Țara arde, politica se dă pe gheață în jurul secuilor la hocheiul Ungaria – România 4-2. Ce dovedește musca în laptele sportului, în loc să aplaude că au și ”tricolorii” ceva fani la meci, secuii!?

Imixtiunea politicului în sport e dăunătoare, iar imixtiunea politicului mioritic într-un sport dependent de ”sistem” precum cel românesc e cu atât mai nesănătoasă. Toxicitate amplificată brusc zilele acestea de musca politică băgată în laptele lumii arenelor, lume pe care politrucii n-o înțeleg dar o folosesc în fel și chip cu orice oportunitate. Ivită și-acum cu ocazia unui Ungaria – România pe teren neutru în Divizia B a ”Mondialului”, participare a ”tricolorilor” despre care mai tot românul aproape că habar n-avea, însă în jurul căreia politicul a stârnit o furtună într-un pahar cu apă, ațâțând spiritele.

Și bineînțeles că nu era absolut deloc nevoie de-așa ceva, la problemele cât se poate de grave și complexe ale societății românești, întreținute tocmai de mizeria scenei politice. Căreia i-a venit însă ca o mânușă și această oportunitate de la ”Mondialul” de hochei pe gheață, implicit distrăgând și deturnând atenția spre nimicuri nesemnificative.

În primul și în primul rând, lumea sportului are ”ritualurile” și ”tabieturile” sale, un anumit specific și tipare, particularități și caracteristici al căror tâlc e detectat în profunzimea sa doar de cunoscătorii fenomenului. Cei nefamiliarizați pot fi cel mult inițiați. Iar într-un sport de nișă în România precum hocheiul pe gheață, practicat și urmărit în cercul restrâns al ”lumii sale”, limitat cu preponderență la arealul secuiesc, aceste ”ritualuri” și ”tabieturi” par cu atât mai de neînțeles pentru consumatorii ocazionali ai sportului ca divertisment comercial.

Aceștia putând ajunge însă a fi și cei mai vocali și iuți în luări de poziție ca nuca-n perete pe centurilii ”de socializare”, sărind la concluzii cât se poate de greșite, judecători în necunoștință de cauză. Grindeanu bănățeanul, printre muștele în lapte cu această ocazie, stai jos, patru!, și mai mare rușinea că reprezintă regiunea prin prisma neprețuitei sale reacții ”la cald”. Fără ca alți circari din caravana politică să fie cu ceva mai breji, indiferent de coloratură, că sunt de exemplu ”progresiști” ori ai minorităților, asta pentru liniștirea spiritelor, în sensul că nu i se pune pavăză ”ilustrului” Barna Tanczos. Iar faptul că guvernamentalul ”tricolor” își permite să stea în tribună în sectorul maghiar la un meci al României este tocmai pentru că poate, pe fondul slăbiciunii politicianului român caragialesc, ca și inexistent.   

Foarte, foarte bine că ”tribul” hocheiului pe gheață și-a respectat ritualul său și după Ungaria – România 4-2, și de ce-ar fi fost altfel cu acest prilej?

Din contră, noroc că au astfel și ”tricolorii” reprezentând România – majoritari de etnie maghiară, ceva suporteri la Campionatul Mondal, preponderent dintre fanii din hocheiul practicat în secuime, căci altfel ”marii patrioți” români nici n-ar avea habar că o selecționată sportivă a țării lor își apără șansele pe plan internațional.

Fanii sunt fani și își cântă apartenența la crezurile alimentate și prin sport, iar dacă împătimiții de hochei pe gheață din România sunt mai ales cei de etnie maghiară, într-o mare a anonimatului de ordin general când vine vorba despre români și sportul cu crosă și puc, atunci secuii să fie pe bună dreptate cei care și dau tonul, să-și facă numărul.

Că asta-i tradiția lor la finele partidelor, intonând imnul Ținutului Secuiesc!? Iar că favoriții lor de pe gheață, urmăriți până atunci în timpul jocului, le întorc favorul și le dau atenție, ascultând vocea tribunei, eventual fredonând!? E tabietul lor, e legătura lor nevăzută, e un ”ritual tribal” fără prejudecăți, din bucătăria lor internă. Fără supărare dacă unii hocheiști cântă mai tare sau alții rămân tăcuți, dacă unii rup rândurile sau dacă alții părăsesc gheața. Așa-i în democrație, inconvenabilă tipicarilor imersați în corectitudinea politică. Iar așa-i și-n campionatul intern, care nu se joacă la Caransebeș ori Urlați, ci în secuime. La Țăndărei s-ar putea juca eventual pe iarbă. 

Se ivesc însă neaveniții de pe margine, să-și dea doct cu părerea. Uriașă diferență între pe de-o parte incultura sportivă a atâtor demagogi din politică sau presă, iar pe de altă parte modul cum își cultivă cei din secuime identitatea și apartenența la o activitate mult îndrăgită. Ignoranții cu demagogia, pasionații și iubitorii de hochei pe gheață cu trăirea intensă a momentului în acest frumos sport. 

De ce nu ne întrebăm unde sunt patinoarele acoperite din regiunile României locuite în special de români?

De ce nu ne întrebăm de ce nu este mai larg răspândit hocheiul pe gheață în comunitățile majoritar românești din țara noastră?

De ce nu ne întrebăm ce s-ar face hocheiul pe gheață ”tricolor” fără implicarea din toate punctele de vedere a minorității maghiare în România? Probabil că aproape nici n-ar exista. Ca fond de jucători, ca susținători, ca infrastructură sportivă, ca fenomen în sine. Și ca reflectare în presă, trezită din morți de senzaționalul ”scandalului” detonat de politic în jurul imnului, căci altfel nu s-ar sinchisi a reliefa participarea ”tricolorilor” la ”Mondial”. 

România a jucat la ”Mondial” pentru că tineri în special din secuime și-au cultivat de mici înclinațiile spre sportul cu crosă, în totala indiferență a majorității cetățenilor acestei țări pentru disciplina pe gheață. Să fi fost românii mai talentați și destoinici în această ramură, implicit majoritari în selecționata națională, dar și susținuți de o majoritate românească din tribună, atunci nu s-ar fi cântat probabil imnul Ținutului Secuiesc ca ritual de meci în campionat și pe scena internațională, iar implicit nici sportivii n-ar fi fost trași în mult discutata ”horă”, ba că ar fi cântat, ba că n-au cântat, ba că s-au distanțat pe gheață ori s-au retras la vestiare. Irelevant.

Realitatea e că românii-secui au ținut piept cum au putut în numele României unei Ungaria mult mai dezvoltată în această disciplină, și bineînțeles că aveau dreptul să rezoneze la final de turneu cu simpatizanții lor din tribună, cei care-i susțin săptămână de săptămână. Asta-i lumea lor, departe de mizeria politică, Dracul băgându-și însă și-aici coada.

Absolută ipocrizie și dublu standard și din partea ”presei centrale” care mereu inflamează spiritele când ar veni vorba despre așa ceva, dintr-odată exemplu de ”patriotism” și ”naționalism” înfierând elementele iredentiste de pe gheață, altfel cât se poate de ”globalistă” și ”progresistă” când interesele narațiunii oficiale o ”cere”. Ștergând atunci pe jos cu patriotismul autentic și căutându-i nod în papură.

În acest caz aparte, al particularității fredonării imnului mult invocat, nu e precum la apăsările de buton pe Dâmbovița, la comandă, conform vrerii ”sistemului”, iar dacă ”sistemul” vrea o campanie de propagandă a așa-zisei ”vaccinări”, atunci presa aservită se execută și fredonează imnul ”Vaccinați-vă!”, sau dacă ”sistemul” vrea o campanie de propagandă a așa-zisului ”război”, atunci presa sportivă ține odios isonul celei generaliste și bate tobele înfundate ale ”partenerului strategic euro-atlantic” și ale unionismului european. Te simțeai cu mult, mult mai european ca român înainte să te ”integreze” scamatorii cu ale lor paiațe, politicienii, și ale lor ”vuvuzele”, ”formatorii de opinie”.

Asta-i propagandă și învrăjbire, purtată de politic și ”sistem” prin prostituata de serviciu mass-media, manipulând despre pretinși ”viruși”, așa-zise ”vaccinări” și așa-zise ”războaie” care altfel sunt ”teatre de operațiuni” când implică bocanci de neaoși carpatini pe tărâm străin, iar același politic caută gâlceavă și acolo unde nu-i, la intonarea imnului Ținutului Secuiesc după un meci de hochei în comuniunea spectatori – jucători.    

Să-l intoneze din toți plămânii, fiind o ”partitură” specifică a ”ritualului” clasic de meci și la întâlniri interne, urmărite, gustate, disputate și împărtășite în special de cei dintr-un anumit areal. Să fi încurajat cumva Grindeanu în cele câteva decenii ca politician dezvoltarea sporturilor de iarnă și în comunitățile majoritar românești din țară, și în particular hocheiul pe gheață, iar atunci poate ar fi avut pe undeva căderea să murmure ceva. Dar așa? Marș tuturor ignoranților care au intoxicat spațiul public în jurul căderii de cortină peste participarea României preponderent secuiești pe gheață și în tribună la ”Mondialul” sloven.

Suntem o rușine ca națiune prin ”aleșii” poporului dar ne dăm pe gheață cu orbul găinilor, atenți la paiul din ochiul altuia. Noroc cu secuii în hocheiul ”românesc”, căci altfel mai nimeni nu i-ar fi încurajat pe ”tricolori” la ”Mondial”. Asta-i durerea, și nu intonarea unui imn la final de meci.   

     

Acest articol a fost publicat în Sporturi de iarnă și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = opt

 


Ultimele articole din categoria Sporturi de iarnă: