Odată cu startul anului universitar, și ”Cupa Traian Lalescu”, ajunsă la cea de-a VI-a ediție. Dar unde e echipa UVT?

O frumoasă tradiţie se perpetuează, luni urmând a începe cea de-a șasea ediţie a ”Cupei Traian Lalescu” la minifotbal, competiţie organizată de Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, şi care va reuni tot 8 echipe, dintre care doar 4 reprezentând centrul universitar, în absența Universității de Vest Timișoara, iar alte patru, licee din oraş.

Traian Lalescu: bust din curtea Facultății de Mecanică a UPT

 

 

”Cupa Traian Lalescu 2014” le are la startul competiției care se va încheia vinerea viitoare pe formațiile reprezentând unități de învățământ preuniversitar, precum Liceul ”Grigore Moisil”, Grupul Școlar Industrial ”Emanuil Ungureanu”, Liceul Tehnologic de Transporturi ”Auto” și LPS Banatul, dar și din învățământul superior, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș”, Universitatea Politehnica Timișoara și o selecționată a Facultății de Construcție, pentru a rotunji la 8 numărul participantelor, în absența celor de la UVT, câștigători ai ediției inaugurale. 

Ca o notă bună în favoarea organizatorilor, Universitatea Politehnica Timișoara, prin inițiatorul întrecerii, profesorul Ovidiu Olariu, totodată antrenor al divizionarei D Ripensia Timișoara, este pentru al treilea an la rând ca la start să fie invitate formații ale unor licee din oraș, de pe porțile cărora ar putea căta în viitorul apropiat potențiali viitori studenți ai instituției de învățământ superior de profil tehnic.

Echipa UPT a câștigat ultimele ediții ale competiției, cu excepția celei inaugurale.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport Universitar și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × = 18

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: