Arhiva etichetelor: CN Universitar
Zaro, bronz pe 10.000 la Universitare, Yasmina Tămășilă prima la Școlare pe 3.000, Mirea pe 4 la 3.000 obstacole
Am consemnat deja, prin prisma noului record personal stabilit de Cristina Daniela Bălan pe 400 de metri, desfășurarea la Pitești la sfârșitul săptămânii trecute a nu mai puțin de 3 competiții în una, și anume Cupa României, Campionatul Național Universitar și Campionatul Național Școlar, iar o completare este conferită de cursele reușite de alți atleți timișoreni în Trivale.
Publicat în Atletism, Sport juvenil, Sport Universitar
Etichete Andrei Mirea, Anita Zaro, CN Universitar, kinetoterapie, UVT, Yasmina Tămășilă
Lasă un comentariu
Sonia Olariu, 3 locuri 1 pentru UMF, Mircea Vasiu două pentru UPT: Campionatul Național Universitar
Douăsprezece ore de jocuri, disputate pe 6 terenuri de 23 de sportivi studenți, în cadrul celor 5 probe clasice, de simplu la masculin și feminin, respectiv de dublu, la băieți, fete și mixt, astfel ar fi însumată pe scurt sâmbăta de badminton din noua sală de sport a Universității de Vest Timișoara din zona Popa Șapcă, gazdă a Campionatului Național Universitar, ajuns la cea de-a treia ediție de la relansarea sa.
Publicat în Badminton
Etichete Alexandru Blăniţă, Andreas Thiel, badminton, CN Universitar, CSM Timişoara, Facultatea Construcții, Mircea Vasiu, Sonia Olariu, sport, U Aurel Vlaicu Arad, UMF Victor Babeş Timişoara, UPT
Comentariile sunt închise pentru Sonia Olariu, 3 locuri 1 pentru UMF, Mircea Vasiu două pentru UPT: Campionatul Național Universitar
UVT, în mare fără divizionari C, 4-2 în Universitare cu Petroșani. Urmează în Timișoara UPT – UVT

Publicat în Fotbal, Sport Universitar
Etichete CN Universitar, fotbal, Ioan Stelescu, Robert Foldi, sport, studenţi, UPT - UVT, UVT, UVT - U Petroșani 4-2
Comentariile sunt închise pentru UVT, în mare fără divizionari C, 4-2 în Universitare cu Petroșani. Urmează în Timișoara UPT – UVT
Cu două victorii în 10 ore, Universitatea ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu urcă în finala studențească. Sâmbătă seară, contra Clujului

Publicat în Fotbal, Sport Universitar
Etichete Adrian Valentin Ularu, Alberto Francisc Novabilschi, Alexandru Avramescu, Alexandru Gabriel Bugă, Alexandru Mădălin Petrache, Andrei David, CN Universitar, Cosmin Valentin Bîrlan, Dragoș Alexandru Nicolae, Dragoș Grigore Săulescu, Dumitru Cătălin Clenciu, Eduardo Rafael Novabilschi, fotbal, Gabriel Marin Oiță, Ion Schinteie, Ionuț Alexandru Mainerici, Ionuț Eugen Frunză, Iuliu Mondescu, Nicolae Bogdan Dănăricu, Răducu Lupu, Sever Ionuț Bivolariu, sport, teren Ştiinţa, Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu
Lasă un comentariu
Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad și Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, câte 3 goluri la debut

Publicat în Fotbal, Sport Universitar
Etichete Andreas Calcan, CN Universitar, fotba, Septimiu Ormenișan, sport, teren Ştiinţa, U Cluj, UBB Cluj, UBB Cluj - UPB 3-0, UVVG Arad, UVVG Arad - Iași 3-1
Lasă un comentariu
”Am moștenit acest atu de la mari profesori și suntem obligați să-l păstrăm și duce la nivelul la care lumea îl așteptă!” Finalele Campionatului Național Universitar, de azi la Timișoara

Publicat în Fotbal, Sport Universitar
Etichete ASU Politehnica, CN Universitar, Divizia D Timiş, fotbal, sport, teren Ştiinţa, UVVG Arad
Lasă un comentariu
Silviu Nişu, un profesor mai iute decît studenţii, pe 2 şi 3 la Campionatul Naţional Universitar de la Cluj: proaspăt legitimat la CSM Timişoara, spre Jocurile Mondiale de veterani de la Torino

Publicat în Atletism, Exclusiv, Sport Universitar
Etichete 100m, 200m, 5000m, Adelina Pastor, atletism, Cluj, CN Universitar, FRA, Institutul de Medicină Legală, Jocurile Mondiale de veterani, Mircea Chiş, rezultate, Silviu Nişu, Sorin Mîneran, sport, sporttim, Torino, viteză
Lasă un comentariu
Junioara III Cristina Bălan și ștafeta junioarelor III de la LPS Banatul Timișoara, locul I în prima etapă a sezonului outdoor în Campionatul Național de juniori II
Primele semne ale sezonului în aer liber de atletism sunt foarte bune, pe lîngă titlurile cucerite în week-end la Cluj de Adelina Pastor, la Campionatul Național Universitar, numărîndu-se și succesele unor junioare III de la LPS Banatul în etapa I …
Publicat în Atletism, Sport juvenil
Etichete 200m, 400m, Adelina Iftimiei, Adelina Pastor, atletism, Bucureşti, CN junioare II, CN Universitar, Cristina Bălan, LPS Banatul Timişoara, Nadia Borșoș, Nicoleta Gherghinescu, rezultate, Sara Avramovic, sport, sporttim, ştafetă, Veronica Popa
Lasă un comentariu
Vătămanu, Pastor, Gheorghe, start lansat în sezonul de sală

Publicat în Atletism, Sport juvenil, Timişene
Etichete 400 metri, 60mg, Adelina Pastor, atletism, Campionatul Naţional de seniori tineret juniori I, CN Universitar, complexul Lia Manoliu, Cosmin Dumitrache, Cristina Puşcaşu, CSM Timişoara, CSŞ Lugoj, Ioan Damaschin, Ioana Teodora Gheorghe, J1, LPS Banatul, S, Sorin Vătămanu, sport, sprint, T
Lasă un comentariu
„U” încasează pe superioritate numerică: 25-25 la Slatina
Copie la indigo a precedentului rezultat înregistrat, Universitatea Timişoara a remizat sîmbătă la amiază în deplasare la CSM Slatina, într-un joc contînd pentru runda a 19-a a ligii secunde feminine de handbal. Aşadar bănăţencele au smuls un punct în fieful ocupantei locului 7 în seria vestică, 25-25 (13-13), după o evoluţie în care "momentele foarte bune au alternat cu unele slabe. Sunt mulţumit de dorinţa de victorie a jucătoarelor, care au luptat cu ardoare, fie şi cu inerente greşeli care fac parte din joc. N-aş face nici o remarcare nominală deoarece şi cele care au jucat bine au avut momente slabe de joc", după cum a spus profesorul Cornel Jude, antrenor al secund-divizionarei timişorene.
Publicat în Handbal
Etichete CN Universitar, Cornel Jude, CSM Slatina, Curtuiuş, Divizia A, handbal feminin, liga a doua, Pester, sport, U Timişoara
Lasă un comentariu