Arhiva etichetelor: Campionatului Naţional de Turism Sportiv – Ştafeta Munţilor

Prima etapă din 2017 în Ștafeta Munților are loc în Masivul Ceahlău

Concursurile de turism montan din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv Stafeta Munților din acest an vor debuta în luna mai și se vor încheia în luna septembrie, existând șapte etape și o festivitate de premiere.
Publicat în Orientare turistică | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Record de instituții de învățământ înscrise în proiectul Eco Junior 2017: 21 din Timiș

Anul acesta, 591 de instituții de învățământ din România vor participa la proiectul ECO JUNIOR 2017, în care aproximativ 3000 de cadre didactice, împreună cu voluntarii Asociației Drumeții Montane, vor organiza acțiuni de promovare a mediului înconjurător și a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor.
Publicat în Orientare turistică | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Record de instituții de învățământ înscrise în proiectul Eco Junior 2017: 21 din Timiș

Un eveniment de poveste în Masivul Parâng – Traseul Lacurilor

În perioada 9-11 septembrie va avea loc ultima etapă a Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților”, Trofeul „Pro-Parâng”, organizat de către Asociația „Schi Turism Montan Pro-Parâng” Petroșani în Stațiunea Parâng, aflată la 15 km de orașul Petroșani.
Publicat în Orientare turistică | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Un eveniment de poveste în Masivul Parâng – Traseul Lacurilor

În căutarea comorii dacice ascunsă adânc ȋn munți

Cea de-a V-a etapă a Campionatului Naţional de Turism Sportiv „Ștafeta Munților”, pe anul 2016, organizată de către Asociația pentru Tineret Sport Turism și Ecologie Jnepenii în perioada 12-14 august, va avea loc la Complexul Turistic Peștera Muierilor din Baia de Fier, în județul Gorj, la intrarea Nordicǎ în Cheile Galbenei, unde se va derula Trofeul Jnepenilor.
Publicat în Orientare turistică | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru În căutarea comorii dacice ascunsă adânc ȋn munți

Record de echipe participante la „Trofeul Munților”

„Trofeul Munților”, cea de-a III-a etapă în cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, organizat de către Asociația de Turism „Gașka” București, a fost un real succes.
Publicat în Orientare turistică, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Record de echipe participante la „Trofeul Munților”

Trofeul Munților 2015, organizat în Munții Căpățânii

Asociaţia de Turism Gaşka București organizează în Munţii Căpăţânii, Parcul Naţional Buila Vânturariţa, cea de-a doua ediţie a concursului de turism sportiv "Trofeul Munţilor". Competiţia, pe echipe, va avea loc în perioada 10 - 12 iulie 2015 și va fi cea de-a patra etapă din acest an în cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv – Ştafeta Munţilor.
Publicat în Orientare turistică | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu