Mor pe capete copiii şi adolescenţii în urma agresivei „campanii de vaccinare” forţate în 2021-2022 pe pielea populaţiei de către idioţii utili „sistemului” spălării pe creier cu „naraţiunea oficială” mare trâmbiţă de propagandă a „unicei soluţii salvatoare, sigură şi eficientă, de revenire la normalitate”, copilului „poster” al videoclipurilor guvernamentale de încurajare spre ac a israelienilor – daţi iniţial drept exemplu cu aplauze dinspre Bucureşti pentru „succesul” procentual al „campaniei” dar de fapt cu imense efecte adverse actualmente trecute sub tăcere, alăturându-i-se şi în România aproape la fel de prematur un adolescent decedat subit chiar în curtea şcolii, în pauza recreativă. Toate acestea cât membri ai sferei medicale din Carpaţi încă mai fac public propagandă aşa-ziselor „vaccinări” prin a dispreţui, desconsidera, sfida, persifla şi lua de sus majoritatea compatrioţilor intuitivi şi vii în cuget şi-n simţiri care se feresc pe bună dreptate de seruri, sub forma dezgustătoarelor vorbe de nimic şi de ocară cum că ţara noastră ar fi „în afara lumii civilizate” ca urmare a scepticismului sănătos al cetăţenilor vizavi de evitarea înţepării în lipsa consimţământului informat. Odioşii pro-vaccinişti „pericol public” mişună printre noi.
Sport extrem, aşa-zisa „vaccinare” pe cale de-a deveni forţat modus vivendi pe pielea populaţiei – viitoare găselniţă aplicată omenirii în felurite forme pe calea „luminoasă” spre sintetizarea genetică a sistemului imunitar şi transumanism, şi propăvăduită ca atare de vectorii interesaţi din „sistem”, încă şi în 2023 inclusiv dintre „eroi în halate albe” de pe Bega, în ciuda evidenţelor implacabile vizavi de nocivitatea şi toxicitatea acestora, cu risc de debilitare şi chiar deces a recipienţilor – îşi continuă neabătut numărarea victimelor, una dintre acestea fiind nimeni altul decât tocmai copilul israelian care în urmă cu 3 ani apărea alături de tatăl său, care este medic pediatru, într-un video guvernamental de propagandă pro-vaccin în care copiii sunt informaţi că nu au de ales dacă să primească vaccinul anti-COVID atunci când acesta devine disponibil, consemnarea aparţinând celor de la activenews.ro, accesibilă aici.
Iar o alta în persoana liceanului Sebastian Antonio Rad de la Şcoala Profesională din Sâg, judeţul Sălaj, leşinat vineri în pauză în curtea şcolii şi decedat vremelnic la doar 16 ani, după cum semnalează aici sportulsălăjean.ro. În timp ce se afla în pauză, elevul s-a prăbuşit la pământ şi a intrat în stare de inconştienţă. În ciuda eforturilor făcute de profesorii care au acordat primul ajutor şi a eforturilor echipajului medical ajuns la faţa locului, tânărul nu a mai putut fi salvat.
Decesul numărându-se printre nesfârşitele efecte adverse astfel stipulate ale aşa-zisei „vaccinări”, altfel încă propagandistic promovată de către „pericolele publice” având nespus de multe vieţi omeneşti pe conştiinţă şi sânge pe mâinile ascunse în buzunare doldora de recompense şi „sponsorizări”.
Rad Sebastian Antonio era originar din satul Fizeș (comuna Sâg) și era elev în clasa a XI-a, nivel profesional. Tragedia s-a petrecut vineri, 13 octombrie, undeva înainte de ora 13.00. Era pauză, când Tony (așa cum îl alintau prieteni) se afla în curtea școlii. La un moment dat, chiar în apropiere de clădirea în care învață elevii de gimnaziu, elevul a căzut brusc. Profesorul de serviciu aflat în apropiere a intervenit prompt și a acordat primul ajutor. Un alt profesor a sunat de urgență la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj SMURD de la Garda de Intervenție Nușfalău.
Din păcate, elevul se afla deja în stare de inconștiență. Echipajul medical a început manevrele de resuscitare. Victima a fost preluată de ambulanța SMURD și transportată către secția UPU SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău. Pe drum, în localitatea Ban, ambulanța s-a intersectat cu ambulanța de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Zalău. Medicul de urgență de pe ambulanța TIM a continuat manevrele de resuscitare, dar din păcate, totul a fost în zadar.
Din câte se pare, elevul ar fi intrat în stop cardio-respirator. Însă cauza clară a decesului va fi stabilită doar în urma expertizei medico-legale făcute de medicul legist.
Cadavrul tânărului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării unei expertize medico-legale. Continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului.
„La data de 13 octombrie, polițiștii din cadrul Secției Nr. 6 Poliției Rurală Crasna – Postul de Poliție Sâg au fost sesizați în urma unui apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unei unități de învățământ din localitatea Sâg, unui elev i s-a făcut rău și a leșinat.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj SMURD. Din primele cercetări a reieșit că, în timpul pauzei dintre orele de curs, în curtea unității de învățământ, unui elev, în vârstă de 16 ani, din localitatea sălăjeană Fizeș, i s-ar fi făcut rău și ar fi căzut la sol, ajungând în stare de inconștiență.
Minorul a fost preluat de echipajul medical, cu semne vitale, însă, în drum spre spital, acesta a decedat”, a menționat Diana Bonțe, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sălaj, pentru ziarul Știrile din Sălaj.
Drama de la Sâg s-a petrecut în văzul elevilor și a unui profesor. Florin Țârle, profesorul de biologie, era de serviciu vineri, atunci când s-a petrecut totul.
„Trecuseră câteva minute de când a sunat clopoțelul. Tony era lângă scări, probabil voia să intre în școală. A făcut doi pași și a căzut pe spate, ca și secerat. A căzut chiar pe un grup de elevi. Inițial, am crezut că ar fi făcut o criză de epilepsie. L-am pus rapid în siguranță și am văzut că parcă era din plastilină. Mi-am dat seama că e grav. Am început rapid manevrele de resuscitare și a început să dea semne de revenire. Chiar mi-a zâmbit la un moment dat. S-au continuat manevrele, atât colegul meu – Marius Palce, cât și unul dintre polițiștii ajunși la fața locului. Însă, mi-am dat seama că îl pierdem. M-a marcat mult această tragedie… Tony era cel mai voinic elev din școală”, a mărturisit cu durere în suflet profesorul Florin Țîrle, pentru ziarul „Știrile din Sălaj”.
Mama lui Tony s-a stins din viață de tânără, la nici 30 de ani. În urma ei au rămas trei copiii. Tony era cel mai mare, avea aproape 17 ani. El mai avea un frate în clasa a X-a și încă unul în clasa a VII-a. Sătenii spun că tatăl lor trebuia să muncească aproape toată ziua pentru ca ei toți să poată avea un trai decent.
Ca urmare, fratele cel mare era stâlpul casei, iar cel mijlociu era bucătarul. Deși au rămas orfani de mamă încă de mici, copiii au fost buni. Toată lumea spune că Tony era un copil deosebit, un copil harnic, muncitor, un elev fără probleme.
Acest lucru l-a subliniat și conducerea școlii unde unde Rad Sebastian Antonio era elev.
„Cu durere în suflet deplângem moartea neașteptată a tânărului Rad Sebastian Antonio, elev în clasa a XI-a, nivel profesional, a cărui inimă bună a încetat azi să mai bată. Un elev respectuos, un coleg minunat, un suflet de copil cald și blând care azi s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere și un gol imens. Suntem profund îndurerați de dispariția sa prematură.
Conducerea Scolii Profesionale Sâg, împreună cu întreg corpul profesoral, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic al unității transmitem familiei îndoliate ,,Sincere condoleanțe!ˮ. Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu! Rămas bun, Toni! Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace!”
Pe de altă parte, iată mai jos şi rândurile articolului din ActiveNews pe seama tragediei premature dintr-o ţară considerată a fi „civilizată” şi foarte mult lăudată în 2021 drept exemplu pozitiv în România pe seama procentajului ridicat al ratei de aşa-zisă „vaccinare”, precum şi spusele recente ale unui medic timişorean aruncând ţara noastră din vorbe de nimic „în afara lumii civilizate” tocmai pentru scepticismul sănătos al compatrioţilor vizavi de evitarea înţepării în lipsa consimţământului informat.
Şi să-ncepem cu efectele adverse aşa-zisei „vaccinări”, lăsându-i la urmă pe propagandiştii în formă continuată ai aşa-ziselor „vaccinări”.
Aşadar, Yonatan Erlichman avea cinci ani la momentul filmării videoului, care a fost produs de Consiliul Regional Mateh Binyamin, un organism guvernamental regional. A fost difuzat ca un episod din programul guvernamental „Shushki pe tărâmul lui Binyamin”, „pentru a distra şi educa” copiii, relatează frontline.news.
Shushki este un „copil” marionetă prietenos care pune întrebări pentru a-i determina pe oameni să răspundă cu „răspunsuri educative”.
Normalizarea anormalului!
Episodul special în care a apărut Yonatan a fost intitulat „În carantină cu Shushki” și începe cu păpușa speriată că „fratele” ei a fost forțat să intre în carantină și stă singur în camera lui, în spatele unei uși închise. Shushki este șocat că întregi clase de grădiniță au fost forțate să intre în carantină și chiar școli întregi au fost închise.
Shushki este deosebit de stresat de posibilitatea de a fi testat, de a nu putea să îi atingă, să îi vadă sau să vorbească cu mama și fratele lui, cărora trebuie să li se lase mâncarea lângă uși.
Exasperat, Shushki spune că nu înțelege ce se întâmplă, determinându-l pe copilul Yonatan să meargă la tatăl său pentru a cere o explicație.
Conversația în ebraică a fost postată pe Twitter, după moartea lui Yonatan, însoțită de un comentariu, tot în ebraică, în care autorul se întreabă de ce nu există articole în mass-media și nici investigații cu privire la decesele copiilor cauzate de vaccinul COVID.
Yonatan Erlichman, în vârstă de 8 ani, a murit în urma unui stop cardiac.
Asta nu vă șochează? Unde sunt titlurile [în presă]? Unde sunt investigatiile? Câți copii vor mai muri pe altarul de aur?
Mai ales că există deja două studii controlate care arată că vaccinurile ARNm provoacă probleme cardiace.
יונתן ארליכמן ז"ל בן 8 מת מדום לב 😥😥😥
לא מזעזע אתכם ? היכן הכותרות ? החקירות? כמה ילדים עוד ימותו על מזבח הזהב?
ובייחוד שיש כבר שני מחקרים מבוקרים המעידים כי חיסוני ה mRNA גורמים לבעיות לבביות. עד מתי תתחפרו ? כמה עוד תכחישו?
תזכרו שבכל רגע נתון זה יכול לקרות לילדיכם… pic.twitter.com/PUYlLN4jDr— א.בלב Avishag Balev (@AvishagBalev) October 1, 2023
Tatăl lui Yonatan, dr. Ira Erlichman, este medic pediatru în sistemul spitalicesc de top din Ierusalim, Hadassah. În videoul guvernamental de propagandă, dr. Erlichman preia „conversația” cu Shushki, convingând păpușa de „necesitatea” punerii în carantină a oamenilor timp de 14 zile după un contact suspectat cu o persoană potențial COVID-pozitivă, chiar dacă persoana va avea probabil, în final, un rezultat negativ la testul COVID.
Medicul îi spune lui Shushki că și copiii trebuie să se supună regulilor COVID, cum ar fi distanțarea socială, mascarea și testarea. El chiar îi mai spune marionetei că nu poate intra în baia folosită de „mama” lui mult timp după ce aceasta a părăsit baia.
Tatăl lui Yonatan, dr. Ira Erlichman, îi explică băiețelului păpușă despre necesitatea izolării copiilor și despre modul în care aceștia se infectează.
Din păcate, se poate observa întreaga propagandă, plină de minciuni prezentate acelui „copil” de către medicul care trebuia să fie un agent profesionist și de încredere pentru el.
Moarte subită
În ajunul unei mari sărbători evreiești, Yom Kippur, Yonatan, în vârstă de 8 ani, a suferit un stop cardiac în timp ce se afla în cadă, unde și-a pierdut cunoștința. Când l-a găsit un membru al familiei, nu mai avea puls. Deși au reușit să-i restabilească unele semne vitale prin resuscitare cardiopulmonară, medicii nu au putut să-l salveze și l-au declarat decedat câteva zile mai târziu, în spital.
Dr. Erlichman nu a menționat statutul de vaccinat al fiului său, într-o declarație de familie, publicată de israelnationalnews.com:
„Yonatan Moshe al nostru a murit cu puțin timp în urmă. În ajunul Yom Kippur, Yonatan a suferit un stop cardiac în casa noastră și, după ce s-a prăbușit, ne-am luptat să-l salvăm. Cu drag, le mulțumim tuturor celor dragi nouă, care ne-au fost alături în ultimele zile ale vieții sale. Detaliile despre data înmormântării vor fi furnizate mai târziu, Yael, Ira și fetele.”
Videoclipul de propagandă a fost filmat în iulie 2020, cu cinci luni înainte ca „vaccinurile” ARNm anti-COVID să fie lansate în Israel. Dr. Erlichman spune că vaccinul COVID în curs de dezvoltare este similar cu vaccinurile existente, care – îi asigură el pe copiii care vizionează emisiunea – protejează fiecare copil care le primește.
În finalul videoclipului, doctorul îndeamnă păpușa să primească vaccinul care urmează să apară, indiferent dacă ea însăși are nevoie sau nu, deoarece trebuie să-i protejeze pe alții. „Nimănui nu-i plac injecțiile, dar uneori nu avem de ales, nu? Și nu fi egoist”, îi spune doctorul păpușii.
Dr. Erlichman: Vreau să îți spun ceva foarte important. . . . Trebuie să îți amintiți întotdeauna că tot ceea ce facem este pentru a proteja pe cine?
Shushki: Pe bunicul și bunica.
Dr. Erlichman: … Şi pe oameni bolnavi. . . . Facem asta pentru cei pe care Corona îi pune în pericol și asta îți dă sentimentul bun că poți ajuta, nu?
Shushki: Corect. Mă bucur că l-am ascultat pe Yonatan și am venit la tine.
Dr. Erlichman: Grozav. Să avem o strângere de mână Corona.
Dr. Erlichman încheie cu un salut „din coate” cu păpușa.
De asemenea, bunicul copilului, Mati Erlichman, este medic și a fost director de pediatrie la un alt spital bine cotat din Ierusalim, Centrul Medical Shaare Zedek. Într-un interviu în limba ebraică cu bunicul, imediat după ce au fost lansate serurile ARNm, dr. Mati Erlichman a vorbit despre „siguranța” vaccinului corona și a îndemnat locuitorii din Binyamin să meargă să se vaccineze. El i-a asigurat în mod repetat pe ascultători că nu trebuie să ezite să primească vaccinul, susținând că știe din studii că este „sigur și eficient”.
Iar pe de altă parte iată cum încă poate continua propaganda aşa-zisei „vaccinări”, cu menţiunea din partea Sporttim că este strict şi-abia începutul, la ceea ce se va „servi” pe pielea populaţiei în anii următori, pe calea spre transumanism.
Aşadar, nu s-a pomenit încă deloc în „loturile ultimul răcnet” ale noilor vaccinuri din mileniul 3 ca serurile să fi făcut cumva niţel, niţel mai mult bine decât răul toxic şi nociv pe care indubitabil îl induc sistemului imunitar uman, iar tragica realitate nespusă-i veche şi de demult, cu deceniile, dar abil camuflată şi parşiv ambalată, însă iată că după ce nu i-a fost pare-se de-ajuns să-nţepe voluntar cu sârg în dreapta şi-n stânga din fruntea aşa-zisei „campanii de vaccinare anti-covid” la nivel judeţean timişean din 2021-2022, „campanie” căreia i-au căzut în plasă şi destule suflete din lumea sportului vestic, Profesor Doctor Dorel Săndesc s-a apucat să realimenteze propaganda pro-vaccinistă, deşi efectele adverse ale armei nano-sintetice bio-robotice „sigure şi eficiente ca unică soluţie trebuincioasă de revenire la normalitate” din pLandemia „sperietoare” Stupid-19 răpun sau debilitează nedetectabil cu nemiluita pe mai toate palierele de vârstă, deja cu nespus de numeroase decese şi în suflarea arenelor interne, lansând nişte remarci nu doar absolut ca nuca-n perete pe seama unei ierarhii mondiale a aşa-ziselor „vaccinări” în care România se situează chiar lăudabil de partea sigură a lucrurilor, ci şi în exact acelaşi dizgraţios stil plin de desconsiderare şi „luare de sus”, împănat cu clişee şi şabloane prefabricate, ce era inflamat de „sistem” în 2020-2022 prin „naraţiunea oficială” de condiţionare psihologică a opiniei publice la „măsuri” şi aşa-zisa „vaccinare”, persiflând orice dezbatere deschisă de idei pe argumente justificative ale ştiinţei autentice, nu cea intens vehiculată de toate părţile interesate. Sau trebuia musai a ne pune toţi de-acord, precum la „cel de-al XVII-lea Congres”?
Şi nu era oare exact la fel în 2021-2022, procedură întocmai celei reciclate acum de Dorel Săndesc, în sensul că opinia publică românească era „certată” şi „făcută de ruşine” prin „naraţiunea oficială a sistemului” cum că „tricolorul” s-ar afla spre coada ierarhiei ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul de aşa-zisă „vaccinare”, ba chiar insistându-se cu exemplele laudativ elogioase ale „campaniei” din Israel ori diferite alte naţiuni, doar pentru a nu se pomeni ulterior absolut deloc despre semnificativele efecte adverse înţepării, înregistrate în număr ridicat tocmai în respectivele „exemplare” ţări!?! Ba bine că nu.
Iar pe bună dreptate, la remarcile nu doar eronate şi deplasate, dar de-a dreptul ironice şi periclitante ale Profesorului Doctor amintit mai sus, categorisiri „pericol public” pentru sănătatea individuală şi colectivă, publicate de către cine altcineva decât un site românesc având absolut nimic altceva decât steagul în dublu exemplar al Ucrainei în logo – şi se putea oare altfel!?!, căci rău la rău trage în exersarea „spălării pe creier” în formă continuată şi pe varii subiecte, Active News a scos în evidenţă derapajele prin a le prelua în consemnarea sub titlul „Eu Săndesc, nu gândesc! Directorul Spitalului Județean Timișoara, dezamăgit de rata scăzută de vaccinare din România: <Suntem în afara lumii civilizate>”, accesibilă aici şi având parte de zeci de comentarii dezavuând pe bună dreptate spusele celui citat iniţial de educatieprivata.ro sub titlul „Dr. Dorel Săndesc: Gabonul, Camerun şi Siria au rate de vaccinare mai mari decât România”.
Şi să fie chiar sănătoase, am adăuga din aceste rânduri, prezentând remarcile preluate de activenews.ro – partener Sporttim, publicate în 17 august de educatieprivata.ro, Active News „reintroducându-l în scenă” prin a semnala că „Dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, afirmă că România se află în afara lumii civilizate în ceea ce priveşte ratele de vaccinare”, şi lăsându-i spusele să vorbească de la sine.
În sensul că „Într-o statistică recentă, 2023, la nivel internațional cu 179 de țări, în ceea ce privește vaccinarea cu un vaccin obișnuit, România se află pe gloriosul loc 175, adică au rate mai mici decât România patru țări, printre care Guineea Ecuatorială, Sudanul de Sud, Papua Noua Guinee, aici suntem în acest moment.
Adică deasupra noastră, cu procente mai mari sunt ţări ca şi Gabonul, Camerunul, Siria are cu cel puţin 10% rate mai mari, iar primele ţări din zona europeană, care au rate mai mari decât noi, sunt cu 23-24 de poziţii mai sus şi sunt Ucraina şi Bosnia Herţegovina. Concluzia este clară: suntem în afara lumii civilizate, în ceea ce privește vaccinarea şi dacă continuăm aşa, riscăm să devenim ţara cu cea mai mică rată de vaccinare.
În acest moment, rata de vaccinare la vaccinul triplu în Româna este de 68 %. Situaţia este absolut dramatică, cred că numai dacă eşti total în afara subiectului şi nebun poţi să te mândreşti cu această situaţie şi să spui: iată, ce deştepţi suntem noi că nu ne-am lăsat prostiţi să fim vaccinaţi”, cu o completare finală din partea Active News, „a arătat medicul, citat de portalul Educație Privată.”
Dar chiar aşa!?
Cu ironicul „gloriosul”!? Cu „aici suntem în acest moment”!? Sau până chiar şi cu „concluzia este clară: suntem în afara lumii civilizate, în ceea ce priveşte vaccinarea…”!?!
Lăsând la o parte concluzia cât se poate de inadecvată şi ca nuca-n perete, cel mai agravant este crescendoul final cu un punct culminant nu mult diferit de derapajele din pLandemia „sperietoare” Stupid-19ale unor „cozi de topor” executante ale „sistemului” care-i etichetau în fel şi chip dar în orice caz inacceptabil şi discriminatoriu pe compatrioţii pe bună dreptate sceptici în baza unei gândiri critice chibzuite, drept inclusiv „terorişti” sau „nazişti”. Crescendo final luând-o pe arătură cu remarcile „situaţia este absolut dramatică, cred că numai dacă eşti total în afara subiectului şi nebun poţi să te mândreşti cu această situaţie şi să spui: iată, ce deştepţi suntem noi că nu ne-am lăsat prostiţi să fim vaccinaţi”.
Însă, vorba celor de la goodsciencing.com – cu motto-ul în logo „ştiinţa are nevoie de o discuţie liberă, orice altceva e totalitarist”, care, în cadrul articolului cu lista în continuă actualizare a sufletiştilor din lumea sportului ce au decedat sau au fost debilitaţi în urma începerii „campaniei de vaccinare” din 2021-2022, şi sunt deja 1.400 de vătămări letale sau nu doar dintre cei despre care s-a prins de veste, lista fiind accesibilă aici, îndeamnă cititorii, înainte de a-şi arunca privirea pe nesfârşitul desfăşurător al morţii ca efect secundar al serului „sigur şi eficient”, cu cuvintele de mai jos.
„Repetă asta după ce citeşti fiecare caz: “vaccinul COVID e un vaccin normal. Vaccinul COVID e sigur. Aceste vătămări şi decese sunt normale.”
Mai delicioase decât tare nesăratele remarci inadecvate ale Profesorului Doctor fiind comentariile cititorilor Active News, publicaţie aniversară a 10 ani de activitate şi partener Sporttim. De exemplu „Nevaxxați dar sănătoși, cu anticorpi naturali, împotriva răcelii rebotezate C0vid19”. Sau „Alo, dom’ doctor, bre! Ce-ar fi să verificăm ratele de mortalitate din cauza „vaccinărilor”? Sau ratele de autism cauzat de „vaccinuri”, sau ratele de alte nenumărate îmbolnăviri cauzate de „vaccinuri”?? Noi unde ne aflăm, faţă de lumea „civilizată”?
De partea bună a lucrurilor stând zeci de compatrioţi din sfera medicală care lansează un SOS, semnalat şi acesta de Active News sub titlul „50 de medici români atrag atenția asupra unei probleme de etică și conștiință religioasă: Toate vaccinurile anti-Covid distribuite în România au folosit fie în etapele de producere, fie în testarea eficacității lor linii celulare de la COPII AVORTAŢI„, consemnare accesibilă aici: legătura.
Dar înainte de a accesa „lista vacciniştilor din România”, publicată de activenews.ro şi accesibilă aici, ar fi poate de remarcat, în baza propriei „Declaraţii de Avere” a Prof. dr. Săndesc Dorel, accesibilă în spaţiul online aici, că la capitolul „Venituri”, subcapitolul „Titular”, ca sursă cu nume şi adresă figurează de exemplu surse precum „Merck Sharp & Dhome”, serviciul prestat ca obiect generator de venit fiind „Conferinţe, studii clinice”, iar venitul anual încasat, conform înscrisului „venitul se regăseşte în dividentele Dr. Sandesc SRL”.
Acestea fiind zise despre „lumea civilizată” şi „restul lumii”, cea aşa-zis „necivilizată”, lăsăm cuvântul unui alt comentator la consemnarea „Săndesc, nu gândesc! Directorul Spitalului Județean Timișoara, dezamăgit de rata scăzută de vaccinare din România: ”Suntem în afara lumii civilizate”. Iar timpul chiar le va dovedi negreşit pe toate.
Aşadar: „Fara sa isi dea seama, adica fara o urma a constiinta de sine care sa ii zgindare certitudinea, neonorabilul doctor-director face parte din categoria ‘prostologilor’, adica a acelor elitisti mizantropi care ii urasc pe romani. El exhiba in plus mentalitatea obedienta si conformista specifica functionarilor de stat de esalonul 3 al puterii in stat, imbicsiti in propria lor autosuficienta, incapabili de libertate, fiindu-le frica ea si urindu-i pe cei care o au.
Justificarea acestei caracterizari consta in esecul doctorului-director, laolalta cu majoritatea vaccinatilor, pe citeva dimensiuni ale gindirii sanatoase si a bunului simt neadulterat de interese subsidiare (putere, frici, ‘imagine’, calcule). Pe toate aceste dimensiuni, vaccinatii (sau, si mai bine, nevacinabilii, cei care isi mention pozitia si la morcov, si la bita, indiferent de consecinte) au avut un succes stelar.
Vaccinatii au reusit sa rezolve corect problema fundamentala in stiinta cognitiei, cum ajungi de la A (problema) la C (solutie) fara sa treci prin B, adica fara sa ai toate datele (judecata sub incertitudine, Herbert Simon, Kahneman & Tversky – lucru pe care vaccinatii si vaccinistii au esuat sa il faca.
La vaccinisti asemeni doctorului-director, idiosincrazia, adica ‘umorile’, preferinta _personala_ pentru obedienta fata de autoritate (Stanley Milgram) si pentru conformismul agresiv (Phillip Zimbardo), deci _tarele_ lor, au avut castig de cauza. A alege libertatea in detrimentul securitatii este intotdeauna alegerea sanatoasa si corecta (Benjamin Fraklin), caci libertatea circumscrie siguranta _si nu invers_. Libertatea este bunul moral prin excelenta (Rothbard) si cel mai inalt bun politic (Acton).
Stiinta politizata la nivel etatic intotdeauna duce mai intii la ‘consensuri conformiste’, apoi la cenzura, apoi la politie – socialismul ‘stiintific’, isi mai aminteste cineva? Remarcile pe care le-a facut in 2022 Micheal Crichton despre subiect, in contextul pretinsei ‘stiinte’ a ‘incalzirii gobale’ (https://tinyurl.com/nha7872y) pot fi transpuse cuvint-cu-cuvint pseudo-stiintei covid. Cu certitudine Crichton ar fi facut-o el insusi daca nu ar fi murit in 2008…
Intelepciunea practica recomanda ‘prudenta comensurabila cu informatia’. Ca in 2023, cind cazul medical pentru ‘pandemie’ atirna de un fir de par (firul de par al culpei politice neadmise), inca sa te referi cu morga la aceasta, nu denota nimic altceva decit ‘incremenirea in’ idiosincrazie autoritar-conformist-condescendenta.
Da, argumentele nevacinatilor nu au fost intotdeauna cele mai bune si frecvent oripilante. Da, temperamentele exhibate nu au fost intotodeauna placute – dar acestea nu conteaza, ele sint considerente secundare si/sau irelevante.
Ceea ce au inteles romanii cu bun simt neviciat este ca ‘covid’ nu a reprezentat o problema medicala, ci o problema _politica_, adica de sanatate publica transformata in arma eugenista si represiva de catre stat. De aceea general Christian Blanchon a adus un elogiu nerezervat nevaccinatilor la care si romanii _au dreptul_ si pe care mizantropi iesiti din atmosfera cenusie a biroului din care asupresc o mina de subordonati nu au voie sa il nege nepenalizati.
Rezistenta covid a fost un moment al libertatii romanilor in aceeasi clasa, chiar daca nu la acelasi nivel, cu revolutia din 1989. Intre putinele ocazii de mindrie, nu trebuie permis ca si aceasta sa le fie furata si denigrata.
Singurul nostru regret trebuie sa fie ca sintem doar pe locul trei in Europa ca popor nevaccinat covid (57.5%), dupa Serbia (61.2%) si Bulgaria (aproape 70%) (nu stiu de unde si-a luat ‘doctorul’ cifrele; pentru cit valoareaza, cifre de fata sint conform John Hopkins covid center, dupa cum urmeaza: Romania https://tinyurl.com/ywxfapr6; Serbia https://tinyurl.com/ms62ysax; Bulgaria https://tinyurl.com/ybwhbfx8).
Acestea sint singurele popoare din Europa, cele mai batjocorite de prostologii de peste tot, in care spiritul de libertate inca arde viguros. Libertatea moderna a _inceput_ prin _constientizarea opozitiei fundamentale dintre stat si societate_ (indivizi, comunitati, asocieri voluntare pentru profit sau civice). De la John Locke (‘Al doilea tratat despre guvernare) la Thomas Jefferson (autorul ‘Declaratiei de Independenta’ americane), libertatea a inseamnat mefienta fata de stat, institutiile lui si figuri de autoritate umflate de sentimentul propriei importante. Acesta este si ‘spiritul anahic’ mostenit de poporul roman (Petre Pandrea conform Dan Puric; https://tinyurl.com/46b44d3a, min 17-20) care _el_ este in cea mai nobila traditie europeana. Aceasta este civilizatia adevarata, singura care are sens, adica ordinea politica bazata pe protectia libertatii individuale (Thomas Paine) – nu impresionismul elitism-etatist al unor personaje grotesti descinse direct din ‘Castelul’ lui Kafka.
Resurse Telegram/Teletype
* despre prostologie: ‘Adio elitei educate II. Detoxifierea culturii’, in special capitolul ‘Mic indreptar de prostologie’, https://anon.to/KC0Dc1
* despre bunul simt: ‘Adio elitei educate I. Dezetatizarea educatiei’, https://anon.to/hhaoiK; ‘Vox populi. De la opinca la vladica’, https://anon.to/3Z1oA0
* despre spiritul de libertate: ‘Degringolada identitatii romanesti. Se anuleaza spiritul de libertate’, https://anon.to/zKHhca; (Contra)Solutii vechi de trei sute de ani’, https://anon.to/Dgrytk”.
În final, alte inserţii din materialul ActiveNews legat de tragedia prematură din Israel.