Nedumeririle unui alegător

Editorialistul Marius Breazu revine în rubrica sa, PUNCTUL PE I, de pe coloana dreaptă, cu cîteva realităţi de netăgăduit din sportul timişorean.

Imaginea bazinului părăsit de la ILSA, înaintea demolării sale, este sugestivă în privinţa ruinei pavoazate a sportului nostru. Aici a înotat un Koszta Laci ajuns să reprezinte România la Jocurile Olimpice, dar o perlă a bazelor sportive timişorene a fost pulverizată de netrebnici care epatează nonşalant printre noi

 

Timişoara – oraş european. De-a lungul anilor, sub această lozincă, edilii şi locuitorii urbei noastre şi-au umflat pieptul în faţa altor concetăţeni, indiferent de orînduirea politică a ţării. Cînd vine vorba despre sport, lucrurile nu se schimbă decisiv. În schimb, dacă ar fi să discutăm despre infrastructura existentă în oraş, atunci situaţia devine de-a dreptul dramatică.

Din 1990, pe Bega nu s-a construit nici o bază sportivă care să poată găzdui întreceri de nivel internaţional. În Timişoara nu există un stadion în adevăratul sens al cuvîntului, nu există o sală de sport ca lumea – da, în 1969, anul dării în folosinţă, „Olimpia” era una dintre cele mai moderne din estul european! – iar despre un bazin de înot sau un patinoar nu cred că are rost să mai aducem vorba.

De parcă asta n-ar fi fost de ajuns, în anii democraţiei sălbatice care s-a aşezat peste noi, au dispărut alte baze sportive din nişte locaţii care au stîrnit pofta „investitorilor imobiliari”, cum generic se intitulează demolatorii puţinului avut. Probabil că exemplele sunt mai multe, însă enumăr în această categorie măcar trei: pationarul artificial, bazinul Industria Lînii şi stadionul UMT.

Scurţi la minte, ne-am obişnuit ca pentru toate relele existente să dăm vina pe Parlament şi preşedinte. Numai că, în cazul dispariţiei bazelor sportive amintite, situaţia e puţin altfel, pentru că legi care să le apere există. Mai exact, Legea 472 din 2004, „pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului 69/2000”, care, la articolul 78.1, spune aşa: „Autorităţile administraţiei publice şi societăţile comerciale care au dobîndit sau deţin baze şi /sau instalaţii sportive sunt obligate să păstreze destinaţia acestora şi să le menţină în stare de funcţionare”, pentru ca la articolul 79.1 să fie scris, negru pe alb: „Schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive aparţinînd domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se vor putea face numai prin hotărîre a guvernului şi cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiinţate. Dispoziţiile se aplică şi societăţilor comeciale care deţin active patrimoniale destinate activităţii sportive ce au aparţinut statului”.

Cel puţin pentru mine, lucrurile sunt cît se poate de clare. În plus, sunt foaaaaaarte convins că noii proprietari ai celor trei baze amintite au primit acceptul guvernului… Singura mea nedumerire este legată de locurile unde au apărut noile construcţii, „similare celor desfiinţate”.

Cum nu prea umblu prin oraş decît pentru strictul necesar, recunosc faptul că nu le-am dibuit încă. De aceea cer ajutorul cititorilor pentru descoperirea lor.

PS 1: Că pe arena UMT, născută Electrica, exista o tribună care putea foarte uşor să fie inclusă în rîndul monumentelor istorice, nici nu mai vreau să amintesc. În acea locaţie, unde s-au echipat pe vremuri Bindea sau Dobay, ar fi trebui să-şi găsească loc muzeul fotbalului timişorean. Din păcate pentru toată lumea, unii au fost mai iuţi de mînă!

PS 2: Dacă Legea 472/2004 a fost abrogată, îmi cer scuze publice. Dacă nu…

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Sport sabotat și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + 2 =

 


Ultimele articole din categoria Sport sabotat: