Preluare şi pasare mai departe, subiectul fiind important şi de interes. Pâinea şi circul au fost de când lumea, panem et circensis, mai mult ca niciodată în noul mileniu. În care, conform tuturor studiilor psihometrice din lume, scăderea coeficientului intelectual începând din anul 2000 este o realitate.
Toate studiile psihometrice din lume arată o scădere a coeficientului intelectual începând cu anul 2000. Iar cu cât este mai mare nivelul IQ-ului naţional la un moment dat, cu atât este mai mare căderea ulterioară. Azi, un adolescent în vârstă de 14 ani înţelege în medie ce ar fi înţeles un copil de 10 ani născut înainte de 1975.
Unul dintre simptomele acestei regresii este pierderea vocabularului, semnalată de numeroase studii începând cu 2017. Adevărata dramă relevată de această sărăcire este cea a dificultăţii de memorare pentru generaţiile în devenire.
Filmul „Idiocracy” (Mike Judge, 2007) constituie din acest punct de vedere o pildă profetică. Scenariul spune povestea unui cuplu care înregistrează un IQ remarcabil de 130 fiecare, care aşteaptă să se reproducă după ce-şi vor atinge toate obiectivele profesionale şi materiale. „Acum” nu este niciodată momentul. Până în ziua în care se hotărăsc în cele din urmă să facă pasul. Dar apoi trebuie să facă față la ceasul biologic al unuia şi de resemnarea libidoului celuilalt. Ingineria asistată a fertilităţii vine prea târziu pentru ei.
În acest timp, cazurile sociale se reproduc exponenţial şi ajung să conformeze o combinaţie de defecte ereditare. Toţi inapţii pot rezolva cele mai de bază probleme pentru supravieţuirea speciei, cum ar fi gestionarea colectării reziduurilor. În această societate idiotizată, obezitatea a devenit norma, oamenii consumând doar băuturi dulci.
Statul nu poate rezolva probleme simple, cum ar fi irigarea terenurilor sau gestionarea deşeurilor. Pornografia se clasează ca o cultură, iar locurile de sex rapid preiau locurile de fast-food. Elitele sunt formate din contra-elite. Conceptul de piramidă inversată. Precum în sistemul şcolar actual, unde fruntaşii clasei sunt percepuţi ca fiind învinşii din societate. Deciziile politice sunt toate mai fatale şi mai contraproductive unele decât altele.
Coincidenţele enumerate cu realitatea noastră sunt tulburătoare, deşi hiperfertilitatea săracilor este un clişeu al secolului al XX-lea. Scăderea fertilităţii în ţările bogate afectează acum toate clasele sociale. La aceasta, trebuie adăugat că clasele socio-economice sunt doar parţial corelate cu nivelul socio-academic. Însă asociaţia sărăcie-fertilitate se bazează pe un izvor antropologic care şi-a avut raţiunea de a fi. Într-o familie săracă şi/sau tradiţională, resursa principală este cea umană, ca sursă de muncă, putere, identitate. Acesta este încă cazul în multe ţări emergente, chiar dacă scăderea fertilităţii se observă peste tot.
Unii specialişti apropiati tezelor eugenice – ţinând de teoria care preconizează ameliorarea populaţiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinţilor, sterilizarea, interzicerea procreării etc.) califică drept fertilitate disgenică hiper reproducerea între „săraci”.
Cu toate acestea, existenţa unui marker de diferenţă genotipică (inteligenţă moştenită) nu a fost demonstrată definitiv. Pe de altă parte, inteligenţa fenotipică sau inteligenţa dobândită este măsurabilă. Şi este cea care a explodat cu îmbunătăţirile notabile ale calităţii vieţii, începând de la revoluţia industrială. Acest salt calitativ în sapiens se datorează „Efectului Flynn”, numit după economistul neozeelandez James Flynn (28 aprilie 1934 – 11 decembrie 2020). Este vorba de o creştere continuă a coeficientului intelectual datorită conjuncţiei securităţii alimentare, accesului la educaţie şi, în general, a unui climat propice dezvoltării cognitive. Intrarea în secolul 21 marchează un regres pentru dezvoltarea inteligenţei umane.
În Danemarca, unde IQ-ul este înregistrat din 1959, s-a observat că între 1959 şi 1989 a crescut cu 3 puncte pe deceniu. Cu toate acestea, între 1989 şi 1998, acelaşi IQ a marcat o primă regresie, înjumătăţindu-şi practic progresia la +1,6 puncte. Din 1998, declinul este de -2,7 pe deceniu. Acest studiu și altele converg asupra faptului că efectul Flynn este defalcat. Societăţile prospere au cedat într-un timp foarte scurt unei dinamici involutive. Imbecilizarea ar fi multifactorială. Rolul perturbatorilor endocrinologici este de a produce efecte neurologice. Este dovedit.
Masivitatea metalelor grele din alimente, inclusiv alimentele bio, aerul respirat, ar provoca boli ale creierului. Ar exista de asemenea în societățile bogate, matrice de conduită instalate, precum întârzierea intrării în viața adultă prin dispariția ritualului de trecere și o serie întreagă de prescripții psihologizante constând în prelungirea timpului „copilăriei”.
Pe scurt, o întreagă formulă de educaţie s-a îndreptat către regresie producând o formă structurală de întârziere a maturizarii, şi deci o întârziere intelectuală. Şi apoi există coincidenţa declinului inteligenţei umane concomitent cu transferul abilităţilor sale către inteligenţa maşinii.
Izolarea oamenilor în 2020 va marca dezvoltarea inteligenţei artificiale. Ceea ce mai rămăsese din operaţiile mentale încă în sarcina umanilor le-au fost luate. O funcţie fundamentală – printre altele, şi anume spaţializarea, este moartă. GPS-ul „opreşte anumite părţi ale creierului”, descrie un studiu al Colegiului Universităţii din Londra (UCL) publicat de „Nature Comunications” pe 21 martie 2017. Expertul în tehnologia informaţiei Nicholas Carr susţine că enumeră în cartea sa „tot ce face internetul creierului tău”. (Norton & Company Publishing, 2020).
La aceasta trebuie adăugat efectul hipnotic al instrumentelor care creează dependență precum canalele de streaming, confuzia dintre ficțiune și realitate, scăderea capacității de concentrare în lectură etc. Ar fi foarte ingenios să ne gândim că toate acestea nu provoacă cicatrici evolutive. În fața unei astfel de agresiuni a creierului uman, școala ar trebui să fie o fortăreață. Dar asta fără a conta pe impunerea a doi ani de dezertare școlară sau semi-dezertare din cauza izolării covid. Ar fi fost de așteptat ca elevii din țările emergente, mai puțin expuși la consumul instrumentelor tehnologice, să reprezinte un rezervor de creiere nedeteriorate.
Dar politica de sărăcire a trecut pe acolo. În februarie 2021, un raport al Băncii Mondiale a diagnosticat: „Criza covid a exacerbat creșterea prețurilor la nutriție pentru cele mai sărace populații din lume. De-a lungul anului trecut, Covid-19 a dezarmat securitatea economică, sanitară și alimentară, împingând 150 milioane de persoane la extrema pauperizare”, se arată în comunicat.
Prin Covid 19 trebuie să înțelegem că nu virusul ca atare, ci măsurile iresponsabile cărora a servit drept pretext pentru implementare. Cu o lună înainte, un raport al aceleiași organizații a cifrat costul abandonului şcolar ca pondere din PIB pentru ţările sărace. Raport care nu a prosperat mai mult din punct de vedere al conştientizării: „Din cauza proceselor de învățare și a creșterii abandonului școlar, această generație de elevi va pierde un miliard de euro din venituri, mai mult sau mai puțin 10% din PIB-ul global, iar țările vor cădea, fără posibilitatea de a ajunge din urmă, în ceea ce privește obiectivul lor de reducere a Learning Poverty, cu riscul de a crește potențial sărăcia cu 63%.” Learning Poverty este un instrument statistic dezvoltat de UNESCO pentru a măsura nivelurile de analfabetism în țările cu venituri medii și mici. Și veștile nu sunt bune.
Carlos Felipe Jaramillo, vicepreședintele Băncii Mondiale pentru America Latină, a estimat pe 3 iunie că criza educației din America Latină este fără precedent: următoarea generație „va fi mai puțin productivă și va avea mai puține oportunități”. În medie, în America Latină, copiii au pierdut 1,8 ani de școlarizare, potrivit Unesco. În unele țări precum Panama, unde școala a fost închisă din martie 2020 până în 2022, peste 20% dintre elevi au abandonat definitiv băncile. Adică sute de milioane de noi săraci, cu un efect epigenetic ca bonus.
Himerele ultimelor două decenii se caracterizează mai ales prin negarea maleabilității evolutive a speciei umane, ca pentru orice altă specie animală.
De exemplu, hormonii sunt administrați în mod legal copiilor la pubertate sau prepuberi pentru a normaliza posibila disforie de gen într-un context în care efectele cauzate de perturbatorii endocrinologici fac obiectul unei abundente literaturi științifice.
În același spirit, cufundați în ideea că identitatea este legată de percepția de sine, este imposibil să nu ne punem întrebarea despre rolul acestor perturbatori endocrinologici în care suntem cufundați de zeci de ani, confruntați cu creșterea sindromului de nediferențiere sexuală.
La toți acești factori se adaugă normalizarea consumului de canabis.
Ori toate studiile asupra Tetrahidrocannabinolului (THC) arată leziunile ireversibile ale creierului, pe lângă promovarea anumitor boli psihiatrice, inclusiv schizofrenia. Legalizarea sa și campania de legitimare socială care o însoțește sunt cu atât mai îngrijorătoare. Dimpotrivă. Sunt încurajați. Un pic precum acele videoclipuri de amatori care circulă pe rețelele de socializare în care adolescenții bat unul dintre colegii de clasă, și departe de a se rușina de actul laș, îl postează pe rețelele lor de socializare. Anularea culturii, umilirea gânditorilor divergenţi, este de acelaşi ordin al violenţei.
Cetăţenia se mișcă într-un univers semnificativ foarte sărac, care afectează strict funcția excitantă a plăcerii. De exemplu, în Liban în 2019, înainte de izolare, milioane de tineri au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva guvernului, deoarece statul dorea să impună o plată de 20 de cenți pentru utilizarea WhatsApp. Niciodată în istoria corupției Libanului nu au avut loc astfel de proteste. Semnificativ.
În Spania, în 2019, premiul național de la Ministerul Culturii și Sportului a fost acordat unei autoare, Cristina Morales, pentru cartea ei „Easy Reading”. „Uşor de citit” este o sărbătoare feministă a corpului în toate formele sale, a dorinței feminine și a sexualității queer și a puterii transgresive și revoluționare a limbajului. În Occident, principalele ziare au optat, încă din anii 90, pentru scrierea în „easy”. Fără cuvinte „complicate”, nuanța este considerată bombastică. Realitatea nu vine cu gri. Complexitatea lumii cedează unei narațiuni instalate.
Propozițiile scurte sunt obligatorii. Este domnia demagogiei intelectuale. Imbecilizarea constituie o amenințare la adresa democrației. Instalarea sofismului este deja observabilă în gestiunea crizelor, crize în sine create de un personal politic de o calitate dezastruoasă.
Până în 2050, coeficientul intelectual mediu global va fi în jur de 80. Nu va trebui să aşteptăm, ca în filmul lui Mike Judge – Idiocracy, anul 2505, pentru a face din această ficţiune ştiinţifico-fantastică o realitate.
