Arhiva etichetelor: CN Juniori II

În adversitate din… fluier, Sânnicolau Mare revine de două ori pe terenul Constanței de la 3 goluri!

CS Unirea Sânnicolau Mare a rămas în cursă pentru calificarea în turneul final al Campionatului Național FRH de handbal masculin de juniori II, salvând o remiză pe terenul gazdei fazei a doua semifinale a întrecerii categoriei 1998/9, 24-24 (12-12) la HCM Constanța, și trăgând mâine contra Odorheiului la intrarea între cele mai bune 8 garnituri din țară.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Radu Vaipan, de la CSŞ1 Timişoara, campion naţional de juniori II la 100 metri bras şi al doilea pe 400m. Tot la Baia Mare, Lucia Giurcă (CSM Timişoara), triplă vicecampioană a ţării iar Snejana Popov, încă un loc 2

Nataţia timişoreană a ieşit la suprafaţă cu ocazia celei de-a treia competiţii majore interne din 2014, Campionatul Naţional de juniori II de la Baia Mare, unde s-a calificat în numeroase finale A şi a urcat de 8 ori pe podiumul de premiere deja din primele două zile de întrecere din totalul celor patru, multiplul campion naţional Radu Vaipan, din generaţia 2000, câştigând titlul la 100 metri bras. Iată timpii, clasările şi alte amănunte de joi şi vineri, concursul continuând azi şi duminică...
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ioana Gheorghe, prima pe ţară la o grupă superioară de vîrstă

Ioana Teodora Gheorghe, alergînd la o categorie superioară de vîrstă, cea corespunzătoare competiţiei Campionatului Naţional în aer liber pentru juniori II, ce s-a disputat în week-end, a obţinut locul I şi medalia de aur în proba de 100 metri, pe care a dominat-o atît în serii cît şi în finală, atleta născută în 1997 şi pregătită la LPS Banatul Timişoara şi CSM de antrenorul emerit Ioan Damaschin devenind totodată vicecampioană naţională de juniori II în probele de 200 metri respectiv de ştafetă.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Drăghici, triumf! Timişoara, finish bun la Grand Prix Cadeţi

Încă o victorie timişoreană, în chiar penultima probă a celor două zile de concurs în cadrul întrecerii indoor de Grand Prix pentru juniori II, cadeţi, şi juniori III, găzduită vineri şi sîmbătă de sala "Lia Manoliu". Marcus Rafael Drăghici, un cadet născut în ´95, cu dublă legitimare la LPS Banatul şi CSM Timişoara, şi pregătit de antrenorul emerit Ioan Damaschin, a cîştigat cu timpul 23.34 secunde proba de 200 metri a cadeţilor
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii