Arhiva etichetelor: 102 pentru Poli

Despre rele exemple

Deși cu cele mai bune intenții, dar totuși și în căutarea ineditului, chiar a senzaționalului, a conferirii acelui ”element de culoare” care ar putea întregi o consemnare, cei care diseminează informații apărute în spațiul public pot cădea fără să vrea în trapa punerii pe tapet a unui contraexemplu prezentat însă într-o lumină favorabilă, într-o tentă pozitivă, chiar dacă n-ar fi cazul, scăparea survenind cel mai adesea dat fiind necunoașterea de către autorul rândurilor a particularităților subiectului în speță și implicațiile greșelii la care face referire, creionând-o, dimpotrivă, într-o notă luminoasă.
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

„102 pentru Poli”: FOTO

Pentru a reflecta importanța pe care a acordat-o dintotdeauna sportului, încă de la înființare, Universitatea Politehnica Timișoara a inițiat în urmă cu câțiva ani în cadrul manifestărilor dedicate aniversării instituției o cursă de alergare pe pista stadionul Știința, în care studenți, cadre didactice și în general toți cei care sunt alături de UPT fug un număr de tururi egal cu cel al anilor de existență ai instituției de învățământ superior.
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , | Lasă un comentariu