Luna martie, vestitoare a primăverii, programează încă în ţările alpine întreceri ale sporturilor de iarnă, una de foarte mare tradiţie, ajunsă la a 54-a sa ediţie, şi anume Engadin Skimarathon, reunind la start peste 11.000 de concurenţi din 67 de ţări în ceea ce este a doua cea mai mare cursă ca participare în schi fondul mondial. Al cărei start din pistol s-a dat puţin după ora 8 dimineaţa la Silvaplana, în Engadinul superior al Elveţiei.

Engadin Ski Marathon, de la Silvaplana la S-chanf: a 54-a ediţie. Foto: swiss-image.ch/Philipp Schmidli
Finalul traseului de 40 de kilometri a adus o intensificare a ritmului impus de Magne Haga (Norvegia), învingător în 1:44.42,2 în faţa compatrioţilor săi Thomas Bucher-Johannessen şi Filip Fjeld Andersen. Urmaţi de elveţienii Dario Cologna, Fabrizio Albasini şi Nicola Wigger.
Elita feminină a fost dominată de localnica Giuliana Werro, repetând în 1:59.26.7 reuşita de anul trecut, urmată la finish de Federica Sanfilippo (Italia) şi helveta Carla Wohler. Maëlle Veyre (Franţa) a încheiat prima, cu cel mai bun timp, dar a fost descalificată dat fiind utilizarea neregulamentară a unui produs aplicat suprafeţei de contact a schiului cu zăpada pentru înlesnirea rulajului.
Podiumul clasamentelor generale finale în probele pe categorii sexuale.
Maraton Masculin | Maraton Feminin |
Haga, Magne (Norvegia) (1:44.42,2) | Werro, Giuliana (Elveţia) (1:59.26,7) |
Bucher-Johannessen, Thomas (Nor) (la +7,8) | Sanfilippo, Federica (Italia) (la +1.13,5) |
Andersen, Filip Fjeld (Nor) (la +35,9) | Wohler, Carla (Elveţia) (la +1.25,3) |