Arhiva etichetelor: Baza Sportivă Adrian Stoicov

GALERIE FOTO. Unitate în fotbalul juvenil din Timișoara, pe baricade cu poarta în spate în lupta pentru păstrarea vie a flăcării fotbalului

Ceea ce se întâmplă în societatea românească de un an de zile este lesne de văzut pentru orice om cu cunoașterea tâlcului lucrurilor la purtător, o perturbare și sabotare a vieții sociale pe cale de ireversibilă transformare sub false pretexte ”de alertă”, iar ceea ce se întâmplă în particular în sportul timișorean postdecembrist a fost deja cu ușurință constatat de orice cunoscător cât de cât al fenomenului, o altă sabotare de mai mici proporții a acestui esențial segment al vieții ”cetății”, însă atitudinea contează, iar generațiile de mâine nu se arată nici pe departe a se da bătute, păstrând licărul speranței, unitare spre exemplu vineri după-amiază în fotbalul juvenil de pe Bega, nu mai puțin de 4 grupări diferite împărtășind același sentiment al păstrării vii a flăcării fotbalului locului, împărțind aceeași suprafață de gazon în condiții de avarie, a se citi văduvirea întinderii de reperele jocului în 11, unul fiind înlocuit prin efortul colectiv al adolescenților, cu poarta în spate de la o bază sportivă la alta, pe baricade în lupta pentru continuitatea sportului rege. 
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli, reunire. Mai bine mai târziu decât niciodată. Bălace: ”Nu dezarmăm. Facem tot ce putem face. Cei rămași vor avea ocazia să joace” FOTO

Alb-violeții din Liga 3 au aproape 4 săptămâni la dispoziție pentru ”a se pune pe picioare” în perspectiva celor 8 etape din returul Seriei 8, lotul lui ACS Poli Timișoara reunindu-se astăzi la ora 10 la Baza Sportivă ”Adrian Stoicov” pentru pregătirea sezonului de primăvară, antrenamente sub îndrumarea antrenorului Silviu Bălace.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

FOTO. Despre prostie în sportul timișorean…

... S-ar putea scrie romane, un nou capitol fiind completat prin distrugerea Bazei sportive ”Adrian Stoicov”, nu demult astfel denumită în memoria fostului fundaș lateral al alb-violeților Politehnicii. Într-un oraș care a pierdut enorm și iremediabil după 1989 la capitolul infrastructură sportivă, acest complex de terenuri utilizat constant de numeroase cluburi divizionare din fotbal și rugby a echivalat cu poate cea mai utilă, eficientă și consistentă investiție efectuată în lumea arenelor competiționale din capitala Banatului în ultimii 30 de ani. Culmea ironiei, tocmai acest bun demers a fost luat la țintă la mijlocul acestui an, neinspirat derapaj ce a secătuit cu atât mai mult tot mai restrânsele resurse materiale ale sportului timișorean. Și tare ușor este să distrugi, dar cu mult mai greu să construiești, aspect probat din plin pe malurile canalului Bega când vine vorba de lumea arenelor. 
Publicat în Rugby, Sport sabotat | Etichete , , , | Lasă un comentariu