Runde liniștite în debutul Arad Open, cel mai important turneu de șah din România

Doar două semisurprize în runda inaugurală a ediției cu numărul XIII a Festivalului Arădean de Șah. „Arad Open 2020 a debutat cu favoriții în mare formă, consemându-se doar două semisurprize. Astfel, juniorul arădean Alexandru Balaban-Voia, legitimat la Șah Club Vados, a reușit o remiză, jucând cu piesele negre, în disputa cu MI Lucian Filip (CSU de Vest Timișoaara), iar un alt arădean, Sorin Crețu (CS Universitatea), a remizat cu timișoreanul legitimat la Vados, MI Dan Bogdan”, ne-a informat Alin Câmpeanu, președintele clubului organizator, Șah Club Vados Arad.

Singura „bombă” de până acum s-a detonat în runda secundă, arădeanul Filip Magold (dublă legitimare Dinamo București – ȘC Vados Arad) reușind, la doar 11 ani, să învingă un jucător cu experiență net superioară, MI Bella Tamas (Șahistul Pecica). Reamintim că principalii favoriți sunt Marii Maeștrii Internaționali Yuri Solodovnichenko (Ucraina – elo 2553), Andrei Istrățescu (2551), Marius Manolache (2541) – ambii legitimați la Medicina Timișoara – și Adam Kozak (Ungaria – 2503).

Turneul amatorilor este condus de un hunedorean

Paralel cu openul principal, sălile hotelului Continental găzduiesc și confruntările unui turneu dedicat amatorilor cu elo sub 1600, în care după cinci runde conduce Dragoș Cîmpean (Jiul Petroșani), cu 4,5 puncte. Hunedoreanul la învins, surprinzător, pe principalul favorit, David Bălăceanu (Șoimii Lipova), care ocupă locul secund, cu 4 puncte), același punctaj avându-l trei șahiști ai Vados Arad (Vlad Miculiț, Florin Mădușa și Dan Valaban) și timișeanul Gheorghe Ioniță (CS Mediator Giarmata Vii).

Ultimele două runde ale concursului de amatori se desfășoară duminică, în timp ce în openul principal ultimele mutări au loc miercuri după-amiază. Până atunci, duminică, de la ora 16.30, „greii” au partidele rundei a treia.

Turneul de la Arad este dotat cu cele mai importante premii din acest sezon șahistic intern, la reușita sa aducându-și contribuția Fundația Alber.

De remarcat că sportivii sunt nevoiți să evolueze cu măști, în același timp accesul publicului fiind interzis.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Şah și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = paisprezece

 


Ultimele articole din categoria Şah: