Arhiva etichetelor: CN badminton seniori
Crescendo final în “Constantin Jude”! Timişorenii Andra Olariu, Corciuc şi Posteucă iau titlurile, Alexandra Milon – unica dublă campioană a ţării
Palpitant şi plin de suspans final al Campionatului Naţional de badminton pentru seniori, cu 5 ultime acte care au însumat astăzi nu mai puţin de 4 ore fără două minute de intensitate la fileu şi un total de 493 de puncte, o excelentă propagandă pentru acest sport. Iar finishul a fost cireaşa de pe tort, un set decis adânc în tie-break, prin care jucătorii de la CSM Timişoara şi-au adjudecat şi al doilea titlu pe ţară…
Andra Olariu, dublă câştigătoare a Cupei României U17 pentru CSM Timişoara, în Bucureşti, premiată fiind de Dezideriu Blaier, ex-director al CSŞ1 Timişoara
Conform bunului obicei al popularului badminton, luna mai duduie de competiţii, pe lângă finalele în Thomas Cup şi Uber Cup, ale Campionatului Mondial masculin respectiv feminin pe echipe, derulându-se şi câteva pe plan intern, iar de la ultima Andra Olariu tocmai a revenit cu 3 clasări pe podium, dintre care două pe locul I.
Publicat în Badminton
Etichete Andra Olariu, badminton, CN badminton seniori, Collins Filimon, CSM Timişoara badminton, CSS6 Bucureşti, Cupa 1 Iunie badminton, Cupa Prietenii Badmintonului, Daniel Popescu, Dezideriu Blaier, Florin Posteucă, Marius Corciuc, Paul Hărănguş, sport, Thomas Cup, Uber Cup
Lasă un comentariu
Florin Balaban, unicul badmintonist român prezent la Jocurile Olimpice de vară, revenit din Luxemburg special pentru „Naţionalul” de la Timişoara: programul Campionatului şi cei 12 timişoreni de la CSM
O nouă ediţie a Campionatului Naţional de seniori demarează mâine la amiază la Timişoara, printre cei prezenţi urmând a se regăsi şi 3 dintre foştii preşedinţi ai federaţiei, Nicuşor Vintilă, Florentin Banu şi Radu Ionescu, dar şi Florin Balaban, singurul badmintonist român care a participat la Jocurile Olimpice de vară, după 17 ani de absenţă din badmintonul nostru, revenit în mod special din Luxemburg, unde rezidă. Dar iată şi alte amănunte…
Publicat în Badminton
Etichete AVRĂMUŢ Emanuela, badminton, Banu Sport, CN badminton seniori, CORCIUC Marius, CSM Timişoara, DEHELEAN Denis, Filimon Collins, Florentin Banu, Florin Balaban, Nicuşor Vintilă, OLARIU Andra, POPA Corina, POSTEUCĂ Florin, PRODAN Ariana, Radu Ionescu, sport, sporttim, Thiel Andreas, VASIU Mircea, VASIU Radu
Comentariile sunt închise pentru Florin Balaban, unicul badmintonist român prezent la Jocurile Olimpice de vară, revenit din Luxemburg special pentru „Naţionalul” de la Timişoara: programul Campionatului şi cei 12 timişoreni de la CSM
Prima ediţie a „Galei badmintonului românesc”, sâmbătă seară, la „Banu Sport”, în cadrul Campionatului Naţional de seniori, amatori şi veterani de la Timişoara, cu o participare record: 211 înscrişi!
“Naţionalul” de seniori, amatori şi veterani începe vineri în Complexul Banu Sport, urmând a lua sfârşit duminică, iar sâmbătă seara va avea loc prima ediţie a “Galei badmintonului românesc”, în organizarea Federaţiei Române de Badminton.
Publicat în Badminton
Etichete Alina Popa şi Mariana Tufă (Iaşi), amatori, Animona Huţu, badminton, Banu Sport, CN badminton seniori, Cristina Ciucă (Bucureşti), Csilla Drăgănescu (SUA), Florentin Banu (Timişoara), Florin Balaban (Luxemburg), Gala Badmintonului Românesc, Istvan Roth (Ungaria), Nicuşor Vintilă (Timişoara), Radu Ionescu, Roland Roosz (Germania), Sonia Olariu, sport, Stefan Cios (Bucureşti), Ştefan Forton (Italia), veterani
Comentariile sunt închise pentru Prima ediţie a „Galei badmintonului românesc”, sâmbătă seară, la „Banu Sport”, în cadrul Campionatului Naţional de seniori, amatori şi veterani de la Timişoara, cu o participare record: 211 înscrişi!