Arhiva etichetelor: campanie de vaccinare

Prăbuşirea încă unui jucător pe teren în fotbalul românesc, simptomatic reactiv nedetectabil al promovării de către FRF din februarie 2021 a „campaniei de vaccinare” cu ale sale efecte adverse

S-a mai prăbuşit aşadar din senin pe teren încă un jucător de fotbal în sportul în 11 românesc, şi nu contează absolut deloc că evolua "doar" în eşalonul 5, la nivel judeţean, aşa cum nu-i deloc nici primul dar nici ultimul sportiv care, deşi tânăr şi clinic sănătos, se confruntă cu binecunoscutele efecte adverse explicit specificate ale aşa-zisei "vaccinări sigure şi eficiente", manifestate subit, de fapt nimic altceva decât chiar o alterare genetică fals promovată de către "naraţiunea oficială" a "sistemului" ca fiind "necesară ca unică soluţie salvatoare de revenire la normalitate" prin intermediul unei aşa-zise "campanii de vaccinare" cu care românii se pricopseau după Crăciunul din 2020, şi care avea a fi susţinută şi sprijinită încă din februarie 2021 de către Federaţia Română de Fotbal, declarându-se public aderentă în acest sens la vremea respectivă. Vorba-ceea, drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intenţii.
Publicat în Fotbal, Liga 1, Liga 2, Liga 3, Sport sabotat | Etichete , , , | Lasă un comentariu