Arhiva etichetelor: ACS Poli – FC Vaslui

ACS Poli – Vaslui sau debutul lui Alexa în noua meserie: bilanțul la startul predecesorilor săi pe banca Timișoarei, o pildă încurajatoare

Partida cu FC Vaslui, din cadrul rundei a 24-a, programată luni, de la ora 18:30, va reprezenta debutul lui Dan Alexa în postura de antrenor, el devenind al treilea tehnician din istoria clubului timișorean, după Valentin Velcea, sub comanda căruia s-a aflat în sezonul de ligă secundă și apoi în primele 10 runde din Liga 1, și după Aurel Șunda, în mandatul căruia a înregistrat doar patru succese în 13 partide.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dan Alexa, cruță-ți forțele pentru salvarea lui ACS Poli și nu te-ambala cu ”obiectivul principal”, umplerea tribunelor

Că micuța noastră buturugă grăitoare, și cam agasantă pentru unii mai slabi de înger, Sporttim, are zi de zi mult mai mulți spectatori, care va să zică cititori, decât magnetizează privitori nou-promovata prim-divizionară a Timișoarei la fiecare peste 3 săptămâni ca o medie anuală de apariții pe lăbărțatul însă golașul ”Dan Păltinișanu”, în ciuda intensei mediatizări a fenomenului, pe micul ecran, pe unde medii, prin puzderia de cuvinte scrise și, mai degrabă contra, pe toate gardurile, are de-a face și cu gradul scăzut de încredere și interes al publicului, în acest caz iubitor de sport, atât față de demersul inițiatic al investitorilor banilor contribuabililor locali cât și față de cadrul în care-și omoară zilele recipientul investiției timișorene, și anume fotbalul mioritic de Liga 1.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Staicu şi Rosenblum, la rândul lor “out”, Timofte intrat în “familia ACS Poli”

Al zecelea joc fără gol marcat şi al 11-lea pierzător în Liga 1, 0-1 vineri seară cu FC Braşov, au adus în cele din urmă ceva mai multe schimbări şi epurări decât cea a antrenorului principal Aurel Şunda, a cărui ieşire din scenă era pomenită încă de la finele anului trecut şi mai intens vehiculată, neoficial, de câteva săptămâni, dar clubul ACS Poli Timişoara s-a limitat luni seară la lansarea unei confirmări cât se poate de laconice prin intermediul portalului oficial, fără nici un detaliu adiţional, ci doar enumerându-i pe cei direct implicaţi în du-te vino-ul pe uşa rotativă şi dând de înţeles că aşa ar fi, cum vuiesc şi speculează din week-end toate organismele media, în special locale, în căutare şi de alte piste şi indicii despre “termenii şi condiţiile” noilor angajamente precum şi ale despărţirilor dar şi semnalând aspecte legate de statutul de antrenor al lui Dan Alexa, care ar fi la debutul pe banca tehnică, respectiv de impresar, în cazul lui Ioan Timofte.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu