Arhiva etichetelor: Adrian Călugăreanu

Adrian Călugăreanu, „dublă” pe finaluri de repriză: România – Serbia 2-0 la miniEURO 2015

Reprezentativa de minifotbal a României, multiplă campioană continentală en-titre, s-a impus tot fără gol primit şi în cel de-al doilea meci jucat la miniEURO 2015, Adrian George Călugăreanu înscriind în minutele 19 şi 40, pe finaluri de repriză, ale duelului cu Serbia, al doilea pentru "tricolori" în Grupa B la turneul final al Campionatului European cu 32 de naţionale la start, început luni în Croaţia.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Adrian Călugăreanu, „dublă” pe finaluri de repriză: România – Serbia 2-0 la miniEURO 2015

Noua campioană AS WMT Giroc şi AEM Timişoara, la regionalul devean, pentru unul din cele 4 locuri spre turneul final arădean

Minifotbalul românesc, multiplu campion continental la zi la nivel de selecţionate reprezentative, intră în a doua decadă a acestei luni în stadiul fazelor regional zonale ale Campionatului Naţional, iar Timişul va fi prezent în forţă în întrecerea sud-vestică de la Deva prin două grupări care s-au duelat umăr la umăr pentru titlul judeţean, până în chiar ultimele minute ale etapei a 34-a şi ultima a sezonului Campionatului Judeţean Alborz, cu câştig de cauză pentru AS WMT Giroc.
Publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Liderul Lorena începe cu întârziere la Topolovățu Mare: teren cu căpițe de fân. FOTO!

Unul dintre meciurile etapei a XXVI-a a Campionatului Județean Timiș a început duminică seară cu o întârziere depășind sfertul academic, iar în așteptare s-a aflat tocmai liderul Seriei a III-a, AS FC Lorena Giarmata Vii, în calitate de echipă vizitatoare.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Dumitru și Călugăreanu pierd cu Vestik Ferendia în Liga Satelor, în fața Maracanei Biled

”Liga Satelor” a intrat în partea secundă a parcursului, ocazie cu care, în weekend, a punctat un nou vârf de interes prin debutul în competiție a unor jucători care evoluau cu succes în reprezentativa de minifotbal a României, triumfând pe plan continental.
Publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Călugăreanu (WMT Giroc), două goluri în semifinala Mondialului, la Chicago, dar SUA – România 7-3

Multipla campioană europeană en titre la minifotbal România a pierdut sâmbătă noaptea semifinala ediției inaugurale a Campionatului Mondial, găzduită de o săptămână în Statele Unite ale Americii, gazdele calificându-se în ultimul act grație unui 7-3.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

7-2 cu Germania! România accede în sferturile Mondialului de minifotbal

Multipla campioană europeană la zi România a depășit marți noaptea faza grupelor în ediția inaugurală a Campionatului Mondial de minifotbal ce are loc vreme de o săptămână, până duminică, în Statele Unite ale Americii, calificându-se în sferturile de finală grație unei victorii cu 7-2 în duelul direct decisiv cu Germania.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Călugăreanu, Costândana și Nicolin, între cei 11 marcatori ai campioanei europene România în debutul texan la Mondial: 21-0 cu India

România a jucat în prima zi a ediției inaugurale a Campionatului Mondial de minifotbal, impunându-se cu 21-0 în Allen Event Center, în Texas, contra Indiei. Primele două goluri la turneul final ale naționalei selecționate de timișoreanul Tiberiu Lajos au fost marcate de Adrian Călugăreanu și Nicolae Costândana, jucători ce evoluează în Campionatul Județean Timiș ”Alborz” de minifotbal.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Călugăreanu (AS WMT Giroc), marcator și în al treilea joc al României în faza grupelor miniEURO 2014

România a câștigat vineri seară și cel de-al treilea și ultimul meci disputat în faza grupelor Campionatului European de minifotbal din Muntenegru, depășind cu 1-0 (1-0) reprezentativa Greciei și calificându-se de pe primul loc, detașat, în optimile turneului final de la Herceg Novi. Iar ca și în primele două jocuri ale ”tricolorilor”, de joi, Adrian Călugăreanu, de la AS WMT Giroc, a semnat deschiderea scorului.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

România, victorii în Timișoara în ultimele teste înaintea apărării trofeului continental. Lotul, programul, detalii… Plecarea, marți!

Reprezentativa de minifotbal a României, cvadruplă campioană europeană la primele tot atâtea turnee finale ale miniEURO, a câștigat sâmbătă și duminică jocurile de verificare disputate în Timișoara contra formațiilor din Campionatul Județean ”Alborz”, trecând de prim-divizionara Continental și de tinerii de la Maracana Biled, ca ultime preparative înaintea plecării spre Muntenegru.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lorena Giarmata Vii, având un cvartet pentru Euro 2014 de minifotbal, învinge în devans la Lugoj

Prima zi de vineri a lunii noiembrie a programat și un joc în devans din ultima etapă a turului în Seria a III-a a Campionatului Județean Timiș, meci astfel programat pentru a da posibilitatea celor de la Lorena Giarmata Vii …

Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lorena Giarmata Vii elimină la scor din Cupa României câştigătoarea Diviziei D Timiş: 5-2 cu CS Ghiroda

După ce aseară mai modestele Flacăra Făget, la Mănăştiur, Real Dragşina, la Jabăr, şi Auto, la ACS Poli II, erau eliminate în calitate de divizionare D în 2013-2014 de grupări dintr-un eşalon inferior, în această seară şi proaspăta câştigătoare a ligii a IV-a, CS Ghiroda, s-a înclinat în fief-ul unui club dintr-o ligă mai mică, peste drum, la Giarmata Vii, unde Lorena s-a desprins în partea a doua şi a conturat unica dispută a turului următor, de peste 5 zile, fără implicarea unei formaţii din "D Timiş".
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

România: în apărarea titlului european

Foarte mulți dintre români au început să conștientizeze că și în fenomenul fotbalistic se poate face performanță dacă fundamentul este unul solid. Aceasta este și situația minifotbalului românesc. La nivel național, minifotbalul a devenit cel mai practicat sport de masă, …

Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România: în apărarea titlului european