Demult se scălda DJST Timiş între a fi unu la înmulţire şi sublimă dar lipsind cu desăvârşire. Însă în această iarnă s-a întrecut pe sine.
Prin a atinge noi cote ale penibilului din gama „statul la stat” sub umbrela vreunei „Direcţii”.
Nepublicând ierarhiile celor mai buni sportivi ai anului 2024 în judeţul Timiş, deşi solicita în luna decembrie cluburilor a-i fi trimise rezultatele.
Ori dacă DJST Timiş se săturase până şi ea de pregătirea „ghiveciului” anual cu topuri aşa-zise „olimpice” şi „neolimpice”, atunci de ce-ar mai fi dat totuşi în decembrie sfoară-n judeţ să fie anunţată în privinţa rezultatelor!?
Iar şi dac-ar fi strâns din nou „Direcţia”… „sticle cu borcane” în aceste clasamente subiective şi pe-alocuri încă din start distorsionate prin umflarea în estimări a reuşitelor de către însăşi cluburile interesate, nici n-ar mai fi avut unde a le publica, dat fiind dispariţia între timp din www a site-ului Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Timiş.
Oglinda în mediul online a „Direcţiei” coborând rulourile, sugestiv pentru cât de lipsită de transparenţă era oricum în bolta peste ani.
Când nu s-a îngrijit de nevoile şi sprijinirea sportului timişean, ci de propriile scaune, de propriul „spate”.
Însă una e să fii unu la înmulţire şi încurcă lume, fără îndeplinirea menirii reale a „Direcţiei” de susţinător al sportului, şi alta să soliciţi primirea rezultatelor dar să nu mai publici ierarhiile, ba mai mult, să nici nu mai ai unde, dat fiind „căderea” cu săptămânile a djst-timis.ro, şi „căzut” a rămas.
O ultimă zvâcnire ţinând de lansarea anunţului legat de deschiderea perioadei de predare a proiectelor în vederea noului an 2025, tocmai interval în cursul căruia şi dispărea site-ul după doar câteva zile din www.
Ce mai imagine, ce mai oglindire a fructuoasei activităţi.
Toate ca toate, „hibernare” curată.
Ierarhii nepublicate, site inaccesibil tocmai odată ce abia era lansat anunţul perioadei la vremea aceea în toi de depunere a proiectelor, însă ceva anume depăşeşte orice limită a explicabilului.
Şi-anume de ce n-a mai „pus” DJST Timiş nici măcar de-un suc între sportivi!?!
Aşa, ca de final de an.
„Premierile” ar fi care va să zică scumpe, inaccesibile. Până chiar şi eventualele cupe, trofee şi diplome.
Dar să ignori până şi minimul gest al reunirii suflării sportive într-o întâlnire de suflet laolaltă!?
N-ar fi trebuit deloc a fi cu fastul, snobismul şi îmbuibarea tipic etalate ostentativ prin România ca reflex prostesc al falselor valori ale „noului stil de viaţă”, ci întocmai aidoma rigorii vieţii sportive, reunirea în sine a competitorilor timişeni cu rezultate mai răsărite în 2024 fiind mai importantă decât orice mese întinse.
Măcar atât, ca minimă abordare.
Regresul în această speţă fiind evident de la un deceniu la altul.
De la „Galele Sportului” organizate la final de an la CJT sau în cazul strict al Timişoarei chiar pe scena Operei, de către Municipalitate, la tot mai restrânse reuniuni de exemplu la „Flora”, dar măcar întrupate, cum era cazul încă în 2018.
Totul eşuând la finele lui 2024 prin a nici nu mai fi măcar publicate ierarhiile, darmite a se sărbători eventual ceva.
Într-adevăr, sportul timişean e mai străveziu ca niciodată, mai slab valoric şi necompetitiv decât a fost vreodată, iar cauzele sunt multiple şi complexe, încât nici nu i-ar mai arde de festivităţi ce ar fi implicit forţate.
Însă a nu-i mai aduna măcar laolaltă pe cei mai competitivi sportivi ai locului, o dată la final de an, evidenţiază sugestiv ca dovadă în sine că suflarea lumii arenelor din „ciocul vestic” n-are o „Direcţie” care să-i poarte de grijă în sensul de a o face să se simtă cât de cât ca o familie.
N-are… „Direcţie” nici la propriu, nici la figurat.
Totul era oricum îndeajuns de mult o mascaradă a salvării aparenţelor şi etalării falselor impresii că unora le-ar şi păsa cu-adevărat de tinerii sportivi, dar păcăleala a degenerat de dată recentă în farsă.
Bine c-a fost DJST Timiş de fapt rampă de lansare spre roluri mai înalte ale „statului la stat” sau chiar propulsoare spre sfere decizionale la nivel guvernamental.
Cum proiectat era de exemplu politrucul Grindeanu tocmai de la acest nivel în cercul inelelor pseudo politicii curat murdare cu a sa imixtiune nocivă în decisiva subminare şi sabotare a României.
Cât despre menirea de bază a „Direcţiei” – aceea de a veni în întâmpinarea sportului judeţean, la bine şi la rău, trădarea a fost în formă continuată.
Încât nici măcar de-un suc n-a mai rămas, nici măcar de-o strângere de mână în cadru organizat între să zicem canotori, luptători, badmintonişti ori gimnaste.
De-acum nici măcar… „sticle cu borcane” în acele tabele catastrofal întocmite anual, de parcă le umpleau câmpurile nişte semidocţi, că analfabeţi funcţional de-a dreptul se arătau a fi prin editarea ierarhiilor precum la… ciclul primar.
Şi de-acum nici măcar cu o „vitrină de prezentare”, acel site naufragiat, la cât de jalnic prăfuit oricum era, o altă risipă a banului public.
Dar aşa-i în naţia „lucrului bine făcut” în care scaunele „statului la stat” sunt ocupate pe filiere politice şi în baza ridicolului P.C.R., „Pile Cunoştinţe Relaţii”, pe prietenii, cine pe cine cunoaşte şi recomandă.
„Sună un prieten”.
Şi te va ocroti să ai într-atâta frunză de tăiat la câini încât să nu mai pui nici de-un suc între tinerii sportivi ai locului.