Cu titlul ”Am lansat Website-ul INFOPOINT Sportiv!”, echipa APOTIC anunță ”cu mare bucurie că, începând din 17.09.2022, puteți accesa pagina web INFOPOINT SPORTIV. Vă așteptăm să descoperiți cluburile sportive din orașul nostru pe https://www.infopointsportivtm.ro !”
În continuarea comunicatului, se precizează că ”INFOPOINT Sportiv aduce laolaltă, în spațiul digital comunitatea sportivă din Timișoara și zonele limitrofe, oferindu-le un cadru comun în care să își prezinte publicului oferta pentru grupele de copii, tineret și adulți, performanțele realizate, facilitățile, oportunitățile de dezvoltare și antrenament.
Știm că sportul este o componentă importantă într-o comunitate, așa că, vă așteptăm să descoperiți pe site ce cluburi sportive sunt în zona dumneavoastră și ce sport s-ar potrivi pentru voi sau copilul dumneavoastră. Tot ce trebuie să faceți e să accesați www.infopointsportivtm.ro iar, de acolo, interfața intuitivă și prietenoasă va răspunde întrebărilor voastre. Website-ul oferă, de asemenea, o hartă interactivă a zonelor din Timișoara în care puteți găsi cluburile sportive preferate, informații despre adresă, program, adresabilitatea ariilor sportive precum și direcționare către pagina lor oficială.
Pentru a oferi posibilitatea tuturor cluburilor sportive timișorene de a se alătura proiectului nostru, înscrierile pe pagina web Infopoint sportiv au rămas deschise și se realizează simplu, prin completarea unui formular online accesibil de pe platformă. Link către formularul de înscriere a cluburilor sportive: https://www.infopointsportivtm.ro/inregistreaza-te/
INFOPOINT Sportiv – let’s map our city by sports! face parte dintr-un amplu proiect derulat de Asociația APOTIC și partenerii săi . Ne propunem să asigurăm o vizibilitate mai mare a sporturilor pentru copii și realizarea unei platforme care să concentreze principale informații despre comunitatea sportivă locală ce cuprinde un număr de până la 147 de organizaţii sportive de la nivelul comunității locale!
Proiectul Infopoint Sportiv– lets map our city by sports! este iniţiat de Asociaţia APOTIC şi aprobat spre finanţare de către Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara în cadrul Apelului „Impuls în comunitate”. Proiectul se adresează domeniului smart city, educație și sport, ca instrument inovator de implicare a organizațiilor sportive în viața comunitară a orașului.”