Ne-am dori desigur cu toţii şi ideal ar fi să fie aşa, „Timişoara, în topul mondial al calităţii vieţii”, după cum titrează impresionant în tentativa de a atrage atenţia una dintre atâtea ciuperci după ploaie apărute în înghesuiala submediocră a şablonatului mediu online local, evidenţiind bineînţeles „studii” efectuate, la fel de bineînţeles, de către „specialişti”, care ar fi luat în calcul pentru evaluarea calităţii vieţii în 195 de oraşe din lumea largă criterii apreciate în rândurile laudative semnate pe malurile Begăi ca fiind incluse între „numeroase aspecte importante ale vieţii urbane”, tocmai respectivele criterii dezvăluind însă limitările discutabilului aşa-zis „studiu”, evident trunchiat de-a binelea în raport cu ceea ce-ar însemna cu adevărat analizarea factorilor spectrului larg al bunăstării sociale locale, superficial axat pe anumite aspecte intens vehiculate de „naraţiunea oficială” a sistemului în schema de condiţionare psihologică a opiniei publice, printre care de exemplu „poluarea şi condiţiile climatice” – două dintre cele 8 criterii enumerate printre care şi nu mai puţin de 3 legate de obsesia goanei după bani, şi anume puterea de cumpărare, costurile şi preţurile, când de fapt multe alte criterii cheie şi de căpătâi sunt omise. Toate bune şi frumoase la prima vedere, Timişoara pe 84 între cele 195, dar îmbătarea cu apă rece nu-şi are deloc rostul în faţa unor contraargumente devastatoare.
Aceleaşi clişee, şabloane convenţionale şi în general idei fixe, limitate conform setului mai mult decât discutabil de valori vehiculate ca fiind propritare în rătăcirea actualei vieţi sociale, sunt puse pe tapet când este să fie în fel şi chip înroşită şi mai tare urma dreptunghiulară din piept în capitala Banatului, de la izbirea cu cărămida, una dintre obsesii fiind satisfăcută, Cluj în urmă în aceeaşi ierarhie, pe 91, iar Bucureşti chiar pe 137, maculatură strict abstractă şi convenabilă realimentării unor aceleaşi tipare înguste.
Se tot repetă laudativ în respectiva consemnare, într-un fel sau altul, că Timişoara „impresionează”, şi anume că „reuşeşte să se claseze într-o poziţie de frunte în acest studiu global al calităţii vieţii”, că se „evidenţiază pe această hartă globală a oraşelor cu o calitate înaltă a vieţii”, că ar depăşi Lisabona, Cluj ori Bruxelles conform exemplelor enumerate în articol, că ar fi „în fruntea clasamentului în ceea ce priveşte siguranţa cetăţenilor”, că ar sta mult mai bine decât capitala în ceea ce priveşte „serviciile de sănătate”, iar nu în ultimul rând că s-ar situa „într-un loc rezonabil în privinţa condiţiilor climatice”, subiect al „schimbărilor climatice” înadins vânturat obsesiv de „naraţiunea oficială” a sistemului ajustând nu demult reperele în acest sens ale condiţionării psihologice a opiniei publice de la alte cuvinte ale graiului tipic de lemn pe o falsă temă de fapt inventată, prefabricată şi propagandistic trâmbiţată repetitiv de mass-media, mai exact „încălzirea globală”, când de fapt cu totul altele ar trebui să fie criteriile de căpătâi ale evaluării aşa-zisei „calităţi a vieţii”.
Dat fiind însă actualele valori, norme şi standarde sociale, reliefând elocvent decadenţa şi sevrajul societăţilor doar percepute ca fiind înaintate şi dezvoltate, nimic de mirare că evaluările se efectuează prin prisma unor criterii gen „puterea de cumpărare locală” – cap de listă al criteriilor enumerate în consemnare, respectiv „costul vieţii”, „preţurile proprietăţilor raportate la venituri, traficul rutier, poluarea şi condiţiile climatice”.
Asemenea criterii ar conferi aşadar „calitate” vieţii, şi în baza lor se lansează asemenea perdele de fum – abstracte statistici din şezut, de prin birouri, rupte de realitatea factuală obiectivă, studii care, pentru a avea parte de credibilitate prin împărtăşirea lor în spaţiul mediatic, sunt zugrăvite prin termeni pe măsură, tip „platformă specializată în date statistice şi analize urbane”, cum că s-ar baza pe „analiza detaliată a datelor”, acelaşi articol pomenind totuşi şi că ar fi vorba despre un „nou clasament global al calităţii vieţii”.
Într-adevăr, mereu noi şi noi clasamente, puzderie de ierarhizări statistice.
Când de fapt calitatea reală a vieţii urbane trebuie neapărat raportată, în termeni prioritari, unor aspecte nici măcar pomenite într-o doară, a căror omisiune ciunteşte semnificativ din… calitatea studiului, unul cel puţin discutabil, motiv pentru care şi este de luat pe bună dreptate la bani mărunţi.
Căci în ceea ce priveşte educaţia, piatră de temelie a vieţii sociale, dacă Timişoara ar fi a 84-a în lumea largă dintre cele 195 de oraşe puse sub lupă, dar are totuşi pe obraz pata din preajma Pieţei Lahovary a edificiului de învăţământ primar „pepinieră” a Liceului Teoretic „Grigore Moisil” – unul de elită al municipiului, clădirea fiind „pericol public” pentru trecătorii pietoni pe trotuarul de-a lungul liniilor de tramvai ale numerelor 6, 7, 8, atunci nu mai are rost nicio altă discuţie, încă din capul locului.
Dat fiind că în asemenea condiţii au tot fost constrânse să înveţe atâtea noi şi noi generaţii de copii ai timişorenilor la începerea ciclului primar. La aşa ceva ar fi de exemplu normal şi firesc a se raporta calitatea reală a vieţii într-o comunitate urbană, şi anume la educaţie şi şcolarizare, la condiţiile asigurate în acest sens.
Şi nu s-a scotocit după exemplul negativ, ci s-a reamintit despre o unitate de învăţământ preuniversitar emblematică în Timişoara. De aşa ceva au parte zi de zi în anul şcolar copii a generaţii de timişoreni, jalonând printre mizeriile şi resturile de pe trotuar, sub imperiul pericolelor de la… înălţime.
Înaltă „calitate” a vieţii, încă de la primii săi paşi.
„Calitate” a vieţii cu elevii dârdâind în sezonul rece în săli de clasă neîncălzite ale unor şcoli timişorene!?!
Cât despre anumite clădiri ale UMF „Victor Babeş”, de exemplu de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa ori Splaiul Tudor Vladimirescu, demască evidenta subfinanţare a învăţământului superior de stat, fiind vorba, la fel, despre o instituţie emblematică a capitalei Banatului, magnet peste decenii a atâtor generaţii de studenţi, viitori medici, din ţară şi străinătate.
Pentru a nu mai aminti de calitatea actului în sine de predare, atât la nivel preuniversitar cât şi al învăţământului superior, într-o certă devalorizare, contribuind fără doar şi poate negativ la degradarea în termeni reali ai aşa-zisei „calităţi” a vieţii.
N-ar mai fi pare-se nevoie în viaţa socială, pentru binele şi bunăstarea sa, nici de cărţile altfel de căpătâi, dar „demodate” în viziunea „progresului tehnico-ştiinţific”, accelerând digitalizarea, de unde şi dispariţia bibliotecilor publice. Căci da, o fi Timişoara a 84-a în lumea largă, dar bibliotecile cu vaste săli de lectură existente în societăţi consolidate sunt sublime însă lipsesc cu desăvârşire pe malurile Begăi, cu a sa „înaltă calitate a vieţii”. Cui i-ar mai trebui însă studiul ori lectura într-un spaţiu public specific amenajat în acest scop, decât cuiva „depăşit”!?
Căci „etnobotanicele” sunt actualmente la mai mare preţ şi căutare, tot soiul de „elixiruri ale fericirii” schimbând mâini în sfere ale învăţăceilor din învăţământul preuniversitar al unui oraş „civilizat, emancipat şi modern”, încă o mostră a… „calităţii” vieţii. Mostră apropo de care – dat fiind că Timişoara se situează ierarhic în acest clasament întocmit de numbeo.com şi pomenit pe malurile Begăi tocmai în urma Philadelphiei – compania prin învecinare este chiar cu totul selectă, aşezarea nord-americană devenind treptat totalmente celebră, ba chiar poreclită în felurite chipuri, pentru dependenţa atâtor zeci de mii de locuitori de consumul substanţelor periculoase. Dar e totuşi a 83-a într-un aşadar nou clasament al „calităţii” vieţii urbane.
Iar apropo de ceea ce îngurgitează „consumatorul” timişorean de produse alimentare al mileniului 3, şi eşti exact ceea ce mănânci!, diferenţa fiind chiar uriaşă între pe de-o parte ceea ce-ar crede cetăţeanul de rând, doar simple închipuiri şi impresii ale imaginaţiei bogate, că este o „alimentaţie sănătoasă” – aşa cum este aceasta papagaliceşte pomenită pe canalele de… dezinformare, iar pe de altă parte hrana nutritivă, ei bine!, este chiar suficient de spus că pe Corso-ul capitalei Banatului, şi nu oriunde, ci tocmai în amplasamente pe două colţuri din apropierea embematicei Opere timişorene – clădire a Teatrului Naţional, activează cu bun vad comercial şi priză la public unităţi de deservire tip fast-food, de „mâncare rapidă”. Nu însă şi singurele de acest gen de pe Corso, concurenţa fiind la datorie, iar doritorii, numeroşi.
Calitate a vieţii!? Când de fapt eşti exact ceea ce mănânci, alimentaţia fiind o altă piatră de temelie a trecătoarei existenţe pe pământ, esenţial ingredient cheie în evaluarea realistă a „calităţii” vieţii.
Căci sănătatea este fără doar şi poate chiar mai bună decât toate, decisivă în prim-plan în favoarea unei calităţi reale a vieţii, iar tocmai la acest capitol, pe fondul răspândirii postdecembriste a unităţilor de deservire a produselor alimentare în regim fast-food, dar şi a supermarket-urilor, populaţia suferă o rotunjire evidentă a taliei, deloc recomandabilă în relaţia cu starea de bine într-o perspectivă pe termen mediu-lung, crescând cu numeroase procente numărul persoanelor supraponderale din societate, chiar obeze, deficienţe ce cântăresc decisiv în defavoarea calităţii vieţii.
Iar faptul că noile generaţii, bântuite de felurite afecţiuni făţişe ori ascunse, latente, fie boli autoimune, fie probleme cu prinderea prea uşor în greutate, fie de vedere, iar „buletinul medical” este lung, se confruntă cu asemenea provocări încă de la o vârstă timpurie, dovedesc vorbele că „aşa cum îi creşti, aşa îi şi ai”, ori gradul de educaţie al populaţiei, prin prisma setului de valori la care se raportează, la nivelul de cunoaştere şi bună informare, este suficient de redus pe un palier echivalent unei „calităţi” pe măsură a vieţii, încât să poată deveni exemple de urmat pentru noile generaţii şi să le îndrume cum se cuvine paşii.
Ne dau liniştitoare asigurări rezultatele studiului în sensul că timişorenii ar beneficia de „servicii de sănătate” superioare de exemplu capitalei, dar un adevăr ascuns şi nespus, lăsând la o parte termenii comparativi, ţine de faptul că apariţia centrelor medicale de pe Bega aidoma ciupercilor după ploaie dezvăluie aspectul că solicitarea din partea publicului este nespus de mare, cererea în acest sens explodând de-a dreptul. La care se vine în întâmpinarea ei.
Iar asta pentru că, din nefericire şi din păcate, pe fondul schimbării în rău a stilului de viaţă, în bine doar la prima vedere, s-au înmulţit nespus „clienţii” sistemului medical, populaţia devenind în general îmbolnăvită încet şi sigur, bântuită de varii afecţiuni, ceea ce nu poate avea absolut deloc de-a face cu calitatea vieţii. Din contră, afecţiunile medicale depreciind calitatea vieţii.
Ori dacă sănătate nu e, mai nimic nu prea poate fi în rest.
Cozile chiar şi pe trotuare la intrările în puzderia de farmacii din oraş fiind ilustrative în sensul îmbolnăvirii şi implicit a îmbătrânirii premature a populaţiei, care, la prima vedere, ar părea împlinită şi îmbelşugată, „rumenă de bine”, dar de fapt pândită de afecţiuni nebănuite.
„Calitate” a vieţii!?
Însă nu poţi înţelege şi nici atât stăpâni ceea ce nu cunoşti – şi există o întreagă şi extrem de vastă şi complexă „altă lume” pe acest pământ despre care habar nu se are, dat fiind setul limitat de valori la care se raportează în general opinia publică într-o notă conformistă şi convenţională, aşa încât şansele în sensul deducţiei ideii de bază că altele şi cu totul altele ar putea fi reperele esenţiale ale „calităţii vieţii” – una reală şi nu superficială, de faţadă şi suprafaţă, tind spre zero în spectrul îngust şi cu „ochelari de cal” al percepţiei ca notă generală.
Majoritatea nici măcar neştiind că nu ştie ceea ce ar trebui în mod normal, firesc şi natural să ştie, deficit hotărâtor prin prisma căruia cum ar şi putea oare estima şi evalua echilibrat şi în cunoştinţă de cauză aspecte vitale ale vieţii, implicând calitatea acesteia!?
Depreciată în condiţiile în care cererea este nespus de mare pentru „serviciile medicale” invocate drept criteriu reper de evaluare a „calităţii” vieţii, înmulţirea numerică a „serviciilor” dovedind nu o creştere a aşa-zisei „calităţi” a vieţii, ci îmbolnăvirea populaţiei, tot mai dependentă de aceste servicii şi de medicaţia aferentă, mână în mână.
Condiţionarea psihologică a opiniei publice „pe pilot automat”, într-o evidentă inginerie socială a „spălării pe creier”, implementată în fel şi chip, inclusiv prin asemenea „însămânţări”, de genul „studiilor de specialitate” – abstractizări statistice, induce o anumită lenevie intelectuală a absorbirii de informaţie în plan cantitativ, fără o trecere a datelor prin filtrul raţiunii şi al gândirii critice, ci prin asimilarea pur şi simplu a mai tot ceea ce este deversat în spaţiul public ca fiind standard normat.
Tot mai leneşă intelectual, detaşată de conotaţiile spirituale ale existenţei pe fondul intensei manipulări din partea „sistemului”, dar şi tot mai comodă în confortul eronat asociat cu „stilul de viaţă” şi „calitatea” acesteia, cu şezutul mutat de pe un tip de scaun pe altul, implicit inflamată şi chiar tumefiată fizic într-o stare de premorbiditate instalată prematur şi purtată în necunoştinţă de cauză cu anii spre ultima suflare, iar afecţiunile şi chiar decesele de la vârste timpurii nu-i cruţă nici pe localnicii Timişoarei, populaţia nu mai beneficiază în general de acea calitate a vieţii pe care şi-ar dori-o cu adevărat în străfundul sufletului, raportată nevoilor reale şi nu artificial trasate de condiţionarea psihologică din societate, ci se mulţumeşte bifării convenienţelor tacit împărtăşite în „masa de manevră”.
Ori dacă terasele sunt pline la unităţile de deservire a pseudo-hranei „la botul calului”, dar în schimb librăriile s-au cam rărit semnificativ în oraş, şi cele rămase „pe metereze” fiind copii palide şi deturnate ideologic ale livrării unei anumite „maculaturi” validate de „sistem”, în detrimentul unor nenumărate alte titluri trecute cu vederea tocmai pentru că reliefează adevărul inconvenabil, pentru că „dezgheaţă mintea” şi „deschid ochii” – şi chiar sunt nenumărate lucrări publicate în lume, nespus de preţioase în a avea darul împărtăşirii cunoaşterii reale, autentice şi veritabile! – atunci despre ce „calitate” a vieţii se poate vorbi în Timişoara!?
Despre cea furnizată prin prisma porţilor închise cu deceniile ale Muzeului Banatului!?! Cel din „umbra” Corso-ului, emblematic muzeu uitat parcă în plin centrul Timişoarei, bătut de soartă.
La celălalt capăt al Corso-ului plângând aproape la fel de stins şi „Grădina de vară” a „Capitolului” – „casă” a Filarmonicii Banatul cu ale sale dificultăţi şi probleme mereu erupte în ultimii ani în spaţiul public, drept dovadă a cumplitei suferinţe a sferei culturale, cât despre artă, liceul de profil din Zona 0 devenind istorie, arta autentică este moartă de-a binelea pentru puritani, doar o altă afacere în rest, pentru cercul inelelor.
Ce „calitate” a vieţii, când timişoreanul nu poate absorbi cu deceniile un act cultural în mediul natural al „Grădinii de vară” din vecinătatea Catedralei!?
Iar mai sus doar am pomenit în treacăt nişte simbolice repere emblematice ale identităţii culturale din centrul municipiului – cultură esenţială îmbogăţirii „calităţii” vieţii, fără a ne purta paşii spre cartierele cu ale sale blocuri înghesuite „unele-n altele”, ori de case „acoperiş în acoperiş”.
Inducând o calitate a vieţii în suferinţă, cum în extrem de mare suferinţă este de decenii „traficul rutier” într-un oraş cu o asemenea circumferinţă precum Timişoara, dar care a fost lăsat a se chinui din multe puncte de vedere, cu numeroase repercusiuni, în absenţa unei centuri ocolitoare.
Absenţă ca punct de plecare în absolut orice discuţie despre „traficul rutier” din Timişoara. Despre traficul propriu-zis din oraş nemaifiind nici un rost a se discuta, lamentabil în absenţa centurii ocolitoare, obişnuinţa cu răul acestui nivel lamentabil fiind cuplată consolării conform vorbelor „mai rău să nu fie”. Totul contribuind unei modeste „calităţi” a vieţii, neîmbunătăţită în lipsa centurii ocolitoare, iar subiectul este chiar vast, fără a mai pomeni despre numeroasele artere, fie acestea şi principale, de tip „valuri”, denivelate, sau cu „tranşee”, din gama guri de canal, pericolele pândind la tot pasul, precum într-un joc video.
Cum la fel de vast ar putea fi cel al siguranţei cetăţenilor, cea reală, adevărată, şi nu cea din cifre şi statistici, pentru că despre furturi din mijloacele de transport în comun sau chiar din locuinţe ori scări ale blocurilor – cu bicicletele la mare căutare pe o piaţă mafiotă de redistribuţie, se tot aude, mult mai sfâşietoare fiind însă violenţele fizice, tot mai frecvente, anul în curs aducând omuciderea unor bătrâni în propriul apartament, în „buricul târgului”. Şi n-ar fi deloc şi nici pe departe unicul caz, tot mai numeroase fiind morţile vioente în Timişoara, cazuri de notorietate naţională.
Se moare aşadar pe capete şi la tot pasul în Timişoara ultimilor ani, şi nu de bătrâneţe – ceea ce ar semnala într-adevăr o consolidare a calităţii vieţii, ci de pe urma îmbolnăvirilor premature, care numai a calitate a vieţii nu sună, inducând decese timpurii, înainte de vreme, mulţi alţi cetăţeni fiind doar „clienţi” ai „serviciilor medicale” şi ai farmaciilor – clientelă care, la fel, nu sugerează o creştere a calităţii veţii, ci dimpotrivă, dar se mai moare în capitala Banatului şi pe stradă, de mâini ucigaşe, sau chiar prin locuinţe, de mâna unora care dau buzna.
Tragedii care n-au de-a face cu aşa-zisa „calitate” a vieţii, iar dacă ar fi într-adevăr de locul 84 în lume, cum se poate oare explica faptul că în Timişoara apar noi şi noi unităţi medicale cu profil oncologic, sau poate explozia cancerelor vine de pe urma îmbunătăţirii invocatei „calităţi” a vieţii!?
„Calitate” a vieţii în condiţiile în care unităţile medicale de profil psihiatric sunt într-o stare de degradare care n-are de-a face cu Europa „emancipată” a mileniului 3!?! Iar astfel am mai dat o raită prin dreptul „serviciilor medicale” din capitala Banatului.
Cei mai sănătoşi, în dorinţa de recreere şi socializare, de a petrece un timp liber de calitate cu alţi oameni, ar fi poate dornici s-o facă în zona centrală a municipiului, de exemplu în emblematice pieţe precum Unirii ori Libertăţii, însă despre ce ieşire calitativă în oraş s-ar putea vorbi când respectivele spaţii publice sunt văduvite de prezenţa măcar unui copac, şi nu a… arborelui vieţii, fie şi măcar a unui pom, acolo!? Descreştere a calităţii vieţii în Timişoara prin renunţarea la aceştia măcar în Piaţa Libertăţii, urâţită şi redusă cu inconştienţă la acelaşi stadiu al teraselor pe caldarâm, pe piatră cubică. Plămânul îmbolnăvit al Timişoarei chiar nici nu mai poate respira câta aer curat.
Nenumărate ar fi aşadar faţetele care compun spectrul vast şi complex în baza căruia s-ar putea evalua just şi în detaliu adevărata „calitate” a vieţii, prin prisma unui set de valori existenţiale necuplate mai ales sau chiar strict consumismului-materialist şi „goanei după banii” despre care înţelepţi din alte timpuri avertizau că nici nu se mănâncă, nici nu sunt substituent pentru ceea ce cu inconştienţă şi superficialitate „omul modern” ignoră, raportându-se la ceea ce a ajuns să se limiteze pe plaja sa restrânsă de percepţie, într-o degenerare evidentă dar neştiută şi nespusă a speciei umane.
Şi nu pe seama unor „emanaţii” gen „condiţii climatice” ori „raport preţ al proprietăţilor – putere de cumpărare”, de parcă ar fi fost nişte biete studii „comandate” din sfere interesate ale agitatorilor „schimbărilor climatice” sau ale pieţei imobiliare.
Pentru a nu aminti despre oful sportului, căci nu se poate vorbi despre „calitatea vieţii” în condiţiile în care cel mai mare oraş vestic al României nu beneficiază de un bazin olimpic, nici de vreun stadion cât de cât funcţional cu o capacitate decentă, Sala Polivalentă rezistând stoic din 1968, când şi când cu scurgerile de rigoare de prin înalturi, iar culmea ironiei ţine, asta apropo de hilara invocare a „calităţii vieţii” pe Bega, de imediata vecinătate a unei staţii de alimentare cu carburanţi, la metri distanţă de intrarea sportivilor în incinta vechii „Olimpia”.
S-ar scrie cărţi despre decăderea infrastructurii sportive a Timişoarei, căreia i-a fost sever afectat patrimoniul de profil, pe alocuri „gropi de gunoi”, ori şi mişcarea sportivă, ca parte componentă a menţinerii stării de bine şi a sănătăţii, ar contribui la îmbunătăţirea „calităţii” vieţii, în suferinţă cumplită prin această prismă.
Aşa că doar s-a mai întocmit un „nou clasament” praf în ochi şi doar s-a mai găsit o gură de hrănit care să-l scoată laudativ în evidenţă, pentru creşterea unor anumite cote de popularitate.
Timişoara are semnificative deficienţe care nu concură la calitatea vieţii locuitorilor săi, iar cine vrea să fie frumos minţit, cu praful aferent în ochi, să fie sănătos în a da însemnătate statisticilor abstracte, musai „de specialitate”. Realitatea factuală obiectivă muşcă însă din toţi colţii, şi nu este deloc roză, populaţia locală fiind în general condiţionată psihologic a-şi imagina convenabil că „ar duce-o tot mai bine”, când de fapt se picoteşte intelectual pe o „bombă cu ceas” a îmbolnăvirilor premature, îmbătrânirii timpurii şi a atâtor şi atâtor pierderi de vieţi omeneşti înainte de timpuri, care sugerează fidel descreşterea calităţii reale a vieţii, şi nu creşterea sa în grafice trasate din pix.
Grafice care nu reliefează nici pe departe realitatea „din teren” a unui oraş tot mai „balonat” dar şi înghesuit împotriva propriilor nevoi reale, tot mai îmbâcsit în insalubritatea sa în termeni comparativi cu Timişoara de odinioară, „Oraşul Florilor”. O, Tempora!
Iar deloc întâmplătoare este – pe fondul descreşterii în termeni reali şi nu a îmbunătăţirii calităţii vieţii în Timişoara cea îmbătrânită de timpuriu, pe alocuri în rele – atitudinea negativ rezultantă în relaţiile interumane de a căror calitate depinde decisiv invocata creştere a nivelului de trai, slăbirea fibrei sociale survenind şi de pe urma afectării emoţionale şi psihologice a stării de bine a populaţiei în primii ani ai acestui nou deceniu, când a erupt la suprafaţă, fără perdea şi cu un iz dezumanizant, tot răul din semeni, într-un fel de cădere a măştilor, ajungându-se până într-acolo încât slujbaşi ai statului din domeniul medical, care s-ar presupune că se ghidează după crezul de căpătâi ca „în primul rând să nu facă rău” pacienţilor, şi a căror menire este de a salva vieţi, remuneraţi fiind din banul public pentru activitatea pe care o desfăşoară, să se afişeze zâmbind cu mesaje cu majuscule în sensul macabru şi lugubru al ironicei invitări în rândurile lor a acelor membri ai publicului care nu le-ar împărtăşi rătăcirea căderii în păcat, şi anume „URGENT! AVEM NEVOIE DE VOLUNTARI CARE NU CRED ÎN COVID pentru îngrijirea, transferul şi igiena pacienţilor, curăţenie şi dezinfecţie, manipulare materiale contaminate. PS. Deoarece covid-19 nu există, voluntarii nu vor primi echipament de protecţie. Vă aşteptăm cu drag în echipă”, mesaj care a şi fost răspândit în spaţiul public al „nopţii minţii” şi „beznei raţiunii” care este media socială, printre cei care l-au distribuit mai departe fiind şi-un timişorean între timp plecat dintre noi, şi acesta înainte de vreme şi timpuriu, la numai 54 de ani, şi acesta tot după „o boală nemiloasă”, şi anume Gabriel Nicolae Mircşov Poşircă, angajat al TVR Timişoara, decedat zilele acestea, pe 15 august 2023, după ce nu mai demult decât în 2021 îi persifla cu iz morbid pe scepticii aşa-zisei „pandemii” poreclite covid în sensul menţionat mai sus, „dând să curgă” mesaje ale altuia pe facebook, după cum au semnalat internauţii iar ActiveNews a consemnat inclusiv cu suport fotografic – fotografie accesibilă la această legătură, existând o totală incompatibilitate între invocata „calitate” a vieţii din capitala Banatului la un nivel mondial şi pe de-o parte degradarea într-un asemenea hal a relaţiilor umane într-o comunitate pretins civilizată, sub forma „invitaţiei” prin asemenea mesaje către publicul de alte chemări şi prin distribuirea lor în continuare în spaţiul public, dar pe de altă parte şi sub forma încă unui deces prematur de pe urma unei „boli nemiloase”, după cum a anunţat TVR Timişoara în privinţa celui care activase ca tehnician echipamente TV în cadrul departamentului Tehnic-Producție al TVRT timp de peste 25 de ani, ori toate acestea numai a „calitate” a vieţii la rang global nu aduc nici pe departe, ci din contră.
Sau până unde se şi poate coborî în degenerarea spiritului uman şi a relaţiilor interumane. Tenebre pe fondul cărora întrebarea „despre ce calitate a vieţii s-ar mai putea vorbi?” este cât se poate de legitimă.
Căci atunci când mai piere mult prea vremelnic încă un timişorean, încă unul şi altul, numai a „calitate” a vieţii în capitala Banatului nu sună, de locul 84 într-o „nouă” ierarhie mondială.
Iar nimic nu-i întâmplător, nici vorbă doar despre simple coincidenţe, ci despre legături certe între pe de-o parte sistemele de valori şi crezurile induse, iar pe de altă parte învăţămintele existenţiale.
De rumegat şi cugetat adânc pentru cei încă realmente vii în simţiri vizavi de reperele şi setul de valori de natură spirituală de la baza evaluării aşa-zisei „calităţi” a vieţii, apropo de necesităţile autentice şi veritabile ale omului în trecătoarea sa existenţă pe pământ, pentru accesarea şi cultivarea stării conştiente de bine ce contribuie la calitatea vieţii, în contrast cu produsul prefabricat conceput de „sistem” în ideea stimulării unei false stări de bine în rândul publicului prin menţinerea sa în ancora lăcomiei, egoismului şi individualismului materialist-hedonist puternic cuplat aspectelor financiare, repere luate de bune sub influenţele condiţionării psihologice, ca fiind decisive pentru „calitatea” vieţii, ori practica bate teoria iar viaţa, filmul.
