Arhiva etichetelor: Costel Zurbagiu

Egalată tot din penalty până la pauză, exact precum la Reşiţa, CSC Dumbrăviţa remizează din nou acasă, şi la Ghiroda: 1-1 (1-1) din faze fixe cu gorjenii

CSC Dumbrăviţa a remizat şi al doilea meci jucat în Timiş în noua ediţie de campionat a Ligii 2, astăzi la matineu nu pe propria arenă "Ştefan Dobay", unde nu se înscria deloc în întâlnirea sa de debut cu nou-promovata Corvinul, ci la Ghiroda, pe stadionul "Emilian Pavel", în compania vecinilor ierarhici pe locuri de retrogradare din Târgu Jiu, pe care "verzii" îi devansau cu un punct la finele play-out-ului trecut, şi de către care au fost egalaţi tot până la pauză şi tot dintr-o lovitură de la 11 metri, exact precum sâmbăta trecută în eşecul de la Reşiţa. Nu se anunţau multe goluri în partida din etapa a IV-a, doar câte unul fiind înscris de timişeni în primele 180 de minute de fotbal din precedentele runde, respectiv de gorjeni în chiar 270 de minute, iar după ce elevii lui Cosmin Stan au marcat încă din primul minut în urma unei faze fixe sub pecetea experienţei, cu Zaluschi la pupitru şi căpitanul Zurbagiu la finalizare, "albaştrii" olteni au egalat în minutul 33 de la punctul cu var prin căpitanul lor Brînzan, înregistrând încă un 1-1 "afară" după cel de la Slobozia, în contrast cu eşecurile de pe Jiu, în vreme ce bănăţenii, cu alţi 5 titulari în câmp faţă de ieşirea în Caraş-Severin, dar şi cu 3 modificări efectuate la pauză, nu s-au impus nici în faţa celui de-al treilea adversar din noul campionat de pe o poziţie ierarhic inferioară conform clasamentelor ediţiei precedente: 1-1 (1-1).   
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Debutul în Liga 2, în deplasare pentru nou-promovata CSC Dumbrăvița. Antrenorul Stan, Ghinescu, Toma și Ungureanu, gânduri înaintea startului în Oltenia

Una dintre cele 3 nou-promovate din Liga 3 care n-au fost răsfățate cu un debut de campionat pe teren propriu în Liga 2, ba chiar cu un număr mai mic de jocuri acasă decât în deplasare în sezonul regular al diviziei secunde, este însă și unica grupare aflată la debutul absolut în eșalonul 2, CSC Dumbrăvița fiind în fața unei premiere. Programată sâmbătă de la 11 pe ”Municipalul” din Târgu Jiu, în compania unei secund divizionare din jumătatea inferioară a ierarhiei ediției trecute, urmașă a lui ACS Șirineasa și ACS Energeticianul în pierdere de turație în 2021/2 după două campanii mai consistente sub noua denumire racordată și Pandurilor. Vor exploata ”verzii” vulnerabilitățile gorjenilor? Gândurile înaintea startului, împărtășite de antrenorul principal Cosmin Stan și jucătorii Ghinescu, Toma și Ungureanu, astăzi, la 24 de ore după ultima repetiție, 5-0 (2-0) cu juniorii sub 19 ani ai prim-divizionarei UTA, pe ”Dan Păltinișanu”.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

”Nu se explică… Nici nu mai știu.” Răzvan Leucă, după CSC Ghiroda și Giarmata Vii – CSC Dumbrăvița 1-3 (0-3)

Fostul lider CSC Ghiroda și Giarmata Vii a încheiat cu un eșec aparițiile acasă în faza play-off din Seria 8 în Liga 3, reprezentații pe teren propriu în grupa I valorică 1-4 fără absolut nici un succes în 5 încercări, încadrând cele 3 remize succesive pe ”Emilian Pavel” unor înfrângeri la începutul acestui mini-campionat de 9 etape și astăzi de la ora 18, în penultima sa rundă, 1-3 (0-3) cu CSC Dumbrăvița, care a luat astfel 3 puncte avans în frunte în fața galben-albaștrilor.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Mamma Mia – Voința Biled 5-0. Steop, hat-trick în 11 minute, Zurbagiu în cârje. Ripensia Primavera, 11!

Câteva amănunte și imagini de la jocul amical CS Nuova Mamma Mia - Voința Biled, disputat vineri de la ora 16 la Becicherecu Mic, dar și despre victoriile în decurs de 24 de ore ale Ripensiei Primavera.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Mamma Mia închină cu zâmbetul pe buze, după cel mai bun an din istoria clubului. Și… ”La Mulți Ani, Divizia B!”

După zeci de meciuri, în general victorioase, divizionarii C de la CS Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic au lăsat pentru o vineri crampoanele și apărătorile, dichisindu-se pentru a se reuni la banchetul de final de an. Iar 2014 a fost cel mai bun din istoria clubului comunei din vestul Timișoarei…
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu