Arhiva etichetelor: CN juniori 2

Lucian Mihai Măranu (HC Timișoara), 3 medalii de bronz la Campionatul Național de juniori 2

Haltere Club Timișoara a izbutit să urce pe podiumul național și cu ocazia ultimei competiții din calendar, adjudecându-și așadar medalii în actualul sezon și în întrecerea juniorilor mici, după reușitele de la seniori și tineret, ceea ce i-a adus în palmares în 2016 medalii atât de aur și de argint cât și, de-acum, de bronz, după titlurile de campion și vicecampion urmând și mai multe clasări pe locul 3. Echivalent cu depășirea obiectivului celor din Circumvalațiunii pe campania în curs.
Publicat în Haltere, Sport de masă | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Lucian Mihai Măranu (HC Timișoara), 3 medalii de bronz la Campionatul Național de juniori 2

”Didi” Pușcașu (CSȘ Lugoj), pe 3 în finala pe 100m a Campionatului Național de juniori 2

Diana Cristina Pușcașu, aflată în al doilea sezon ca junioară 2, a urcat în această seară pe podiumul reuniunii finale a Campionatului Național FRA de atletism pentru juniori 2, încheind a treia proba de 100 de metri a fetelor, cu un timp îmbunătățit față de cele înregistrate în serii și semifinale.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mario Sîrbulov, ”bronz” la Campionatul Național de juniori II

Natația timișoreană a scos capul de sub apă cu un loc 3 la Campionatul Național de juniori II, încheiat ieri la Baia Mare, prin Mario Sîrbulov, de la CSȘ1, născut în 1999, dar după cum a remarcat antrenorul Ioan Bădescu, tinerii de pe Bega au stat chiar și mai bine ca timpi și rezultate, în condițiile unor calificări în finale A din partea unora dintre sportivi la premiere în acest caz.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu