Arhiva etichetelor: Cosmin Cioriciu

Are rugby-ul viitor? Marian Marin (Timișoara Saracens): ”Important e să-i faci să le placă mișcarea, să vină cu drag la rugby, e cu bătaie lungă, ne gândim la viitor… Sunt spre 60 de practicanți de la 6 până la 13 ani, copii care vin și de la Săcălaz, Sânandrei sau Moșnița…”

În timp ce Timișoara sporturilor pe echipe de seniori este într-o eroare fundamentală, pierzându-se în amănunte pe același calapod greșit și depășit, cel al finanțării din banul public printr-o grupare a Municipalității, dar și prin cooptarea de peste hotare a unui roi mereu înnoit de jucători pe care nu și-i poate de fapt permite, cel mai bun mod de a devia discuția către aspectele esențiale ale vieții unei comunități prin prisma lumii arenelor este dat de continuarea raportării la sectorul juvenil, nișă mai mereu subestimată dar care merită absolut toate investițiile până la ultimul bănuț, și asta pentru că e vorba despre copiii locului, și nu despre buzunarele unor profesioniști, astăzi aici, poimâine unde văd cu ochii. Resurse disipate pe vecie din fluxul dărilor din partea contribuabililor... În seria întrebărilor adresate de Sporttim oamenilor de sport din diferite ramuri, câteva răspunsuri și dinspre rugby, prin explicațiile lui Marian Marin, din staff-ul tehnic al centrului de copii și juniori al clubului finalist al Cupei României, Timișoara Saracens.
Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. La Şcoala Generală 16 Timişoara, excelentă pledoarie a balonului oval, în Rugby4Schools, cu sute de şcolari şi internaţionalul Calafeteanu implicat. ”Negrii” câștigă întrecerile, clasele 1C și 4D. Rugby, All Blacks…

Minunată dimineaţă de mişcare şi sport în curtea Şcolii Generale numărul 16 din Timişoara, în Zona Tipografilor, şi n-a fost deloc o dimineaţă oarecare, căci pe tartanul terenului de handbal a dominat tocmai balonul oval, în cadrul inovativului proiect Rugby4Schools, adresat elevilor claselor I-IV din instituţii de învăţământ timişorene. Iar demersul fiind rod al colaborării dintre gruparea multiplu laureată Asociaţia Timişoara Saracens Rugby Club Municipal Universitatea de Vest cu Universitatea de Vest din Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș, la jocurile de rugby tag ale elevilor din ciclul primar au participat şi reprezentanţi ai staff-ului celor de la Timişoara Saracens dar şi nouarul internaţional Valentin Calafeteanu.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. La Şcoala Generală 16 Timişoara, excelentă pledoarie a balonului oval, în Rugby4Schools, cu sute de şcolari şi internaţionalul Calafeteanu implicat. ”Negrii” câștigă întrecerile, clasele 1C și 4D. Rugby, All Blacks…

Timișoara Saracens RC UVT, locul 3 la ediția inaugurală a Cupei României pentru 17-18 ani. ”Am reușit o primă repriză mai bună decât Tomitanii”

Juniorii de 1997 și 1998 ai clubului din Ronaț au urcat duminică pe podiumul întrecerii de Cupa României lansată de FRR la nivel juvenil, la finele a 6 jocuri pe care le-au disputat în weekend-uri succesive la București, patru dintre acestea câștigându-le. Timișoara Saracens RC UVT a încheiat în urma unor grupări din sud-estul țării, de care a fost depășită în meciurile directe, vizând acum și revenirea în turneul final al Campionatului Național FRR, ca o continuare a prezențelor din anii trecuți.
Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Petre Mitu: „Asta mi-a plăcut mereu la rugby şi asta am găsit şi la Timişoara, o familie”. Fostul recordman de puncte al „Stejarilor”, lovitură de start simbol în Timişoara Saracens RCM UVT – U Cluj, duminică la 11 în Ronaţ

Timişoara Saracens RCM UVT joacă duminică la ora 11, în Ronaţ, cu U Cluj, primul meci din 2015, un amical, iar aşa cum s-a anunţat zilele trecute pe pagina de facebook a clubului bănăţean, lovitura de începere va fi dată de către Petre Mitu, rugbist emblematic al „Stejarilor” României, de la care actuali internaţionali precum Stelian Burcea sau Valentin Calafeteanu au avut multe de învăţat până în 2008, când deţinătorul la acea oră a recordului de puncte înscrise pentru naţională (331) se retrăgea din activitate datorită unei boli foarte grave. Mai jos, un amplu interviu realizat cu Mitu de amfitrionii evenimentului de pe arena „Gheorghe Răşcanu”, care au explicat că „venirea lui la Timişoara, în vederea unor tratamente, reprezintă pentru noi un moment prin care dorim să omagiem viaţa lui sportivă şi să-i mulţumim pentru tot ceea ce a făcut pentru rugby-ul românesc. Prezenţa lui în tribună la meciul test cu U Cluj ne onorează iar Timişoara Saracens RCM UVT este alături de Petre Mitu! Puteţi contribui direct pentru sprijinirea lui PETRE MITU: contul in lei, RO23RZBR0000060017184693, SWIFT: RZBRROBU”.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un vestiar separat, pentru ”Leii” de mâine! Selecție pentru copiii de 7-10 ani la Timișoara Saracens RCM UVT. Juniorii mari îi așteaptă pe maghiari iar Mârzac și Pânzaru, în Scoția

În așteptarea primului joc din 2015 al câștigătorilor la zi ai Cupei României, Timișoara Saracens RCM UVT, programat cel mai probabil de la ora 11, duminică, în Ronaț, un amical cu clujenii, spicuim pe scurt din actualitatea ”pepinierei” grupării ocupantă a locului 3 în Superliga 2014. Care lansează o selecție pentru cea mai mică grupă de vârstă în cadrul căreia se dezvăluie în România tainele balonului oval, cea de 7-10 ani.
Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT de pe Cluj Arena, la finala Cupei României. RCM UVT Timişoara – CSM Ştiinţa Baia Mare 19-14 (9-8). Mesajele fanilor: „BAI MARE!” şi „MARE BYE!” Într-adevăr… Banatul bate campioana şi recucereşte Cupa!

RCM UVT Timişoara învinge campioana şi câştigă Cupa României, pe merit: 19-14, la pauză 9-8. Un finish fericit al sezonului 2014: totul e bine când se termină cu bine! Vom reveni cu declaraţiile... La 3 ani fără 3 zile de la precedenta ocazie când galben-albaştrii din Ronaţ cucereau Cupa României, tot în Ardeal, şi tot în dauna băimărenilor, împiedicându-i atunci să realizeze eventul campionat-cupă, RCM UVT Timişoara a repetat performanţa, şi tot în calitate de ocupantă a locului 3 în Superliga, ca şi în 2011. Unica diferenţă a fost că bănăţenii nu i-au deposedat astfel de trofeu pe maramureşeni, doar finalişti anul trecut ai întrecerii K.O. Ce-a fost în finala celei de-a 69-a ediţii a Cupei României la rugby, şi aici, în comentariu text în direct de la faţa locului, pe Cluj Arena…
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Nu doar ”Stejarii” contra Canadei, ci și România U18 și U19. De la Timișoara, Mîrzac, Pînzaru, Halmaghi

Revenite de la competițiile continentale de eșalon valoric secund din Portugalia, unde au înregistrat o victorie și un total de 4 înfrângeri, selecționatele sub 18 respectiv 19 ani ale rugby-ului românesc se pregătesc de vizita reprezentativei U19 a Canadei, în vederea căreia reunirea loturilor are loc spre finele acestei săptămâni.
Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Stejăreii” România U19 se redresează la spartul târgului: 64-8, cu 10 eseuri

Selecționata sub 19 ani a României a încheiat pe val Campionatul European U19 din Portugalia, câștigând primul joc la cea de-a treia apariție, în meciul de clasament pentru locul 7, penultimul, adjudecat la scor, cu 64-8 în dauna Poloniei.

Românii …

Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Rugbyștii României, numai și numai eșecuri în Portugalia, la U18 și U19: 4 din 4, 10-13 cu Belgia

Reprezentativa sub 19 ani a României a pierdut și cel de-al doilea meci disputat în Campionatul European de 8 echipe U19 din Portugalia, grupa a doua valorică, urmând astfel a evolua pentru evitarea ”lingurii de lemn”, în partida pentru pozițiile …

Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Învinsă sâmbătă în calificări la U18, România pierde și duminică în Portugalia, şi la C.E. U19: 24-13 Spania

Nici reprezentativa sub 19 ani a României n-a păşit cu dreptul pe tărâm lusitan, pierzând astăzi în faţa omologilor spanioli jocul inaugural al competiţiei Campionatului European de rugby U19, cu 8 selecţionate la start.

Ieri, România U18 a fost întrecută …

Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

U18: Portugalia – România 31-3 (3-3), la Turneul de Calificare în elita europeană, Franţa 2015. Timişorenii Istoc şi Mîrzac, în primul XV

Reprezentativa sub 18 ani a României a pierdut la debutul în Turneul de calificare al Campionatului European de rugby pentru juniori, elevii lui Rareş Manolache şi Alexandru Achim, printre care şi 5 sportivi selecţionaţi de la RCM UVT Timişoara, cedând …

Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RCM UVT Timişoara, start în noul sezon: la Cluj cu U16, în Ronaţ la U18, cu Gens Cluj. Iar 5 juniori, convocaţi în lotul României U18 pentru întrecerea lusitană

Între un antrenament în Ronaţ, desfăşurat în comun de grupele de sub 16 ani de la concitadinele RCM UVT Timişoara şi CSŞ Bega, şi un drum astăzi spre Bucureşti, unde completează staff-ul tehnic al reprezentativei sub 19 ani a României, aflată înaintea jocurilor de la Campionatul European din peninsula iberică, Cosmin Cioriciu a vorbit pentru Sporttim despre noutăţile din „pepiniera” galben-albaştrilor cu balonul oval.
Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Borzaş ca Borzaş… Da’ Cioriciu!?!

Dezinformarea prin omisiune tăinuită cu tupeu de clubul campion RCM UVT Timişoara în privinţa despărţirii de Dănuţ Borzaş este totuşi mai nimic în comparaţie cu purjarea tacită şi nedreaptă a lui Cosmin Cioriciu în primăvara lui 2012, semn că şi la capitolul PR şi comunicare cu mass-media gruparea din Ronaţ a păşit cumva înainte precum pe-atunci câştigătoarea Cupei României a devenit între timp dublă deţinătoare a Superligii. „Cazul Borzaş” în ceea ce priveşte omisiunea din partea clubului n-a mai constituit practic o noutate după precedentul cu Cioriciu şi nici n-a mai mirat, unul dintre motivele pentru care Sporttim l-a şi tratat ca atare, printr-o ignorare detaşată. De ce?
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Din amintiri: „O ascensiune”, EPISODUL IV. RCM Timişoara, revanşă splendidă: 32-10 în finala Cupei

Zilnic, până la ora finalei Superligii 2013, de sâmbătă seară (5 octombrie; ora 18,30), pe “Arcul de Triumf” din Bucureşti, răsfoind arhiva cotidianului Sporttim şi spicuind, rememorăm episoade semnificative ale ascensiunii din ultimii aproape 3 ani a grupării de rugby RCM mvt UV Timişoara spre momentul apărării titlului naţional, în ultimul act cu CSM Ştiinţa Baia Mare. Astăzi, despre cucerirea Cupei României, sâmbătă 3 decembrie 2011, tocmai împotriva pe-atunci campioanei maramureşene, la Alba Iulia...
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Din amintiri: „O ascensiune”, EPISODUL IV. RCM Timişoara, revanşă splendidă: 32-10 în finala Cupei

Din amintiri: „O ascensiune”, EPISODUL III. RCM Timişoara stinge Farul în finala mică: locul 3 şi „bronzul” Superligii 2011!

Zilnic, până la ora finalei Superligii 2013, de sâmbătă seară (5 octombrie; ora 18,30), pe “Arcul de Triumf” din Bucureşti, răsfoind arhiva cotidianului Sporttim şi spicuind, rememorăm episoade semnificative ale ascensiunii din ultimii aproape 3 ani a grupării de rugby RCM mvt UV Timişoara spre momentul apărării titlului naţional, în ultimul act cu CSM Ştiinţa Baia Mare. Astăzi, despre locul 3 şi medaliile de bronz cucerite sâmbătă 26 noiembrie 2011, la Bucureşti, întocmai consemnării în date şi poze de la faţa locului.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Din amintiri: „O ascensiune”, EPISODUL II. „Leii” Timişoarei zgâlţâie bine tronul pe „Lascăr Ghineţ” dar încă nu-l doboară

Zilnic, până la ora finalei Superligii 2013, de sâmbătă seară (5 octombrie; ora 18,30), pe “Arcul de Triumf” din Bucureşti, răsfoind arhiva cotidianului Sporttim şi spicuind, rememorăm episoade semnificative ale ascensiunii din ultimii aproape 3 ani a grupării de rugby RCM mvt UV Timişoara spre momentul apărării titlului naţional, în ultimul act cu CSM Ştiinţa Baia Mare. Astăzi, despre primul mare asalt la adversarul de doborât, în semifinala din Maramureş, cedată la limită deşi adjudecată la eseuri (0-1), întocmai consemnării în date şi poze de la faţa locului, pe 7 noiembrie 2011…Ulterior, pe teren neutru, avea să câştige doar Timişoara! Două finale!
Publicat în Exclusiv, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Cosmin Cioriciu, selecţioner România U19, după C.E. din Portugalia: „Ce poate fi mai frumos decît un copil practicant învăţînd lîngă cei mari, pe care altfel i-ar vedea doar la televizor?”

Notam zilele trecute numirea unui alt antrenor din rugby-ul timişorean, Marian Marin, în stafful tehnic federal al selecţionatei sub 17 ani, iar astăzi revenim cu un interviu ceva mai amplu cu un tînăr din sportul local cu balonul oval, Cosmin Cioriciu, care tocmai a trăit deja ca antrenor federal experienţa prezenţei la Campionatul European de profil, cu naţionala României sub 19 ani, post în care se regăseşte după ce anul trecut pe vremea aceasta îi conducea ca "principal" pe cei de la RCM mvt UV Timişoara la o frumoasă medalie de bronz în Superliga 2011 respectiv la cucerirea Cupei României, trofeu de a cărui păstrare îi mai despart pe galben-albaştri semifinala de sîmbătă de la ora 11, cu Steaua, pe "Noua" din Braşov, şi - se speră - finala din 1 decembrie, cel mai probabil cu gazdele din Baia Mare.
Publicat în Exclusiv, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RCM Timişoara, prim triumf la categoria U19, la întîiul sezon în întrecere

Echipa de juniori sub 19 ani a clubului campion al României, RCM mvt UV Timişoara, a obţinut sîmbătă dimineaţă, cu ocazia unui joc găzduit în cea de-a noua etapă şi ultima a turului în Campionatul Naţional de profil, primul succes …

Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marian Marin, un alt antrenor al Timişoarei la lotul naţional! „În vederile noastre sunt şi 4 juniori de la RCM Timişoara”

Rugbyul timişorean trăieşte cele mai efervescente momente ale sale după 4 decenii nu doar prin reuşitele echipei de seniori, mergînd întins spre un al treilea trofeu cucerit în răstimp de numai 12 luni, ci şi prin cooptarea unui alt tînăr antrenor, fost jucător al Universităţii şi conducător actualmente al pepinierei RCM mvt UV Timişoara, Marian Marin, în staff-ul tehnic al reprezentativei sub 17 ani a "Stejarilor".
Publicat în Exclusiv, Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cosmin Cioriciu, demis ca antrenor secund al Timişoarei

A admis că, într-adevăr, la prima vedere pare o măsură "ciudată", dar a explicat că nu numai rezultatele înregistrate în 2011, foarte bune de altfel, au cîntărit la luarea deciziei demiterii lui Cosmin Cioriciu, cel care prelua în cursul primăverii trecute prim-divizionara RCM mvt UVT Timişoara, într-un rol interimar care s-a permanentizat pe parcursul sezonului, finalmente tînărul tehnician conducîndu-i pe galben-albaştri la cucerirea Cupei României, după obţinerea "bronzului" în finala mică a Superligii, cu Farul.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

GALERIE FOTO: CSŞ Bega Timişoara – Arieșul Turda 29-26

Rugbyştii timişoreni de la CSS Bega au tranşat duminică la amiază disputa cu mai greii la pungă omologi ardeleni, elevii profesorilor Ioan Chiriţă şi Mircea Bologa detronînd astfel liderul Arieşul Mihai Viteazu Turda din fruntea seriei transilvane a categoriei U18, după un joc pe care l-au controlat clar în prima parte, adjudecată cu 29-0, şi la care au asistat dintre mai mari ai clubului de Superliga, RCM mvt UVT Timişoara, Dan Borzaş şi Cosmin Cioriciu. Finalul a fost electrizant, oaspeții reuşind atunci două eseuri și încheind partida la doar câțiva metri de buturile bănăţene.
Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Debut amînat pe 7 aprilie… U Cluj – RCM Timişoara 0-87

Superliga 2012 va demara abia în 7 aprilie, şi nu pe 24 martie, cum fusese stabilit iniţial, ceea ce dă implicit posibilitatea "bronzului" din 2011, RCM mvt UVT Timişoara, să adauge măcar încă un joc amical celui de debut în acest an, tranşat sîmbătă dimineaţă sub Feleac, unde Cătălin Fercu (foto), unul dintre numele mari ale echipei, a evoluat din start, sperînd să facă uitată recenta perioadă pe tuşă, doar cu pregătiri şi fără joc.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RCM, acasă doar cu Dinamo în primele 4 etape din Superliga

RCM mvt UVT Timişoara va avea un unic meci pe teren propriu, "Gheorghe Răşcanu", în primele 4 etape ale viitoarei ediţii a Superligii, pe care elevii lui Chester Williams şi Cosmin Cioriciu ţintesc a o cuceri, şi anume cu Dinamo, conform ţintarului competiţional al fazei calificărilor play-off şi out, publicată astăzi pe portalul clubului, www.rugby-timisoara.ro
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Înainte de întăririle din emisfera sudică, RCM îl ia pe Carpo

Daniel Carpo, desemnat în 2010 şi 2011 jucătorul anului în România, a fost anunţat drept "primul jucător din seria de transferuri pe care RCM mvt UVT Timişoara le va efectua în acest an", conform portalului oficial al câştigătoarei Cupei României, www.rugby-timisoara.ro. Carpo, care, accidentat fiind, a privit din tribună finala mică pierdută de "marinari" la fine de noiembrie, în faţa elevilor lui Cosmin Cioriciu, a semnat aşadar cu învingătorii săi
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Borzaş, întâlnire marţi în Bucureşti cu Vlaicu şi Lucaci

RCM mvt UVT Timişoara s-a reunit luni la ora 14, la stadionul "Gheorghe Răşcanu" din Ronaţ, în vederea pregătirii noului sezon, ce demarează în 24 martie, şi pe care galben-albaştrii îl atacă din postura de ocupanţi ai locului 3 în Superligă şi câştigători ai Cupei României. Nu toţi componenţii lotului vor fi prezenţi încă de la primele antrenamente, ceea ce constituie "o mare problemă", după cum admite Dan Borzaş, director sportiv
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu