Iulian Teacă (CSU Poli), pe locul 2 și în urcare cu o poziție de la un an la altul în Cupa României la floretă individual, pe Bega. Radu Dărăban (CSU Cluj), tot primul

Baza II – UPT găzduiește începând de astăzi și până joi, în perioada 3-6 octombrie, întrecerile ediției 2016 a Cupei României la floretă rezervată seniorilor, la feminin și masculin, precum și individual și pe echipe, iar la finalul săptămânii, sâmbătă și duminică, pe 8 și 9 octombrie, Timișoara mai ține și în Sala ”Constantin Jude” o etapă de Cupă Mondială la floretă feminină pe planșa juvenilă, la individual și pe echipe. Dar până atunci s-a conturat deja primul podium al Cupei României, cu timișoreanul Iulian Teacă, de la CSU Politehnica, în urcare pe podium de la un an la altul cu o poziție, de pe 3 pe 2.

14585341_10154495639184223_1837910759_n

Astăzi la ora 9 s-a dat startul probei de floretă a seniorilor la categoria masculin, în plan individual, la care s-au aliniat la start 16 sportivi de la 4 cluburi, printre care cinci floretiști de la CSU Politehnica Timișoara, celelalte grupări reprezentate fiind CSȘ Ploiești, CSA Steaua București și CSU Cluj.

Trofeul a fost câștigat de către Radu Dărăban, floretistul legitimat la CSU Cluj păstrându-și astfel trofeul, după ce a dispus în finala mare de Iulian Teacă, de la CSU Politehnica Timișoara, cu scorul de 15-5. Podiumul a fost completat de către Bogdan Dascălu, tot de la CSU Cluj, care l-a învins în finala mică pe Silviu Roșu (CSA Steaua), cu 15-11. Spre deosebire de rocada pe podium dintre Teacă și Dascălu, favorabilă la această ediție timișoreanului, ordinea primilor 4 clasați s-a menținut aceeași de la un an la altul.

Totodată, Valentin Niță, de la alb-violeții Politehnicii, și-a păstrat locul 6 ocupat și anul trecut, atunci împărțit cu colegul de club Teofil Moisuc, acum în coborâre ierarhică.

Programul următoarelor trei zile de concurs din cadrul Cupei României de floretă seniori din sala de sport a Bazei II – UPT din Timișoara este:

– marți 4 octombrie ora 9 – floretă masculin echipe;
– miercuri 5 octombrie ora 9 – floretă feminin individual;
– joi 6 octombrie ora 9 – floretă feminin echipe.

Iată și clasamentul complet al Cupei României de floretă seniori, în proba individuală la masculin, de la Timișoara, pe ediția 2016, conform site-ului www.frscrima.ro:

1 Radu Dărăban CSU Cluj Napoca
2 Iulian Teacă CSU Poli Timișoara
3 Bogdan Dascălu CSU Cluj Napoca
4 Silviu Roșu CSA Steaua
5 Cristian Cândescu CSA Steaua
6 Valentin Niță CSU Poli Timișoara
7 Gerard Tuzhanyi CSU Cluj Napoca
8 Sebastian Flucuș CSU Cluj Napoca
9 Benjamin Bodo CSU Poli Timișoara
10 Teofil Moisuc CSU Poli Timișoara
11 Victor Gheorghe CSS Ploiești
12 Alexandru Sîrb CSA Steaua
13 Alexandru Pîrva CSA Steaua
14 Alpar Bartok CSU Cluj Napoca
15 Răzvan Cristian CSA Steaua
16 Octavian Bacoș CSU Poli Timișoara

Acest articol a fost publicat în Scrimă și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Scrimă: