Arhiva etichetelor: Cristian Bălăoi
HC Jimbolia, alte 5 succese şi în turneul secund la junioare III
Unirea Sânnicolau Mare, pe linie în Timişoara, spre semifinal
Unirea Sânnicolau Mare a câştigat toate cele 4 jocuri ale turneului secund al Campionatului Naţional de junioare II la handbal feminin, Seria H, revanşându-se inclusiv în derbyul primelor două clasate, pierdut în faţa Universităţii Reşiţa în cadrul primei reuniuni, din urmă cu 4 săptămâni, în Caraş, în vreme ce LPS Banatul n-a punctat încă un prim succes împotriva celor patru adversare ale sale nici cu ocazia acestui turneu, găzduit de sala Banu Sport
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Banu Sport, Campionatul Naţional, Claudia Andrei, Cosmin Zgârdea, Cristian Bălăoi, CSS Drobeta Turnu Severin, CSŞ Hunedoara, CSS Slatina, Divizia A, handbal, junioare II, LPS Banatul Timişoara, seria H, Slobodan Lavrenski, sport, turneu, Unirea Sânnicolau Mare, Universitatea Reşiţa, Universitatea Timişoara
Lasă un comentariu
Tur de forţă: Unirea bate sâmbătă Reşiţa, la Jimbolia, şi pierde duminică la Baia Mare, cu Minaur
Unirea bate din nou în Divizia A, şi cu 5 juniori în teren: 32-26
Remarcabil succes al Unirii Sânnicolau Mare în cea de-a treia rundă a Diviziei A de handbal masculin, mai ales prin prisma circumstanţelor aparte ale alb-albaştrilor, unica reprezentantă a Timişului în seria de vest adjudecându-şi joi seară şi cel de-al doilea meci pe teren propriu, de fapt la Jimbolia, 32-26 (16-13) cu CS Handball Bistriţa 2009. Ioan Morar a dat recital, cu 13 goluri, timişenii urmând a juca duminică în fieful unei ex-campioane naţionale, Minaur...
Divizia A: Naţional Sighişoara – Unirea Sânnicolau Mare 33-29
Unirea Sânnicolau Mare a suferit duminică la amiază primul eşec în noua stagiune a Diviziei A, seria a doua, cedând la Naţional Sighişoara cu 33-29 (19-12), după ce în prima etapă trecea clar de "satelitul" lui HC Odorhei, 32-22
Publicat în Handbal
Etichete Alexandru Morar, Centru de Excelenţă, Cristian Bălăoi, CS Handball Bistriţa, Divizia A, handbal, Naţional Sighişoara, sport, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu
Unirea Sânnicolau Mare, la turneul final şi cu fetele şi cu băieţii
A înscris cinci echipe în competiţiile diverselor categorii de vârstă ale handbalului juvenil, dintre care patru s-au calificat la turneele semifinale ale Campionatului Naţional, mai exact junioarele III, juniorii I şi junioarele şi juniorii IV, iar ultimele trei chiar la fazele finale pe ţară. "Ţinem steagul sus pentru judeţul Timiş", a remarcat profesorul Cristian Bălăoi, portar al secund-divizionarei Unirea Sânnicolau Mare şi antrenor al junioarelor IV, cu care a reuşit în weekend accederea la turneul final
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Craiova, Cristian Bălăoi, handbal, Iosif Gîrboni, juniori, sport, Unirea Sânnicolau Mare
3 comentarii
Unirea… „Sperăm la o medalie în acest sezon”
Scriam deunăzi despre bilanţul remarcabil al unei echipe de junioare III, cea a clubului Unirea Sânnicolau Mare, care a acumulat 20 de succese din tot atâtea jocuri ale seriei H a Campionatului Naţional, cu golaverajul 755-398. Cu alte cuvinte, aproape 38 de goluri marcate pe meci de handbalistele antrenate de profesorul Cristian Bălăoi...
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Cristian Bălăoi, Denisa Şelever, handbal, handbal feminin, Ioan Morar, judeţul Timiş, Maria Caradaică, Primăria Sânnicolau Mare, sport, Unirea Sânnicolau Mare
3 comentarii
Jimboliencele fac uitată penalizarea
H.C. Jimbolia a fost principala beneficiară a celui de-al treilea turneu al Campionatului Naţional de handbal pentru junioare III, seria H, disputat de vineri pînă duminică în sala Banu Sport, între cele 4 succese din totalul de 5 jocuri disputate regăsindu-se şi victoria în lupta directă pentru locul 2 cu LPS Banatul Timişoara, care, cedînd surprinzător în ultimul meci contra Reşiţei, a pierdut şi mai mult teren.
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Alexandra Dinu, Cristian Bălăoi, generaţia 1996, handbal, HC Jimbolia, junioare III, LPS Banatul, Rică Marian, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu
Cu Caradaică în vervă, Unirea neînvinsă
Maria Caradaică a avut poftă de gol în ultimul joc al reuniunii de vineri dimineaţă din cadrul turneului timişorean al Campionatului Naţional de handbal junioare III, seria H. Şesara echipei lui Cristian Bălăoi a marcat de 10 ori, contribuind la victoria cu 25-24 a Unirii Sânnicolau Mare în faţa LPS Banatul Timişoara.