Constantin Lupulescu, marele maestru român în vârstă de 30 de ani legitimat la CS AEM Luxten Timișoara, și-a depășit statutul cu care pleca în concurs și s-a clasat cel mai bine dintre reprezentanții șahului românesc la Campionatul European individual care s-a încheiat duminică după-amiază la Ierusalim.

Constantin Lupulescu şi Cristina Foişor, ambii de la AEM Luxten Timişoara, triumfau la Olăneşti la C.N. individual de seniori 2013
Cotat ca favorit numărul 44, Lupulescu s-a clasat la finele celor 11 runde pe locul 37, cu 7 puncte din 11 posibile, aidoma altor competitori, la egalitate pe locurile 27-44 dar departajați de coeficienți.
Constantin Lupulescu a învins cu negrele duminică, în dauna turcului Mustafa Yilmaz, reușită prin care a egalat numărul punctelor acumulate în competiție jucând cu negrele celor din partidele abordate cu piesele albe.
Cele 6 victorii le-a obținut în fața a trei șahiști turci respectiv trei israelieni, înfrângerile survenind în disputele cu sportivi din Ucraina, Anglia și Rusia. Apropo de remarcabilii șahiști din spațiul ex-sovietic, nu mai puțin decât 6 ruși și 5 ucrainieni s-au clasat între primii 14 în ierarhia finală, dominată de Evgeniy Najer, din Rusia, cu 8,5 puncte din 11 posibile. Pe podium au mai urcat David Navara, din Cehia, și Mateusz Bartel, din Polonia.
Lupulescu s-a clasat pe locul 37 din 147 de șahiști la startul competiției individuale continentale, fiind devansat de 14 reprezentanți ai Rusiei și alți 7 din spațiul ex-sovietic.
Dintre români, colegul său de club Mircea-Emilian Pârligras a acumulat 6,5 puncte, clasându-se pe locul 70, iar Bogdan-Daniel Deac și Mihail Marin au obținut câte 6 puncte.