Arhiva etichetelor: Caza Powerlifting Timisoara

Alexandra Cazacu, triplu medaliată la „Europenele” U23

Timişoreanca Alexandra Cazacu (19 ani) a cucerit 3 medalii pentru România în cadrul categoriei de greutate 57 de kilograme a concursului junioarelor U23 la Campionatul European de Powerlifting Open, juniori U23 şi sub-juniori disputat la Thisted, în Danemarca, unde "tricolora" a urcat pe locul secund al podiumului în întrecerile feminine de genuflexiuni, cu o reuşită de 150 de kilograme ridicate, respectiv îndreptări - cu 142,5kg, adăugând şi o medalie de bronz la "general", cu totalul de 350kg ridicate, respectiv o clasare pe locul 4 la împins din culcat (57,5kg). Antrenată de mică de tatăl său, reputatul multiplu medaliat Sorin Cazacu, care a fondat, conduce şi pregăteşte ridicători de greutăţi la CS Caza Powerlifting Timişoara, Alexandra îi calcă pe urme, culegând deja o mulţime de medalii de-a lungul anilor, în ultima vreme pentru CS Unirea Alba Iulia.   
Publicat în Powerlifting | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Beatrice Țeighiu (Caza Powerlifting Timișoara), careu de medalii de bronz la Mondialul de powerlifting

Continuă reușitele reprezentanților CS Caza Powerlifting Timișoara din lotul României la IPF World Powerlifting Championships de cadeți, juniori și masters, iar după ce zilele trecute am consemnat titlul mondial adjudecat de Alexandra Cazacu, acum o altă exponentă a sexului frumos s-a făcut remarcată în competiția la nivel global din țara noastră.
Publicat în Powerlifting | Etichete , , | Lasă un comentariu

Sorin Cazacu, campion european masters de powerlifting

Veteranul ridicător de greutăți timișorean Sorin Cazacu nu s-a dezmințit nici la ultima competiție la care a urcat pe scenă, urcând și pe podiumul Campionatului European de Powerlifting Masters, mai precis pe cea mai înaltă treaptă a sa, locul I și medalia de aur, laureat continental.
Publicat în Powerlifting | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CS Caza Powerlifting Timișoara, multiplu medaliat la Cupa Hercules

Finele acestei luni îl va găsi pe sportivul timișorean Sorin Cazacu în vâltoarea ediției pe 2018 din competiția mondială World Master Poewerlifting Championships, programată în Mongolia, la Ulan Bator, dar până atunci și-a condus cu succes la ”Cupa Hercules” elevii și colegii clubului pe care îl cârmuiește.
Publicat în Powerlifting | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Powerlifting! Timișoreanul Alex Cazacu, 2 x argint şi bronz la Mondialul juvenil

Așchia nu sare departe de trunchi sunt vorbele care se potrivesc și reconfirmă în privința adolescentului Alexandru Cazacu, îndrumat peste ani de tatăl său.
Publicat în Powerlifting, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Powerlifting! Timișoreanul Alex Cazacu, 2 x argint şi bronz la Mondialul juvenil