Arhiva etichetelor: CS AEM Luxten Timişoara
Constantin Lupulescu, locul 37 din 147 la Campionatul European individual, cu 7 din 11 posibile
Constantin Lupulescu, marele maestru român în vârstă de 30 de ani legitimat la CS AEM Luxten Timișoara, și-a depășit statutul cu care pleca în concurs și s-a clasat cel mai bine dintre reprezentanții șahului românesc la Campionatul European individual care s-a încheiat duminică după-amiază la Ierusalim.
Sergiu Grunberg (CS AEM Luxten Timișoara): ”Avem o medalie de bronz la Mondial și una de argint la Campionatul European de tineret, ceea ce nu s-a întâmplat și sunt foarte rare, semn că nu stăm pe loc, încercăm să împrospătăm tot timpul echipa”

Supremație totală! CS Studențesc Medicina Timișoara câștigă Superliga națională de șah pe echipe atât la feminin cât și la masculin

Publicat în Şah Etichete Anton Teodor, Ardelean George-Cătălin, Atalik Ekaterina, Baklan Vladimir, CS AEM Luxten Timişoara, CS Studenţesc Medicina Timişoara, Doroş Radu-Marian, Dragomirescu Angela, Ioan Mărășescu, Ivanisevic Ivan (SRB), Jakab Kincso, Jianu Vlad-Cristian, Manolache Marius, Petre Nad Titus, Rogozenco Dorian, şah, Sandu Mihaela, sport, Stanciu Alexandru-Ovidiu, Superliga șah pe echipe, Tomici Ştefan, Vişănescu Daria-Ioana Lasă un comentariu
Câte 3 cluburi din Timișoara și Timiș în Superliga pe echipe masculine respectiv feminine
CS AEM Luxten Timișoara, campioană națională en-titre, CS Studențesc Medicina și CS Sânandrei - CSȘ1 Timișoara se regăsesc între cele 10 cluburi care demarează în această săptămână Superliga națională de șah pe echipe masculine de seniori, iar ”Studențesc Medicina”, vicecampioană la zi a țării, CSM Lugoj și CS Sânandrei - CSȘ1 Timișoara se aliniază la start între cele 8 grupări feminine, continuând buna tradiție a participării masive din județul nostru. Dar iată loturile pregătite pentru duelurile sportului minții...
Publicat în Şah Etichete ACS Apa Nova București, Căciulata, CS AEM Luxten Timişoara, CS Sânandrei CSȘ 1 Timișoara, CS Studenţesc Medicina, CSM Lugoj, şah, sport, Superliga șah Lasă un comentariu
GALERIE FOTO. Timișorenii și timișenii, iuți la minte la Lipova, la Openul internațional de șah rapid ”Memorial M.I. Victor Butunoi”
Norvegia – țara de vis?

Publicat în Şah Etichete CS AEM Luxten Timişoara, De ce şahul, Norvegia, Olimpiada de şah, Sergiu Grunberg, sport, Tromso Lasă un comentariu
România, pe două fronturi în cursa pentru podium la cea de-a 41-a ediție a Olimpiadei
Selecționatele de șah ale României au rămas după 9 runde din totalul celor 11 în cursa pentru urcarea pe podiumul celei de-a 41-a ediții a Olimpiadei de șah, țintind sus la a doua cea mai importantă competiție mondială în sportul minții, găzduită în Norvegia.
Publicat în Şah Etichete Constantin Lupulescu, Cristina Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, Olimpiada de şah, România - Ungaria, şah, Sergiu Grunberg, sport, Vladislav Nevednichy Lasă un comentariu
Calificată la Cupa Mondială! Cristina-Adela Foişor, locul 10 la Campionatul European feminin individual de şah

Timişoara, 4 şahiste în lotul de 9 al României la Campionatul European individual. Cristina-Adela Foişor, de la CS AEM Luxten, pe 16 şi aproape de un loc de Cupa Mondială

AEM Luxten Timişoara, locul 3 în Cupa României la şah rapid, în Bucureşti
Constantin Lupulescu, de la CS AEM Luxten Timişoara, la egalitate de puncte cu ocupantul locului 2 în ierarhia finală a Campionatului European individual

Publicat în Şah Etichete Armenia, CE individual, coeficient ELO, Constantin Lupulescu, CS AEM Luxten Timişoara, Erevan, FR Şah, şah, sport Lasă un comentariu
Exclusiv cu jucători timişoreni şi lugojeni, România porneşte perfect la Campionatul European pe echipe de la Varşovia: 4-0 cu Ţara Galilor

Publicat în Şah Etichete CE şah pe echipe, Constantin Lupulescu, Cristina Adela Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, CSM Lugoj, Mircea-Emilian Pîrligras, şah, Sergiu Grunberg, sport, Vlad Cristian Jianu Comentariile sunt închise pentru Exclusiv cu jucători timişoreni şi lugojeni, România porneşte perfect la Campionatul European pe echipe de la Varşovia: 4-0 cu Ţara Galilor
Robin Alexandru Dragomirescu, de la CSM Lugoj, locul 69 pentru România la Campionatul Mondial sub 20 de ani

Publicat în Şah Etichete CM U20, CS AEM Luxten Timişoara, CSM Lugoj, Irina Bulmaga, Kocaeli, Robin-Alexandru Dragomirescu, şah, sport, Yu Lasă un comentariu
AEM Luxten Timișoara, campioană a țării în Superliga masculină pe echipe și pe 3 la fete, iar Studențesc Medicina Timișoara, vicecampioană la feminin. 3 respectiv 4 din cele câte 10 cluburi ale elitei, din Timișoara și Timiș!

Publicat în Şah, Timişene Etichete Alin-Mile Berescu, Andreea Mărioara Coșman, Andrei Volokitin, Angela Dragomirescu, Carmen Voicu-Jagodzinsky, CN Superliga pe echipe, Constantin Lupulescu, Cristina Adela Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, CS Sânandrei, CSM Lugoj, Dalia-Ioana Vișănescu, Ekaterina Atalik, Elina Danielian, Ferenc Bekes, Ioan Mărășescu, Ligia Jicman, Mamaia, Medicina Timişoara, Mihaela Sandu, Mihaela-Veronica Foişor, Mihail Ghindă, Mircea-Emilian Pîrligras, Politehnica Antibiotice Iași, şah, Sergiu Grunberg, sport, Vladislav Nevednichy Lasă un comentariu
CS AEM Luxten Timișoara, locul 3 la Cupa României la șah rapid, la masculin

Publicat în Şah, Timişene Etichete Constantin Lupulescu, CS AEM Luxten Timişoara, CS Municipal Baia Mare, CS Politehnica Iaşi, CSM Lugoj, Cupa României, Mircea-Emilian Pîrligras, Radu Cristian Toma, rezultate, Robin Dragomirescu, şah, Snagov, sport, sporttim, Victoria Techirghiol, Vladislav Nevednichy 1 comentariu
ACTUALIZARE. Deşi la egalitate de puncte în ierarhia finală cu noul campion continental, Constantin Lupulescu (CS AEM Luxten Timişoara), pe locul 5 la Campionatul European individual

Publicat în Şah Etichete CE individual şah, Constantin Lupulescu, CS AEM Luxten Timişoara, Legnica (Polonia), Mircea-Emilian Pîrligras, negrele, rezultate, şah, sport, sporttim Lasă un comentariu
Constantin Lupulescu, de la CS AEM Luxten Timişoara, pe podium după 10 runde ale Campionatului European individual
Sergiu Grunberg, conducătorul secţiei de şah la CS AEM Luxten, răspunde cu o „scrisoare mai deschisă”

Sergiu Grunberg, conducătorul secţiei de şah la CS AEM Luxten Timişoara, adresează o scrisoare deschisă preşedintelui demisionar al F.R. Şah

Sergiu Grunberg, după dublul triumf al CS AEM Luxten: „Unii şahişti foarte buni n-au fost prezenţi pentru că s-au considerat lipsiţi de şanse în faţa armatei AEM-ului”

Publicat în Exclusiv, Şah Etichete Antena 1, CN individual, coeficient ELO, Constantin Lupulescu, Cristina Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, Mihai Bida, Radu Toma, RTV, şah, Sergiu Grunberg, sport, Superliga, Vladislav Nevednichy Lasă un comentariu
CS AEM Luxten Timişoara, dublu triumf naţional! Cristina Foişor la feminin, Constantin Lupulescu la masculin

Foişor şi Nevednichy îşi apără titlurile naţionale la Olăneşti

Publicat în Şah Etichete Cristina Adela Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, hotelul Parîng Olăneşti, Mare Maestru, mutare, şah, sport, Veronica Foişor, Vladislav Nevednichy Lasă un comentariu
„Topuri din laptopuri”: despre ierarhii prosteşti şi forţate, umbrind AEM Luxten Timişoara, nu doar vicecampioană a Cupei Europene a Cluburilor

Publicat în Şah Etichete Ceauşescu, Constantin Lupulescu, Crin Antonescu, Cristina Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, Cupa Europeană a Cluburilor, Cupa Mondială a Oraşelor, DJST Timiş, hotel, ierarhii, Jocurile Olimpice, legislaţie, pledoarie, rugby, şah, Sergiu Grunberg, sport, sport olimpic, sporttim, Vladislav Nevednichi, www.csaem-luxten.ro 1 comentariu
Cristina Foişor: „Consider acest ultim rezultat al echipei olimpice ca o compensaţie, o recompensă divină dacă vreţi, pentru tot ceea ce în trecut s-a ratat în mod nemeritat”

Publicat în Şah Etichete albele, Campionatul Naţional, coeficient ELO, Cristina Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, individual, negrele, neolimpic, Olimpiada mondială, Ovidiu Foişor, palmares, şah, Sergiu Grunberg, sport, sporttim, top 10, WGM Lasă un comentariu
7 cluburi timişorene şi timişene, toate cu străini, la Superliga

Publicat în Şah, Timişene Etichete Apa Nova Bucureşti, Campionatul Naţional pe echipe, Constantin Lupulescu, Cristina Foişor, CS AEM Luxten Timişoara, CS Sînandrei Timiş, CSM Lugoj, Mamaia 2012, Medicina Timişoara, Pia Cramling, Robin Dragomirescu, şah, Siciliana Bucureşti, sport, Superliga Lasă un comentariu