S-a vorbit mult zilele acestea despre eleva care s-a lovit în timpul unei ore de Educație Fizică și Sport desfășurată pe holul unei unități de învățământ bucureștene. Ca o paranteză, oră ca unitate de timp în cazul unor asemenea activități ar fi mult spus, dar mă rog… Cât se poate de tipic, s-a făcut mult caz pe seama unui nefericit incident punctual, fără a se rosti însă un cuvânt despre starea de fapt la modul general și în ansamblu când vine vorba despre infrastructura disponibilă la nivel național în cazul acestei discipline din programa de învățământ.
- Cam așa arată o sală de… sport din învățământul românesc, și asta e încă lux
Căci ar trebui de fapt înfățișat în toată urâțenia sa răul de la rădăcină, cauzele inițiale ale unei triste consecințe de acest fel, și nu întors pe toate fețele unul dintre numeroasele lor efecte. Ar fi fost o mică minune dacă nici un elev nu s-ar fi lovit practicând mișcarea ca Educație Fizică și Sport în holul școlii, fie și sub supraveghere, așa încât n-a fost… o știre. Dar din nou, parcă miopi sau orbi de-a binelea, vorbitorii s-au pierdut în amănunte, ba că respectiva unitate de învățământ n-ar fi solicitat nici o aprobare în sistem pentru transformarea sălii de sport, de fapt, sic!, o fostă sală de clasă, într-un spațiu pentru orele cursurilor pregătitoare, și ar fi fost și culmea să o facă, și mai mult decât atât să i se și încuviințeze așa ceva, ba că directorul școlii a fost eliberat din funcție, la cerere.
Nesemnificativ.
Ghinionul fetiței lovite este ceva absolut firesc, în ton cu ignoranța fățișă și premeditată pe care forțe întunecate din România o manifestă pentru modul cum acest popor își crește noile generații, pornind de la alocația lunară de nici 50 de lei, de departe cea mai scăzută din întregul bloc central-european, și sfârșind cu bugetul repartizat învățământului, în care Educația Fizică și Sportul este spița în plus la roată, îndoită întru atrofierea din start a vlăstarelor națiunii.
Iar nevinovate victime precum eleva bucureșteancă ar mai fi în lungul și latul țării. Consecințe firești…
Am văzut cu ochii mei, în acest deceniu, în unități de învățământ timișorene, și notați că pomenim aici despre situații din două dintre cele mai mari orașe ale țării, și nu din fundul Moldovei, cum liceenii desfășurau ora de ”Sport” din incinta cu 2 stâlpi zidiți în centrul sălii prin a sta în îmbrăcăminte de stradă pe băncuțele de gimnastică, zgribuliți nevoie mare, sau cum școlari se înghesuiau cu zecile în fosta sală de clasă pe post de sală de ”Sport”, ori cum elevii din clasele cu profil de handbal ale unei foarte mari școli de cartier, cu vreo 1.000 de copii, se antrenau pentru jocurile din cadrul competiției naționale federale a ramurii respective pe terenul de bitum al școlii, asta în prag de Crăciun. Cu degetele înfrigurate pe mingea ca un bulgăre tare…
Ce să mai facă atunci directorii și profesorii de Educație Fizică și Sport din București, Timișoara sau de aiurea, și ce aprobări să mai solicite!?!
Oricât de blazați ar fi putut deveni în fața multor neajunsuri, incluzând și propria leafă, și oricât de neglijenți sau eventual incompetenți ar fi, cauzele și vinovații ar trebui scormonite prin alte locuri, mai călduțe și mai cu pluș. Identificarea lor n-ar fi dificilă.
Prin inspectorate, și tot așa, la nivel ministerial, guvernamental, parlamentar, adică pe unde au fost înscăunați din supușenie și naivitate destui neaveniți care au legiferat hoția. În asemenea hal a fost prădat cu deceniile poporul român, din interior și din exterior, dar inevitabil cu concursul trădătorilor șpăgari care mișună din nefericire printre noi, încât este de mare mirare că, la modul cum este subminat, ca toate celelalte sectoare, și învățământul, evenimentele de asemenea natură nu sunt mult mai frecvente.
Este copilăresc să te miri de accidentarea elevei, când abecedarele au lipsit cu lunile, la început de an școlar, de pe băncile învățăceilor. Ce alte exemple ar fi necesare pentru a se deduce tendințele la nivel macro, cât se poate de evidente și explicite împotriva bunăstării și progresului!?!
Tot ceea ce se întâmplă împotriva asupritului și batjocoritului popor român e genocid, căci sunt într-adevăr întrunite condițiile distrugerii deliberate și sistematice a unei foarte mari colectivități, iar toate leprele și impostorii, mari și mici, care au jecmănit România la drumul mare, ar trebui târâți în fața unor plutoane de execuție. Doar că legitimitatea lor e încuviințată tocmai de milioane de compatrioți lipsiți de cel mai mic discernământ, îndobitociți peste poate în vreo 5 decenii și încă pe jumătate…
Abia când țara va fi curățată de acești prea mulți răi cetățeni ar fi mai mari și șansele ca odraslele românilor să nu se lovească în incinte improvizate, anti-sport, sau ca școlile și liceele să beneficieze de infrastructura corespunzătoare, dedicată sportului. Pulverizată printre altele de hoția hulpavilor care, din interes personal, pentru propriile conturi bancare sau vanități și nevoi deloc necesare, au deturnat fonduri cu nemiluita. Obsedați de putere și dorința de a controla.
Dar câtă vreme lumea își toarnă în cap apă cu gheață, cu găleata, și urmărește tâmp ”divertismentul” de manipulare, continuând să permită hoția legiferată, subminarea a tot ceea ce înseamnă avuție națională și cedarea ca nimic a suveranității în fața unor mai mari structuri ce nu dau nici cea mai mică socoteală, accidentarea fetiței e chiar apă de ploaie și un precedent cu predilecții repetitive.
Ar fi însă necesar un efort concertat, la nivelul mai multor instituții și departamente de vârf, inspectorate, ministere și guvern, în baza unei coerente strategii pe termen mediu-lung, cu o riguroasă implementare, pentru ca decăderea să fie stopată. Dar mai întâi, oameni de nădejde în poziții cheie: omul care sfințește locul, omul potrivit la locul potrivit. Căci altfel, cerc vicios.
Trezirea.
Dat foc reuniunilor trădătorilor, pentru salvarea României și a viitorului său. Care înseamnă educație, și sportivă, și implicit un mai puțin apăsat și împovărat sistem medical. Niște oameni sănătoși la minte și la corp n-ar mai avea nevoie de spitale, dar așa, încă de mici sunt căliți pentru ceea ce îi așteaptă prin încolțire în ziua mare, la drumul mare…
