De Ziua Familiei, 15 mai, notiţe la împlinirea a 2 ani de la „Dineu cu proşti” strict doar pentru înţepaţi mascaţi, regizorul „deştept” decedând 113 zile mai apoi

Proclamarea uniformă la nivel internaţional a aşa-ziselor „zile” este o altă aberaţie a ingineriei sociale pe cale de desăvârşire din culise, însă câte-o zi dintre acestea mai este totuşi într-adevăr binevenită, meritând realmente a fi semnalată şi sărbătorită, şi de exemplu „Ziua Familiei”, aniversată de 30 de ani pe 15 mai, Sporttim punând-o în lumină fie şi într-o publicaţie sportivă tocmai pentru că împărtăşeşte întrutotul cultivarea valorilor tradiţional creştine vitale vieţii sociale dar actualmente erodate sub atacurile „noii ordini”, atacuri printre care în noul deceniu şi „măsurile” şi „vaccinarea” ce transformau în 2021 data de 15 mai, în urmă cu exact 2 ani, într-una infamă şi de tristă amintire prin lansarea în lumea culturală a proiectului-pilot de punere în scenă a piesei de teatru „Dineu cu proşti” strict numai şi numai pentru cei înţepaţi şi mascaţi, nicăieri altundeva decât la Teatrul Naţional Bucureşti. Al cărui director, regizor al piesei, avea a deceda 113 zile mai apoi, ironie a sorţii servind nevoii de conştientizare a populaţiei vizavi de realităţile factual obiective ale lumii în care trăim. Iar cum şi suflarea sportivă a fost supusă în 2020-2021 dar şi la început de 2022 unor absurde constrângeri similare, detrimentale sănătăţii publice şi fibrei sociale, nişte scurte notiţe de „Ziua Familiei” la împlinirea a 2 ani de la întinarea sa prin experimentul „Dineu cu proşti” rezervat exclusiv „vaccinaţilor” mascaţi sunt mai mult decât necesare şi binevenite.

 

Căci normalitatea, naturaleţea şi firescul au fost odios atacate cu perversitate din martie 2020 sub falsele pretexte Stupid-19 pe post de măsuri sperietoare pentru condiţionarea psihologică a populaţiei la mincinos prefabricata „necesitate a vaccinării ca unică soluţie salvatoare sigură şi eficientă” – ceea ce bineînţeles că nu era nicidecum întocmai cu realitatea, doar pură diversiune, propagandă interesată prin manipulare şi dezinformare, cu urmări debilitante sau chiar letale, subite ori lente.

Iar oamenii sunt eminamente obligaţi să nu uite erorile trecutului, ale căror consecinţe neplăcute, sub forma efectelor adverse de pe urma „măsurilor” şi mai ales ale aşa-zisei „vaccinări”, sunt deja făţiş vizibile şi esenţial a fi pe deplin conştientizate în adevărata lor lumină la nivel individual şi colectiv, tocmai pentru că viitoare noi şi mai parşive diversiuni periclitând sănătatea publică sunt „coapte” din umbră pentru a fi lansate în scenă, existând posibilitatea ca greşelile să fie repetate, în absenţa cunoaşterii şi a vigilenţei publice lucide.

Familia, pilon fundamental al fibrei sociale sănătoase şi al unei vieţi sociale armonios împlinite, normale şi fireşti în slujba naturaleţii, a fost la rândul ei implicit sub atac în noul deceniu al „schemei de tratament” Stupid-19 cu înţepare, iar cu atât mai mult trebuie sărbătorită şi venerată întru cultivarea valorilor tradiţional creştine, un prilej oferindu-l şi „Ziua Familiei” – asta dacă tot i s-a alocat o asemenea dată aniversară în calendar, ocazie cu care, în contrast şi într-o notă negativă vizavi de întinarea de care a avut parte în 15 mai 2021 prin lansarea discriminatorie la TNB a proiectului-pilot „Dineu cu proşti” sub forma unui experiment rezervat exclusiv doar spectatorilor aşa-zis „vaccinaţi” anti-Stupid-19 dar şi mascaţi, este imperios necesar a fi elevată conştientizarea opiniei publice în faţa pericolelor care pasc populaţia dacă se lasă dusă de nas şi condiţionată psihologic a încuviinţa nimic altceva decât urzeli din umbră, altfel frumos ambalate sub masca bunelor intenţii, când de fapt lumea ar trebui să rămână neclintită în credinţa şi conştiinţa sa luminată, cu compasul moral bine arcuit.

„Dineu cu proşti” avea a fi lansat în acea „schemă” Divide et impera tocmai de Ziua Familiei iar destui aveau a-şi da complice şi cu ignoranţă concursul participativ, fără a trece însă apoi nici 4 luni pînă la decesul regizorului respectivei piese de teatru, chiar director al TNB, ca o altă lecţie pentru noi toţi, de viaţă şi de moarte, din nenumăratele pilde servite de univers în ultimii puţin peste 3 ani.            

Acestea fiind urmările „schemei de tratament” cu „măsuri” de impunere Stupid-19 din 2020, ca pretext „sperietoare” pentru mai facila convingere ulterioară a populaţiei că ar avea cumva nevoie de aşa-zisul „vaccin” înţepat fără rost din decembrie 2020, întrutotul detrimental sistemului imunitar uman.

Conştientizând lucid pericolele, Sporttim avertiza încă de la începutul lui 2020 pe toate căile posibile şi cu putinţă că urzeala Stupid-19 este doar o parşivă diversiune pe piste false, avertizând tocmai pentru a preveni suflarea lumii sportive a nu se duce pe fentă, adică a nu înghiţi „măsurile” totalitariste dovedite între timp a fi in corpore cât se poate de rele, cu impact negativ asupra sănătăţii publice, „măsuri” pe post de perverse pretexte „sperietoare” din partea „sistemului”, pentru a putea ulterior aplica şi mai parşivele „arme albe” ale inoculării, absolut nimic altceva decât o armă biologică, iar termenul de armă este eminamente corect, întrucât produsul a fost astfel solicitat de către intermediari interesaţi a fi fabricat din şi în legătură cu complexul industrial militar, solicitat aşadar explicit a fi prefabricat ca armă, iar arma are un singur rol, acela de debilitare, parţială sau letală, cu efect subit ori lent.

Iar pe când, doar ca parte a înfricoşării generale a populaţiei, şi lumea fotbalului şi a sportului în general era ţinută fără absolut niciun rost pe tuşă, Sporttim avertiza repetitiv că totul e doar o farsă de cele mai mari proporţii în istoria omenirii, Stupid-19, fiind însă şi destui aceia care din păcate ignorau avertismentele şi chiar luau în derâdere aceste informaţii, fără a avea discernământul încât să-şi poată da seama că datele furnizate sunt pertinente şi că publicaţia este de partea binelui oamenilor în general şi al sportului în particular, ale cărui interese le apăra prin a lansa SOS după SOS, iar mulţi chiar au încuviinţat „măsurile” şi sfaturile mincinoasei „campanii de vaccinare”, efectele şi consecinţele „schemelor de tratament” începând deja a se face făţiş resimţite.

Am prevestit şi avertizat, dar n-am fost luaţi în seamă, ci pe alocuri la ochi, „de sus”, persiflaţi, desconsideraţi, batjocoriţi, ba chiar etichetaţi cu conotaţii „psihice” şi întrebaţi cum de ne-am permite a ne ocupa cu aşa ceva, unde „nu ne-ar fierbe oala”, însă iată că primele efecte ale opţiunii oamenilor încep a se vedea.

Sporttim atrăgea atenţia din două motive majore, prin a avertiza în privinţa diversiunilor pe pielea sănătăţii publice şi a vieţii sociale.

Şi anume, unul – tocmai pentru că sportul în general era târât parşiv şi absolut degeaba pe margine.

Iar cel de-al doilea, tocmai pentru că presa generalistă care ar fi trebuit în mod normal să tragă din plin toate semnalele de alarmă, căci şi despre informaţiile reale legate de sănătatea publică ar trebui să se ocupe – acesta fiindu-i obiectul de activitate, nu şi-a făcut absolut deloc datoria, ba din contră, „cumpărată”, mituită, coruptă şi „vândută” fiind, doar a manipulat propagandistic prin a dezinforma pe liniile comunicatelor oficiale ale „sistemului”, atât şi nimic mai mult, aidoma unui papagal, împingând implicit oamenii spre decese premature prin a-i speria cu necesitatea respectării „măsurilor” şi a înţepăturilor „sigure şi eficiente”, având de fapt o nesfârşită listă a efectelor negative adverse.

Iar Sporttim bineînţeles că nu s-ar fi „băgat în seamă” la început de 2020, asta dacă presa generalistă, care în mod normal ar fi trebuit să acopere cu responsabilitate asemenea aspecte, ar fi procedat deontologic în slujba informării corecte a cititorului, căci aceasta-i menirea jurnalismului, şi n-ar fi făcut din nefericire pe trâmbiţa-trompetă a propagandei manipulative din partea „sistemului”, răspândind dezinformarea. Implicit, cineva trebuia să se sesizeze din oficiu şi să preia rolul de a înfăţişa şi adevărurile nespuse în „naraţiunea oficială”, iar Sporttim le-a zis chiar pe-aproape toate cele, clar şi la obiect, de la început de 2020, informativ din surse pertinente, aproape solitar însă din nefericire în România, tocmai în ideea de a fi evitate atâtea absurdităţi precum de exemplu schema-pilot „Dineu cu proşti” din acea campanie în plin de aşa-zisă „vaccinare”.

Înţepare ale cărei efecte negative sunt deja indubitabile, făţişe şi la vedere, dar totuşi încă subiect tabu, ignorate şi tacit trecute cu vederea ca având cumva de-a face cu aşa-zisa „vaccinare”, vătămări şi chiar decese fals asociate oricăror altor cauze dar tocmai inoculărilor din 2021 nu, precum la fel de mincinos erau etichetaţi cei trecuţi în nefiinţă în 2020 ca fiind răpuşi de nimic altceva decât de aşa-zisul CoVid, astfel poreclit, deşi era vorba de fapt despre o altă armă biologică.

Vor urma şi-alte diversiuni pe piste false, iar tocmai de-aceea, în acest intermezzo între „crize” prefabricate, cu prilejul Zilei Familiei şi în slujba cultivării valorilor tradiţional creştine, este binevenită invitaţia semnalare de a rămâne de veghe cu lecţiile trecutului însuşite vizavi de „măsuri”, înţepări, noianul experimentelor tip „Dineu cu proşti” şi mai ales al periculozităţii chiar letale a efectelor tuturor acestora.   

Sunt printre noi, căci mare-i grădina Domnului, destui pseudo-„influenceri” în mass-media şi-n „social media”, cu oarecare aderenţă, care-au intoxicat nociv opinia publică şi-n ultimii peste 3 ani pe liniile propăvăduirii falsei „naraţiuni oficiale”, nefăcând altceva decât să-şi atragă păcate capitale prin a induce semenilor felurite rele, iar aceşti interesaţi ignoranţi trebuie deconspiraţi pentru ceea ce sunt cu adevărat, nişte pericole publice cu aere de atotştiutoare cunoaştere, mereu „luminându-ne” cu „deşteptăciunea” lor, de fapt mereu dovedind, asta apropo de exemplu şi de schema-pilot „Dineu cu proşti”, că aşchia nu sare departe de trunchi. 

Odă familiei şi valorilor tradiţional creştine, sănătate şi înţelepciune suflării sportive, dar şi un nu răspicat experimentelor pseudo-cultural-sportive. „Dineu cu proşti” din urmă cu exact 2 ani sau lecţia de învăţat, dacă regizorul a predat-o în cea mai nepotrivită formă a sa, cu urmări tragice.        

  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Sport sabotat și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × = 48

 


Ultimele articole din categoria Sport sabotat: