Sportul intern are de activat sub apăsarea spectrului economic nefavorabil, exacerbat de continua creştere tot mai accentuată a datoriei externe a României, la a cărei zi naţională, 1 decembrie, înregistra un pasiv de 202,4 miliarde euro conform datelor oficiale oferite de BNR.
Activitatea sportului autohton fiind indubitabil influenţată negativ de indicii economico-financiari ai căror tendinţe sunt împovărâtoare.
Tendinţe fără însă a se manifesta câtuşi de puţin din senin, ci drept urmare în timp a „tăierii la fier vechi” a României, cândva neîndatorată deloc, mai exact în urmă cu 35 de ani.
Dar care postdecembrist nu numai că s-a afundat treptat în datorii externe, mărite recent tot mai mult şi-n continuă creştere tot mai accentuată, spre 210 miliarde doar în ultimele două luni, însă a şi virat periculos din perspectiva „buletinului medical” al naţiei.
Mai bântuită chiar ca niciodată de varii afecţiuni drept efect treptat în timp al noului aşa-zis „stil de viaţă” luat de bun fără filtrul raţiunii, „pe pilot automat”, şi adoptat ca prost obicei, fără conştientizarea riscurilor.
Care va să zică şi mult-mult mai îndatorată, cel mai probabil fără cale de stingere a pasivului, dar mai ales şi mult-mult mai periclitată prin prisma stării reale de sănătate a populaţiei, „căutându-se pe la doctori” şi sub forma nenumăratelor raiduri peste hotare.
Iar în acest climat fără pârghii funcţionale de însănătoşire şi fără tendinţe propice sunt nevoite a creşte noile generaţii, „rezervoare” ale arenei sportive de mâine-poimâine.
Cât de consistentă fiind investiţia în practicarea mişcării şi a sportului de către „noile valuri” nefiind tocmai prea limpede indiferent de retorica bombastică a „sistemului”, bătându-se cu cărămida-n piept despre înnoirea în ritm susţinut a infrastructurii sportive, „Arene şi nu spitale!”, însă cert fiind în schimb faptul indubitabil că sistemul sanitar pârâie în plan financiar din toate încheieturile, sub presiunea „buletinului medical” şifonat al naţiei.
Simţitor îmbătrânită prematur, aşadar în mod cât se poate de evident înainte de vreme, cauzând implicit reacţii negative în lanţ şi cu repercusiuni inclusiv asupra resurselor vizate pentru a… „clădi”.
Ar spune poate unii, mai săraci cu duhul, că „n-ar fi dracul într-atât de negru”, dar realitatea factuală e marcată definitoriu în ultima vreme de îmbolnăvirea tot mai vremelnică a atâtora, fără a fi scutiţi de varii afecţiuni nici reprezentanţi ai vârstei a doua, în plină activitate, nici nepermis de mulţi chiar tineri.
Deloc de mirare, acesta fiind climatul şi cadrul general în care au crescut, unul tot mai alterat şi văduviţi fiind de modele veritabile şi autentice.
Ceea ce în schimb li s-a „servit” şi încă li se „serveşte” fiind mai degrabă cu tente periclitante în timp, dacă iei să sfredeleşti în perspectivă timpul cu ochii minţii.
Nefiind chiar absolut deloc de joacă dacă e să ne raportăm la acest mixaj toxic.
Dat pe de-o parte de limitările vizavi de-o viaţă din plin activă a celor tineri pe liniile mişcării şi chiar sportului, iar pe de-altă parte de insuficienţa nutriţională din hrana populaţiei, în general ca problemă într-adevăr naţională, şi-anume cea a deficienţei alimentaţiei corespunzătoare.
Ba chiar de siguranţă naţională în ceea ce priveşte independenţa resurselor organice interne de hrană la dispoziţia maselor, cum astfel e identificată tocmai de către cel mai votat dintre români la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie 2024, oricât de mult ar fi luat în derâdere şi persiflat de către puerili şi pe acest subiect, din dispreţuitoarea desconsiderare a necunoştinţei de cauză.
Stare reală de fapt cât se poate de arzătoare pentru cei vii în simţiri şi înţelegând miza capitală a situaţiei în dinamică derulare.
Noul aşa-zis „stil de viaţă”, cu superficială ignoranţă indiferent faţă de rigurozitatea necesităţii unei alimentaţii nutritive pe post de catalizator al întreţinerii unui „buletin medical” fiabil, inducând inevitabil nu doar îmbătrânirea prematură a populaţiei, mufată artificialităţii unui trai „sintetizat” şi implicit nespus de poluat din prea multe puncte de vedere detrimentale stării de bine a organismelor vii, ci şi îmbolnăvirea tot mai vremelnică a atâtora, alegându-se cu afecţiuni cronice şi devenind clienţi ai „Big Farma”.
Ori dacă îi sună bine cuiva că adolescentul român este în medie cel mai supraponderal între tinerii naţiunilor struţocămilei unionale pe cale de inevitabilă dezintegrare cândva, iar în completarea „podiumului” chiar şi la nivel mondial, atunci nu deduce pesemne noţiuni elementare de bază dintre cele mai fundamentale, de-o importanţă capitală.
Cu obezitatea infantilă nefiind deloc de joacă, mai ales pe fondul sus amintitelor datorii externe împovărâtoare ale României – în creştere neabătută, şi cu-atât mai mult în condiţiile stării reale de criză ca aspect de securitate naţională în raport cu garantarea surselor independente de hrană nutritivă organică autohtonă asigurate populaţiei.
Că, vorba-ceea, s-a înţesat România cu supraponderali cu calviţie sau vremelnic încărunţiţi şi de exemplu, printre altele, cu ochelari de vedere, ba mult mai grav, s-a şifonat peste poate „buletinul medical” al naţiei, cu puzderie de afecţiuni inexistente altădată în rândurile generaţiilor înaintaşilor, nu-i deloc de mirare ca urmare a cursei resortului cauză-efect de pe urma aşa-zisului „nou stil de viaţă modern”.
Însă climatul deja încetăţenit în care sunt nevoite a creşte „noile valuri” are darul de a preocupa mai mult, aidoma fiind unei „bombe cu ceas”.
Pe care cine s-o şi dezamorseze!?
Pentru că s-a generat deja o predispoziţie asociată nesănătoaselor deprinderi.
Nici nutriţia adecvată şi nici abecedarul deosebirii binelui de rău într-un larg spectru al atâtor puncte de vedere nefiind insuflate în aşa-zisul „proiect de ţară” totalmente eşuat la groapa istoriei, cel al „României educate”.
„România lucrului bine făcut” rămânând doar o altă vorbă goală din arsenalul iluziilor celor doar vrând „o ţară ca afară”.
Şi o au încet şi sigur astfel, dependentă după chipul şi asemănarea celor peste care se lasă apusul şi la propriu şi la figurat, în cazul României la nivelul a 202,4 miliarde euro ca pasiv sub forma datoriei externe la ora Zilei Naţionale, conform BNR.
Şi-n continuă creştere.
Şi mai preţioasă fiind însă starea de sănătate a populaţiei, periclitată tot mai mult în acest lanţ al slăbiciunilor în care toate aspectele la prima vedere fără vreo legătura unele cu altele – gen alimentaţie nutritivă, „stil de viaţă”, mişcare, sport, „buletin medical”, degrevare a bugetului sistemului sanitar şi-aşa mai departe, dar de fapt cât se poate de mult corelate, contează cu tot mai mari semnificaţii în cursa de predare a ştafetei către noile generaţii.
Cărora, ca tendinţe, li se azvârle cu iresponsabilitate şi inconştienţă pe umeri o povară în accentuată creştere din nespus de multe puncte de vedere, realmente nepercepută în adevărata-i lumină negativă de către „adulţii” imaturi ai zilelor de pe urmă în perspectiva degenerării speciei spre transumanismul hibrid.
Şi de-aceea şi referirea din titlu la aparenţele falselor impresii.
Pentru că – în timp ce-atârnă tot mai greu în aşa-zisul „stil de viaţă” nu ceea ce-ar fi benefic „buletinului medical” al naţiei şi stării sale de bine la modul general, prin intermediul unei alimentaţii nutritive şi a unei existenţe conştient active şi volitiv predispuse mişcării şi sportului, ci mai degrabă tocmai sedentarismul traiului comod în zona de confort a conformismului indus de varii poluatori nebănuiţi – „mari formatori de opinie” cu vino-ncoa beneficiază de „spaţiu de emisie” la ore de mare audienţă umplute din păcate pe canale de difuzare cu trecere la public cu „maxime” contaminând cu-atât mai mult climatul social oricum vădit alterat şi perimat, de-a dreptul intoxicat mediatic.
Iar cum ar şi putea înflori oare mişcarea sportivă într-un asemenea climat!?
În mod cert nu prin a fi pus spaţiul de emisie la ore de maximă audienţă la dispoziţia câte unei persoane chiar cunoscută în societate care să aducă total nepotrivit în discuţie tocmai falsele impresii exersate în „viaţa cetăţii” ca exacerbare a salvării aparenţelor.
Drept dovadă a setului de valori cât se poate de discutabil din actuala societate, pentru a nu-l categorisi mai tranşant, dar de fapt mai realist, ca fiind de-a dreptul contagios în raport cu starea reală de bine a omului pe pământ ca spirit divin viu.
Aberându-se pe „mari posturi TV” şi la ore de maximă audienţă, din gura unui atotcunoscut la nivel naţional, că nebun ar fi cel care să aprecieze cumva că astăzi românul „n-ar duce-o bine”.
Iar asta tocmai prin prisma setului greşit şi periclitant de valori din percepţia unora care încă n-au dedus probabil că bancnotele şi cardurile bancare nu pot fi mestecate şi înghiţite pe post de nutrienţi în absenţa unei educaţii adecvate de profil.
Şi-n general a unei mai vaste educaţii decât în raport cu nivelul submediocru al marii majorităţi a discuţiilor din platourile de emisie.
Făcându-se aşadar o mare, mare confuzie între pe de-o parte reperele autentic fundamentale ale stării reale de bine a unei naţiuni, asociate primordial şi clasicului Mens Sana in Corpore Sano – nici una, nici alta şi cu-atât mai mult de când cu biata ţărişoară pe post de colonie unională, iar pe de-altă parte senzaţia iluziilor induse de „puterea banului” şi materialismul deprins pe liniile unei vanităţi încă şi exacerbate la rang de virtute, etalate ca aparentă „stare de bine”.
Ori din moment ce „noile valuri” ale României deţin nedorita şefie în uniune la obezitatea infantilă, ba chiar pe locul 3 la nivel mondial în aceeaşi neplăcută clasificare, atunci nici nu s-ar mai putea în mod normal pierde vremea şi măcar vreo secundă abera despre cât de bine-ar duce-o românii.
Din rândurile cărora se îmbolnăvesc şi chiar sting mai nou cu mult înainte de vreme atâţia şi-atâţia tineri şi chiar sportivi, şi decesul unuia singur fiind deja cu unul prea mult pentru a se mai pomeni în circul mediatic despre cât de bine-ar duce-o românii.
Starea reală de bine, bunăstarea, fiind dată de „buletinul medical” ca temelie fundamentală de bază a tuturor lucrurilor, pe care se poate clădi. Căci unde sănătate nu e, nimic nu e.
Ori aceasta este într-adevăr şubrezită, infiltraţiile ducând până spre tinerele generaţii, cu ramificaţii tot mai ample şi treptat tot mai vremelnice.
Ceea ce-ar afecta indirect tocmai viaţa activă, mişcarea şi-n cele din urmă practicarea sportului, cu componenta sa aparte a regimului competiţional, şi cea cu totul deosebită a performanţei de vârf.
Realităţi în lumina cărora subiectul este de maximă actualitate şi demn de o dezbatere publică naţională.
În regim chiar de S.O.S., iar totul la modul cel mai serios şi riguros cu putinţă, aceasta fiind starea de fapt, prin prisma căreia aberaţiile despre cât de bine-ar duce-o românii ar trebui mai degrabă „tăiate din program”, pierdere de vreme.
N-o duc bine românii când moare subit şi din senin câte-un copil de 12 ani chiar la marginea terenului de fotbal sau se sting deja prea mulţi în noul deceniu cât nu demult abia absolviseră liceul, tot ca practicanţi ai sportului, semn că ceva e putred în… România.
Că se pune-atâta preţ, nu doar ca discurs public, pe „tablele pe 4 roţi”, pe „vile” şi-n general proprietăţi şi avuţii, pe vacanţe exotice şi tot tacâmul şablonat al reperelor prefabricate ale „normei succesului social”, asociate fiind în întregul lor unor false seturi de valori neavând realmente prea multe în comun, de fapt, cu bunăstarea profundă a omului pe pământ ca spirit viu în raport cu divinitatea, izvorăşte tot din convingerile limitative induse atâtora pe fondul unei educaţii sumare şi a inexistenţei erudiţiei, decisivă fiind lipsa cultivării conştiinţei spirituale.
A cărei elevare, catalizatoare a creşterii energiei vibraţionale, ar genera ca punct de plecare premizele însănătoşirii autentice a naţiei, momentan bântuită de tragedia conştiinţelor dar şi de falimentul moral.
România e tot mai bolnăvioară, şi treptat tot mai vremelnic afectată, dar fără a se adresa de fapt sursa răului – înadins camuflată din interesul „sistemului”.
Lăsându-se implicit pradă pasivului tot mai împovărător, 202,4 şi-n continuă creştere accelerată zilnică, dar condiţionată psihologic a continua de-a-n-boulea în sensul salvării aparenţelor prin intermediul întreţinerii falselor impresii.
Care nu-i învie însă pe copiii şi tinerii români practicanţi de sport dar stinşi strigător la cer de vremelnic, şi sunt deja prea mulţi în ultimii ani pentru a-şi mai aroga măcar un compatriot luxul de a se referi public la „bunăstarea” semenilor.
O naţie şi îmbolnăvită prematur, şi îndatorată peste cap fără cale de salvare în acest sens, n-are cum s-o ducă bine.
Iar puerilii vânzători de iluzii care încă hrănesc asemenea false teze cu concursul „circului mediatic” care-a minţit poporul cu televizorul chiar mai abitir decât predecembrist, ar necesita profundă cugetare şi introspecţie, a se uita-n adâncul sufletului înainte de-a mai lansa care cumva asemenea referiri publice.
România având actualmente nevoie de o dezbatere publică naţională despre şifonarea „buletinului medical” al naţiei ca stare înrăutăţită de fapt, „bombă cu ceas” pe fondul creşterii datoriei externe şi de pe urma presiunilor pe seama sistemului sanitar, oricât de mici ca pondere în întregul deşertăciunii generale.
Sportul fiind indirect în pericol de pe urma acestui lanţ al slăbiciunilor, momentan ca parte a problemei şi nu a rezolvării sale. Pentru că parte a „sistemului” este iar „sistemul” e putred. „Omul făcând locul” şi aşadar întreţinând „sistemul”, care om al zilelor noastre e prea năclăit sufleteşte, prea uns cu toate alifiile nu tămăduitoare ci compromiţătoare.
