Arhiva etichetelor: Călin
CSU UV Timișoara câștigă tot atâtea seturi câte obținea în primele 14 etape. Învinsă la limită, ia primul punct
Voleibaliștii Timișoarei au fost astăzi cel mai aproape de victorie în acest sezon, la numai două mingi, dar tot au pierdut în cele din urmă, în prelungirile setului decisiv, cedând acasă ocupantei locului 9, CSU Știința București. ”Universitarii” bănățeni au câștigat setul inaugural și în premieră în 17 meciuri au mai câștigat unul, pe cel de-al patrulea, în prelungiri, dar nu și pe cel decisiv, codașii pierzând așadar și în uvertura etapei a XV-a, din care s-au ales totuși cu primul punct ierarhic.
Publicat în Volei Etichete Călin, CSU UV Timișoara - CSU Știința București 2-3, Divizia A1, Rodina, Vîrlan, volei masculin Lasă un comentariu
CSU UV Timișoara ia un set vicecampioanei Volei Municipal Zalău după ce le pierde oarecum strâns pe primele două
Revenire a voleiului timișorean pe scena primei divizii, la nici zece luni de zile după abandonul lui UVT Agroland de la fileul feminin, dar nu în competiția sexului frumos, ci în întrecerea masculină, în care ”universitarii” galben-albaștri și-au recâștigat locul printr-o promovare adjudecată pe teren, reconectarea la pulsul elitei având loc la puțin peste un an și jumătate de la retrogradarea din primăvara lui 2018. Iar CSU UVT a avut onoarea de a găzdui meciul uvertură al etapei I în noua ediție 2019-2020 a Diviziei A1, televizat de la ora 14 din sala ”Constantin Jude”, unde vicecampioana ACS Volei Municipal Zalău s-a impus cu set pierdut la finele unei dispute de factură modestă, sălăjenii pendulând între a nu mai prea forța și a se întrece în erori, exploatate până la capăt în setul 3 de bănățeni. Insuficient însă.
Publicat în Volei Etichete Călin, CSU UVT - Municipal Zalău 1-3, Darlaczi, Divizia A1, Spînu, volei masculin Lasă un comentariu
Recul. Cu multipli foști medaliați la 3 categorii de vârstă, CSȘ Bega e eliminată, ultima, încă înaintea turneului final al Diviziei Juniori
Un mic șoc în voleiul juvenil timișorean, CSȘ Bega părăsind competiția Campionatului Național FRV la fileul masculin al Diviziei Juniori, pentru categoria 1996-1997, încă înaintea fazei finale, după ce câțiva dintre actualii componenți deveneau în sezoanele precedente dubli vicecampioni naționali sau chiar câștigători ai titlului pe țară la grupe inferioare de vârstă, dar și la cea mai mare, ”Juniori”.
Millenium, a doua oară 0-3 acasă: liderul nu iartă, din cornere şi lovitură liberă
CS Millenium Giarmata a continuat vineri după-amiază startul nefast în returul Seriei 4 din liga a III-a, pierzând tot la 3 goluri diferenţă, ca şi la debutul oficial în 2015, acum în faţa liderului neînvins CS Naţional Sebiş: 0-3 (0-2).
Publicat în Fotbal, Liga 3 Etichete Beloescu, Bozian, Călin, Cristi Dancia, Filiaşi - Vulturii Lugoj 2-1, fotbal, Fuchs, Liga 3, Millenium Giarmata - Naţional Sebiş 0-3, sport Lasă un comentariu
Juniorul Călin, MVP! CSU Poli Timișoara, 3:2 la Baia Mare
Tot la zero dar mai categoric ca niciodată! Cu ”puștii”, CSU ”Poli” Timișoara trece de arădeni în 40 de minute

Millenium Giarmata se impune la Lupac: 2-0 cu Muncitorul
Timişenii au câştigat în penultima etapă a returului deplasarea în Caraş Severin, la Lupac, unde s-au impus în jocul de la ora 17, din runda a 21-a în C4, cu 2-0 în dauna Muncitorului, dispută în care au debutat în …
Publicat în Fotbal, Liga 3 Etichete Călin, fotbal, Leucă, Liga 3, Muncitorul Reşiţa - Millenium Giarmata 0-2, rezultate, sport, Victor Gîrlea, Zele Lasă un comentariu
FC Hunedoara – Millenium Giarmata 1-2. Portarul Gîrlea, penalty apărat în minutul 90!

Publicat în Fotbal, Liga 3 Etichete Călin, Călin Cojocaru, FC Hunedoara - Millenium Giarmata 1-2, fotbal, Liga 3, Moroşan, sport, Suciu, Victor Gîrlea Lasă un comentariu
Millenium Giarmata, 2-2 la UTA
Divizionara C Millenium Giarmata a egalat de două ori în jocul de verificare cu secund divizionara UTA, disputat în deplasare şi încheiat 2-2 (2-1).
Publicat în Fotbal, Liga 3 Etichete Călin, fotbal, Liga 3, sport, UTA - Millenium Giarmata 2-2 Lasă un comentariu
CS Vladimirescu 2003 (Arad) – Millenium Giarmata 1-3: ”dublă” a lui Călin pentru cea mai bine clasată timișeană în C4

Publicat în Exclusiv, Fotbal, Liga 3, Timişene Etichete Abiodun, C4, Călin, Călin Cojocaru, Cristian Sculici, CS Vladimirescu, Dobai, fotbal, Gideon, Ilie Stoican, Liga 3, Millenium Giarmata, Mitrea, Răzvan Leucă, rezultate, sport, sporttim Lasă un comentariu
Băişan două: Millenium Giarmata cîştigă la Arad, 2-1 cu rezervele lui UTA
„Marţi am intrat pentru prima dată în pregătiri pe terenul nostru şi s-a văzut astăzi la Arad”, a spus Ilie Stoican după succesul repurtat miercuri la amiază de divizionara C Millenium Giarmata în amicalul cu UTA, 1-2 (1-1), prin …
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene Etichete Alin Toma, Amadio, Băişan, Bălan, Bungău, Călin, Călin Cojocaru, Cărpinişan, Corlăţeanu, Dancia, Domşa, fotbal, Galanis, Gâlcă, Gârba, Gideon, Gornic, Ilie Stoican, Ionaş, joc amical, Leucă, Liga 2, Manea, Mihălceanu, Millenium Giarmata, Nariţa, Oneţ, Roland Nagy, Rosenblum, Siminic, sport, Stratulat, Suslak, Ţofei, Ţurcaş, UTA, Varga Lasă un comentariu
Ţofei pe sintetic: Millenium Giarmata – CSM Lugoj 1-0
"Teren bun, dăruire totală din partea băieţilor de la Lugoj", a punctat Ilie Stoican la finele amicalului cîştigat sîmbătă după-amiază de Millenium Giarmata, 1-0 (1-0) cu CSM Lugoj, pe terenul sintetic polist
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Liga 3 Etichete Arad, Bungău, Călin, Corlăţeanu, Cosmin Stan, CSM Lugoj, Dancia, Divizia D Timiş, fotbal, Gideon, Gîrba, Ilie Stoican, Ionaş, Liga 3, Mama Mia, Mihălceanu, Millenium Giarmata, Nariţa, Oneţ, Rosenblum, sport, Stratulat, Ţofei, Toma, Ţurcaş, UTA Lasă un comentariu
Cristi Petcu, după Poli – LPS 3-3: „Tactic, poliştii au un plus”

Publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara Etichete Artimon, Birău, Buia, Călin, Cristi Petcu, Danciu, deszăpezire, Dinamo, Flacăra Făget, fotbal, Iakab, juniori, juniori A, LPS Banatul Timişoara, magna cum laude, Naţional Sebiş, Novarra, Poli Timişoara, Robert Fruşa, sport, Tamer Lasă un comentariu
Călin, „dublă” până la pauză pentru LPS Banatul, la Hunedoara

Publicat în Fotbal, Juniori Etichete Călin, CSŞ Lugoj, FC Hunedoara, fotbal, gheară, Grigore, juniori, juniori A, juniori B, LPS Banatul, Poli, Roth, Semenea, sport, Timişoara, UTA, Vasile Gaboraş Lasă un comentariu