţă de cele 10 acumulate de Mika, are la primele mese două din totalul celor 9 şahiste cu un coeficient ELO peste 2500 prezente în staţiunea balneară slovenă, şi anume Nana Dzagnidze, mare maestră din Georgia, cu 2525, respectiv maestra internaţională Anna Zatonskih, din SUA, cu 2508, cele două impunându-se marţi cu albele într-un perfect 4-0 contra lui Oslo Schakselskap, ultima clasată la ediţia din 2010, derulată la Plovdiv, unde România nu a fost reprezentată.

Cristina Adela Foişor s-a impus marţi în faţa lui Yerazik Khachatourian, de la Oslo Schakselskap, după ce duminică dispunea de Sop Selen (Anatolia)

Cristina-Adela Foişor, coeficient ELO 2416, respectiv Anastasia Bodnaruk, din Rusia, cu 2417, au câştigat marţi celelalte două partide ale clubului AEM-Luxten în dauna grupării norvegiene, învinsă tot cu 4-0 şi de Mika. Foişor şi Bodnaruk, al patrulea respectiv al cincilea membru al echipei, sunt singurele şahiste de la AEM-Luxten care s-au ridicat învingătoare de la tabla de şah în primele trei zile de partide.

AEM-Luxten dispusese şi luni de Giprorechtrans, din Rusia, tot fără eşec, 3-1, din două victorii şi două remize, impunându-se Bodnaruk, drept a cincea şi ultima componentă a echipei la Rogaska Slatina, respectiv Lela Javakhisvili, o georgiancă având coeficient ELO 2464, în vreme ce Dzagnidze şi Zatonskih au încheiat nedecis.

Formaţia timişoreană debutase duminică, în prima rundă a întrecerii, cu 3 1/2 – 0 1/2 în faţa turcoaicelor de la Anatolia, momentan locul 10 în ierarhie, câştigând Dzagnidze, Zatonskih şi Cristina-Adela Foişor iar Lela Javakhisvili remizând cu Kaya Emel.

Miercuri are loc practic runda de mijloc a întrecerilor care vor lua sfârşit sâmbătă, odată cu etapa a şaptea, la finele căreia vom afla destinaţiile medaliilor pe 2011 şi ale premiilor pecuniare, 4.000, 2.000, 1.200 euro respectiv 250, 150 şi 100 euro pentru primele 3 clasate pe echipe respectiv în clasamentul individual.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Şah și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 2 =

 


Ultimele articole din categoria Şah: