Şahiştii Timişoarei ar putea liniştit savura pleiada de medalii şi excelente clasări pe 2012 în competiţiile naţionale individuale sau pe echipe, culminînd cu o foarte bună reprezentare a României la cea de-a 40-a ediţie a Olimpiadei Mondiale din Turcia, şi care va cîntări greu în premierile pe acest an la nivelul sportului timişean, însă ei îşi vor exersa stilul şi ascuţi mintea şi în luna decembrie, prin alte mutări pe eşichier, aici precum şi în străinătate.
Sosirea lui Moş Nicolae va fi prevestită miercuri după-amiază, de la ora 16, la Casa Tineretului din Timişoara, prin desfăşurarea unui simultan de şah adresat şcolarilor de pe Bega şi susţinut de 6 campioni naţionali, şi anume Cristina Foişor, Vladislav Nevednichy, Alin-Mile Berescu, Mihai Grunberg, Sergiu Grunberg şi Ovidiu Foişor.
Apoi, pe 20 decembrie, patru şahişti de la cluburi timişorene, şi anume Constantin Lupulescu, Mircea-Emilian Pîrligras şi Vladislav Nevednichy, cu toţii de la CS AEM Luxten, precum şi Marin Manolache, de la CS Studenţesc Medicina, vor răspunde invitaţiei de a concura în numele şahului românesc la competiţia „Cupa Oraşelor”, ce va fi găzduită în Emiratele Arabe Unite.
România, ca una dintre cele 32 de invitate la competiţie, va fi aşadar reprezentată de oraşul Timişoara, căpitan al echipei „tricolore” fiind Sergiu Grunberg, preşedinte al CS AEM Luxten. Întrecerea, dispusă sub forma fazelor de calificare şi eliminatorii, va decurge şi pe perioada Crăciunului.
***
Iar dacă tot suntem la anunţuri din şah, Centrul comercial Bega, din strada Carol Telbisz 3, reia tradiţia organizării de concursuri de şah, propunînd anul acesta o competiţie de şah rapid la care sunt invitaţi să participe juniori pînă la 16 ani. Întrecerea se va disputa în zilele de 15 şi 16 decembrie.