Arhiva etichetelor: Belgrade Indoor Meeting

Cristina Bălan (CS Athletics Timișoara), argint pentru România cu record personal pe 800 metri la Balcaniada indoor de seniori din Turcia și cu ștafeta ”tricolorelor”

În două probe ale ediției 2022 a Balcaniadei de atletism în sală pentru seniori de la Istanbul a cucerit delegația României ”argintul”, în cea feminină de 800 de metri respectiv la ștafeta de 4x400 de metri a fetelor, iar în ambele a concurat tânăra atletă timișoreană Cristina Daniela Bălan, reprezentând CS Athletics în lotul ”tricolor” pentru reuniunea din Turcia, de unde performera de pe malurile Begăi a călătorit direct la Beograd în vederea alinierii la startul unei competiții de categoria ”silver” pe bază de invitație din calendarul IAAF, repetiție a organizatorilor sârbi înaintea găzduirii luna aceasta în aceeași incintă a Campionatului Mondial de atletism indoor pentru seniori. Implicit, Bălan a ajuns să alerge pe malul Dunării în a noua cursă din ultimele 11 zile, finish al unui sezon de sală fără obiectiv imediat și fără o pregătire specifică în prealabil în interior, ci strict ca stagiu al pregătirilor și prin concurs pentru reuniunile cheie ale sezonului în aer liber ce bate la ușă.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu