Piemontana Logistic, una dintre cele 3 învingătoare clare ale zilei, urcă prima în Liga Satelor

În condițiile în care cealaltă grupare cu punctaj maxim în actuala ediție a Ligii Satelor, Academica Rudna, participă în acest weekend la Balkan Cup Vambos 2016, la Sofia, Piemontana Logistic Timișoara a urcat prima în ierarhie după ce s-a impus, la scor, și în cadrul celei de-a doua etape din 2016 a întrecerii județene la minifotbal, runda a opta, de sâmbătă, având loc la două săptămâni după reluarea în noul an a competiției găzduite și la a doua sa ediție de baza sportivă BiArena din Sânandrei.

Afis Liga Satelor

Academica Rudna – Pișchia a fost așadar amânat, echipa din Rudna reprezentând în aceste zile Liga Satelor la Balkan Cup Vambos 2016, din Bulgaria. Iar exploatând faptul că liderul din Rudna n-a jucat sâmbătă la Sânandrei, băieții de la Piemontana Logistic au trecut pe locul 1 după o etapă cu trei victorii la scor, un 11-2 și doi de 10-2, unul – reușit de singura echipă fără victorie până acum, Cocoșul, în fața trupei portarului Miki ”Borislav Mihailov” Viruzab.

De notat că o altă învingătoare cu 10-2, Maracana Biled, și-a permis luxul ca, la un moment dat, să efectueze o rocadă în teren cu portarul între jucătorii de câmp, titularul buturilor marcând două goluri.

Prestație de semnalat a tânărului de 18 ani Alexandru Fedor, cu patru goluri pentru Steluța în surprinzătoarea victorie cu Mahle, tânărul jucând pe teren mare la Cocoșul II Orțișoara, în Promoție. Victorie și pentru Cornești, în vreme ce cel mai frumos și mai echilibrat meci al etapei a fost derby-ul comunei Sânandrei, 3-2 pentru Miki Mob, echipă a lui Liviu Gherman, în dauna ”diavolilor negri” covăceni.

Dar iată rezultatele…

Etapa a VIII-a (sâmbătă, 30 ianuarie)

Ora 16: Cocoșul Orțișoara – Dental Tim 10-2

Ora 16: Steluța Orțișoara – Mahle 9-5

Ora 17: Biled – Bărăteaz 10-2

Ora 17: WTF Sânandrei – Cornești 3-5

Ora 18: Dudeștii Noi  – Piemontana Logistic 2-11

Ora 18: Covaci – Miki Mob Sânandrei 2-3

 

*

Clasamentul Ligii Satelor BiArena la minifotbal 2015/6 – ediția a II-a, după 8 etape din 13:

1. Piemontana Logistic Timișoara 8 8 0 0 54-19 24 puncte; 2. Academica CS Rudna 7 7 0 0 44-8 21 puncte; 3. Maracana Biled 7 6 0 1 59-23 18p; 4. Miki Mob Sânandrei 8 5 0 3 47-31 15p; 5. AS Cornești 8 5 0 3 42-31 15p; 6. Mahle Timișoara 8 4 0 4 37-35 12p; 7. Steluța Orțișoara 8 4 0 4 34-35 12p; 8. Athletic Covaci 8 3 0 5 23-21 9p; 9. Juventus Pișchia 6 2 2 2 24-29 8p; 10. ACS Dudeștii Noi 8 1 1 6 18-59 8p; 11. WTF Sânandrei 8 2 1 5 35-37 7p; 12. AS Bărăteaz 8 2 0 6 28-60 6p; 13. Cocoșul Orțișoara 8 1 1 6 21-39 4p; 14. Dental Tim Timișoara 8 1 1 6 15-54 4p.

Rundele 9-13 se vor disputa sâmbăta, continuând din 6 februarie.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: