Arhiva etichetelor: Atilla Horvath
Toți jucătorii de câmp înscriu și Poli încheie pe 7 prin a face scor la finele sezonului, juniorii 2 alb-violeți încep cu dreptul turneul final
Puțină lume s-a strâns după-amiază în Sala ”Constantin Jude” la ceea ce a fost nu doar ultimul meci al alb-violeților în sezonul tocmai încheiat al Ligii Zimbrilor, dar și ultima partidă a întregii ediții a elitei, însă spectatorii au avut ce vedea în plan ofensiv, minutul și golul, ba chiar peste această medie, nu mai puțin de 36 din partea bănățenilor, pentru care au marcat toți jucătorii de câmp, SCM Politehnica Timișoara câștigând astfel întâlnirea decisivă pentru locul 7, acontat după sezonul regular și menținut la finele fazei play-off: 36-26 (17-12). Câștig de cauză au avut miercuri și juniorii 2 ai clubului, la startul turneului final pe țară de la Târgu Mureș, 33-31 cu Potaissa Turda, garnitură din pepiniera câștigătoarei bronzului în elita seniorilor.
Publicat în Handbal
Etichete Atilla Horvath, Liga Zimbrilor, Poli - CSM Focșani 36-26, Poli juniori 2, Sadoveac
Lasă un comentariu
Poli, la 120 de minute de… trofeu. Spre Final4 al Cupei României, pe litoral. Horvath: ”Sperăm din suflet să reușim să jucăm prima finală după 32 de ani” Savic: ”Pas cu pas, mai întâi semifinala” Cu Minaur Baia Mare
După multe nereușite pe alocuri decepționante de a reînvia escaladările din anii 80 spre finale ale Cupei României, handbaliștii alb-violeți ai Politehnicii sunt mai aproape ca niciodată în ultimele decenii de trofeul competiției eliminatorii, în weekend urmând a fi protagoniști la malul Mării Negre ai careului de ași din Final4 în întrecerea numărul 2 pe semicercul intern. Cuvântul de ordine al ocupantei podiumului în campionat este dat de precauta abordare în regim pas cu pas a participării cu două apariții în zile consecutive, toată concentrarea fiind momentan alocată pe prima semifinală a zilei inaugurale de sâmbătă, cu Minaur, pe de-o parte a opta clasată clar depășită în directa din tur în ligă, dar pe de altă parte o mai aureolată grupare în Cupă, băimărenii triumfând de exemplu printre altele în finala din 1983 cu poliștii timișoreni dar și cucerind recent eventul, în 2015.
Publicat în Handbal
Etichete Adam Savic, Atilla Horvath, Cupa României, Final4, handbal masculin, Poli - Minaur, SCM Politehnica Timisoara, sport
Lasă un comentariu
Liderul cărășean, cu Lela marcator a 7 goluri, trece de ”satelitul” alb-violet: CS HC Adrian Petrea Reșița – CH CSU Politehnica II Timișoara 39-28
Gazda CS HC Adrian Petrea Reșița și-a menținut sâmbătă seară punctajul maxim după 9 etape în seria vestică a Diviziei A la handbal masculin, trecând de mult mai tânăra echipă secundă a Politehnicii Timișoara cu 39-28, la pauză 20-11, în primul dintre cele două dueluri bănățene ale acestei luni. La mijlocul săptămânii viitoare, în sala ”Constantin Jude”, prim-divizionara alb-violet va primi vizita cărășenilor în optimile Cupei României. Dar până atunci, iată câteva amănunte, o casetă tehnică completă și imagini de la jocul din Polivalentă...
GALERIE FOTO cu CH CSU Politehnica II Timișoara, aflată înaintea vizitei la Reșița, în fieful liderului ”Adrian Petrea”
Cine s-a temut că tradiționalul duel handbalistic bănățean Timișoara - Reșița dispare de pe firmament prin despărțirea din vară a lui CS Caraș Severin de Liga Națională, n-a luat probabil în calcul relansarea celor de pe Bârzava prin CS HC Adrian Petrea, în Divizia A Seria B, în care a reapărut, după 3 sezoane, și formația a doua a Politehnicii. Iar înaintea derby-ului ”Poli” - ”Adrian Petrea” din optimile Cupei României, programat spre finele lui noiembrie în sala ”Constantin Jude”, ar fi mai întâi vizita ”satelitului” alb-violet la Reșița, la finele acestei săptămâni...
Publicat în Handbal
Etichete Adrian Petrea Reșița - Poli II Timișoara, Alexandru Ursu, Atilla Horvath, Bogdan Ungureanu, Cătălin Furak, CSM Satu Mare, Galerie foto, handbal, imagini Poli II, Leonard Ștefan, Levente Szentpeteri, Poli II Timişoara, Răzvan Vâlceanu, sport, U Cluj, U Craiova
Lasă un comentariu
Botezul focului, de succes. LPS Banatul Timişoara, 4 victorii şi o remiză în 7 jocuri la turneul final al Campionatului Naţional de juniori V. Atilla Ioan Horvath: “O experienţă unică pentru băieţi!”
Un adevărat minifestival al handbalului celor mici, cu un total de 56 de jocuri disputate la foc continuu, de joi dimineaţă până duminică la amiază, a avut-o în vâltoarea acţiunii şi pe LPS Banatul Timişoara, cea mai fragedă grupare dintre cele 16 calificate în turneul final al Campionatului Naţional de juniori V, dar care a prins pe parcurs gustul competiţiei, încheind-o cu speranţe şi promisiuni pe viitor.
Juniorii V ai „Banatului”, în focurile turneului final cu 16 echipe al Campionatului Naţional: 7 jocuri în 4 zile!
Într-un weekend în care suflarea handbalistică e cu ochii pe manşa I a barajului de calificare la turneul final al Mondialului din ianuarie 2015, din Qatar, România - Suedia, programată sâmbătă seară, la Turda sunt reunite cele 16 grupări calificate în faza finală a Campionatului Naţional FRH de minihandbal, juniori V, printre care şi elevii "Banatului" Timişoara, care au păşit joi cu dreptul, mai având însă după primele 4 meciuri deja jucate şi alte trei, sâmbătă şi duminică, mai întâi în faza a doua a întrecerii iar apoi în partidele pentru ierarhia finală...