Arhiva etichetelor: CSŞ1 Timişoara
Patrik Iulian Gordan (CSȘ1 Timișoara), vicecampion european la 17 ani, la Roma, la greco-romane, într-o categorie olimpică
Luptătorul timișorean Patrik Iulian Gordan, legitimat la Clubul Sportiv Școlar numărul 1, a devenit vicecampion continental la U20 European Championships, medaliat cu argint în cadrul categoriei de greutate 87 de kilograme a stilului greco-romane, probă olimpică. ”O performanță istorică pentru sportul timișorean”, a remarcat antrenorul său la CSȘ1 Timișoara, profesorul Sebastian Gavrilă, care l-a îndrumat împreună cu colegul de catedră Carol Both, juniorul medaliat european fiind practicant al luptelor la CSȘ1 de la vârsta de 8 ani, după ce începea sportul în judo. Gordan, care pe drumul spre finală a înfrânt luptători din Lituania, Turcia și Grecia, va împlini 18 ani în luna octombrie.
CSȘ1 Timișoara, 7 medalii de aur și 4 de argint între cele 18 cucerite la Campionatul Național Școlar de gimnastică ritmică în sala ”Profesor Mircea Albu”: FOTO
După găzduirea turneelor finale naționale de volei feminin pentru speranțe și junioare, sala de jocuri sportive ”Profesor Mircea Albu” și-a deschis porțile în ultimul final de săptămână din luna mai Campionatului Național Școlar de gimnastică ritmică, în care au concurat în jur de 100 de eleve sportive de la grupări de profil din țară, și anume L.P.S. Baia Mare, C.S.Ș. 2 Baia Mare, L.P.S. ''Bihorul" Oradea, L.P.S. Bistrita, C.S.Ș. 1 Constanța, C.S.Ș. Resita, C.S.Ș. "Unirea" Iasi, L.P.S. "Szasz Adalbert" Târgu Mureș si C.S.Ș. 1 Timisoara, gazdă din partea cărora gimnastele antrenate de profesoarele Alexandrina Tărțan și Monica Würtz au participat la toate categoriile si au obtinut 18 medalii, dintre care 7 de aur, 4 de argint și alte 7 de bronz. Detaliile și fotografii.
Publicat în Gimnastică
Etichete Alexandrina Tărțan, CN Şcolar, CSŞ1 Timişoara, gimnastică ritmică, Maria Prodan, sophia wurtz
Lasă un comentariu
CSȘ1 Timișoara, 5 locuri I, 7 locuri 2 și 9 locuri 3 la ”Naționalul” Școlar la Baia Mare, pe 2 în ierarhia generală pe echipe
Înotătorii de la Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara au reușit peste 20 de clasări pe podium la Campionatul Național Școlar desfășurat la finele săptămânii trecute la Baia Mare, unde, în consecință, gruparea de pe Bega a ocupat locul secund în ierarhia generală pe echipe, cu un total de 271 de puncte. Papp Iulia a cucerit două medalii de aur în probe individuale dar și încă două în concursuri de ștafetă, trei fiind triumfurile timișorencelor la ștafetă.
Publicat în Înot, Sport juvenil
Etichete Alexandra Dan, bazin Baia Mare, CN Școlar înot, CSŞ1 Timişoara, înot școlar, Papp Iulia, ştafetă înot
Lasă un comentariu
Rahela Olaru și Carla Retezan, argint la cadete pentru CSȘ1 Timișoara la kaiac dublu pe 2.000m la ”Naționalul” de primăvară FRKC pe Bascov, Olaru și Rafael Rogoveanu bronz la simplu la U12
Secția de kaiac-canoe a Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara a debutat oficial la sfârșitul săptămânii în noul sezon competițional intern, prim contact în 2022 cu luciul altor ape decât cele ale canalului Bega, iar bănățenii au cucerit în Argeș 3 medalii la Campionatul Național de primăvară rezervat juniorilor II și cadeților, organizat sub egida Federației Române de Kaiac-Canoe pe lacul Bascov.
Publicat în Kaiak-canoe, Sport juvenil
Etichete Bascov, Carla Retezan, CSŞ1 Timişoara, FRKC, kaiac-canoe, Rafael Rogoveanu, Rahela Olaru
Lasă un comentariu
CSȘ1 Timișoara, 13 medalii cu 5 locuri I în București la Campionatul Național de laser run al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern
Două fete și 3 băieți, Iasmina Moldovan, Annemarie Pap, Răzvan Tiriteu, Fabian Magdalin și Robert Oana, au cucerit locul I la finele săptămânii trecute pentru Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara în Campionatul Național de laser run al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, desfășurat în București, unde copiii și juniorii bănățeni au obținut 13 medalii, cu câte 4 clasări și pe locurile 2 respectiv 3.
Publicat în Pentatlon, Sport juvenil
Etichete alergări, Cristian Tiriteu, CSŞ1 Timişoara, FRNPM, laser run, Răzvan Tiriteu, tir cu laser
Lasă un comentariu
”Memorialul Zeno Lache”, la a III-a ediție pe canalul Bega: clasări + FOTO
În amintirea celui care a fost suflet peste decenii al activității în kaiac-canoe pe apele canalului Bega, mai întâi învățăcel și sportiv, apoi antrenor, în ultimii ani buni conducător al secției de profil la Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara, profesorul Zeno Lache, luna aceasta a fost organizată cea de-a treia ediție a ”Memorialului Zeno Lache”, potrivit cadru de concurs și pentru noile valuri ale sportului cu vâsle. Ediție cu oaspeți din țară dar și din Franța și Serbia, ediție cu o multitudine de probe, pe diverse distanțe, în unele cazuri cu serii de calificare, semifinale și finale, rezervate atât juniorilor cât și sportivilor master, pe mai multe grupe de vârstă, totul în orchestrarea CS Nautic Banat Timișoara. Primii clasați de la cursă la cursă, în kaiac, canoe și Dragon Boats, precum și fotografii.
Publicat în Kaiak-canoe
Etichete Begej Serbia, CS Nautic Banat Timişoara, CSŞ1 Timişoara, dragon boat, foto kaiac, kaiac canalul Bega, kaiac-canoe, master, Memorialul Zeno Lache, scoică
Lasă un comentariu
CSȘ1 Timișoara, locul 2 cu echipa de junioare 3 în etapa finală a ”Naționalelor” școlare, Marisa Huțupașu pe 2 la individual compus, prima la sol, Maia Schinteie și ea pe podium
Secția de gimnastică artistică fete a Clubului Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara s-a clasat pe podium cu echipa și la individual compus în cadrul Campionatului Național Școlar de gimnastică artistică feminină sub egida FRG, a cărui etapă finală s-a desfășurat la Buzău în perioada 18-21 aprilie 2022. Concurând la categoria junioare III - nivel 2, CSȘ1 a obținut locul 2 cu echipa formată din sportivele Marisa Huțupașu, Sara Ion-Corduneanu, Maia Schinteie, Iasmina Ghiran și Ilinca Zaharia.
Tradiția de peste jumătate de secol, păstrată pe Bega. ”Cupa Timișoara 2022”, cu oaspeți din Franța și Serbia: rezultate
O nouă ediție a tradiționalei reuniuni nautice de kaiac-canoe la ceas de primăvară a vâslit cu bine sâmbătă pe apele canalului Bega, cu participarea a 13 cluburi, inclusiv din Mulhouse (Franța) și Zrenjanin (Serbia), dar și de la Dunăre, CSȘ Orșova, respectiv din județele vecine, cu competitori deveni și hunedoreni precum și de la 4 grupări arădene, nu în ultimul rând din Banat, de la CS Timișul Șag și timișorenele CS Nautic Banat, CS Water Performance și Clubul Sportiv Școlar 1 - gazdă a ”Cupei Timișoara 2022”. Care s-a și impus în ierarhia generală pe puncte a echipelor, la finele a 17 probe de kaiac și una de canoe, disputate pe 4 grupe juvenile de vârstă de la juniori 1 la U12, respectiv la seniori și master, în ambarcațiuni de simplu și dublu, pe distanțe de 1.000 respectiv 2.000 de metri. Rezultatele pe probe și timpii înregistrați.
Publicat în Kaiak-canoe, Sport juvenil
Etichete canalul Bega, Canoe Kayak Mulhouse, CSŞ1 Timişoara, Cupa Timişoara, kaiac-canoe, Kayak Klub Begej Zrenjanin
Lasă un comentariu
Rareș Petrache, locul I la individual compus pentru CSȘ1 Timișoara la juniori 3 – nivel 1, la Campionatul Național Școlar. CSȘ1, locul 3 cu echipa la juniori 3 – nivel 2
Gimnaștii băieți ai secției de profil de la CSȘ 1 Timișoara au obținut rezultate remarcabile în acest weekend la Buzău, unde a avut loc Campionatul Național Școlar de gimnastică artistică. Rareș Petrache a cucerit locul I între juniorii 3 la nivel 1 la individual compus, iar echipa de juniori 3 - nivel 2 a Clubului Sportiv Școlar numărul 1 a obținut locul 3.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil
Etichete CSŞ1 Timişoara, gimnastică artistică băieți, gimnastică juniori 3, Rareș Petrache
Lasă un comentariu
Înotători de la CSȘ1 Timișoara și CSMT pe podium la regionalul de cadeți la Baia Mare, pe podium la ”Național” la Bacău
Înotul intern își reintră încetișor în drepturi, chiar dacă departe de nivelul la care natația se pregătește de ”Mondialul” sub egida FINA programat în vară la Budapesta, dar măcar mișcă din nou, iar după etapa regională din martie pentru copii de 10-11 ani, de la Bacău, Baia Mare și Izvorani, precum și după Campionatul Național în bazin de 50 de metri de la Bacău, iată că aprilie a adus etapa regională la cadeți de 12-14 ani, în aceleași 3 bazine. Cu timișorenii concurând în Maramureș.
Publicat în Înot, Sport juvenil
Etichete campionat regional cadeți, CSM Timişoara, CSŞ1 Timişoara, Daria Huma, Radu Vaipan
Lasă un comentariu
CSȘ1 Timișoara, locul 3 pe echipe de junioare III Nivel 7 la Campionatul Național de gimnastică artistică feminină, la Ploiești
După două sezoane încorsetate de impuneri restrictive sau în cel mai bun caz cu concursuri fără spectatori, iubitorii gimnasticii s-au putut reuni în sala ”Olimpia” din Ploiești cu ocazia Campionatului Național de gimnastică artistică feminină sub egida FRG, rezervat junioarelor 2 și 3, provenind de la 18 cluburi din 13 centre din țară. Printre care și CSȘ1 Timișoara, bănățencele cucerind locul 3 pe echipe și ”bronzul” la junioare 3 - Nivel 7.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil
Etichete CN gimnastică artistică feminină, CSM Oneşti, CSŞ1 Timişoara, FRG, LPS Cetate Deva, Marisa Huțupașu, Olimpia Ploiești
Lasă un comentariu
”Cupa Timișoara”, cu peste jumătate de secol vechime, la o nouă ediție internațională pe Bega în 16 aprilie: 21 de probe de simplu și dublu, la U12, juniori III, II, I, seniori și master, majoritatea de kaiak, 3 de canoe, pe 1.000 și 2.000 de metri
Dacă e primăvară, e ”Cupa Timișoara” la kaiac-canoe, cu o tradiție de peste jumătate de secol pe apele canalului Bega în zona centrală a capitalei Banatului, Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara având 18 cluburi invitate din țară și 3 din străinătate la concursul de sâmbătă 16 aprilie, programat cu 21 de probe de simplu și dublu, la 6 categorii de vârstă - de la U12, la juniori III, II, I și seniori, până la master, majoritatea de kaiak, 3 de canoe. E lansarea sezonului pe apă ca prim puls și criteriu de verificare după pregătirile de iarnă, dar și ca modalitate de testare în întreceri în perspectiva competițiilor oficiale federale ce încep a bate la ușă. Iar ca organizare și participare, ”Cupa Timișoara” se numără printre principalele două-trei întreceri de profil din țară ținute de cluburi afiliate, așadar în afara celor cu caracter național.
Publicat în Kaiak-canoe
Etichete canalul Bega, CSŞ1 Timişoara, Cupa Timişoara, kaiac-canoe, Mulhouse Riedsheim CK, sezon pe apă
Lasă un comentariu
Memorialul „Bati Valentin”, competiție de lupte greco-romane, sâmbătă, la sala „Prof. Mircea Albu”
Ultima competiţie de lupte organizată la Timişoara în 2021 este programată sâmbătă, cu începere de la ora 9, la sala de jocuri sportive "Profesor Mircea Albu", situată pe strada Amforei. Ediţia din acest an a "Memorialului Bati Valentin" aliniază la start 190 de sportivi din Estonia, Bulgaria, Serbia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova (Soroca, Chişinău) şi România (CS Glogovăţ 2013, CSŞ Arad, CSŞ Caransebeş, CS Rădăuţi, Dinamo Bucureşti, LPS Bihorul Oradea, CSŞ Lugoj, CS Heracle, CSŞ 1 Timişoara).
Publicat în Lupte greco-romane
Etichete cs heracle, CSŞ1 Timişoara, lupte greco-romane, Memorial Valentin Bati, profesor Mircea Albu
Lasă un comentariu
Vlad Hârța și Rafael Rogoveanu, aur pentru CSȘ1 Timișoara la U12 pe 500 de metri în kaiacul de dublu la Campionatul Național juvenil al FRKC. Luca Bociu, Andrei Pescar, Adelin Sorean și Eduard Olaru, aur pentru CSȘ1 în kaiacul de 4 al cadeților
Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara a câștigat două dintre probele ediției din acest an a Campionatului Național de viteză pentru juniori II și cadeți al Federației Române de Kaiac-Canoe, Vlad Hârța și Rafael Rogoveanu trecând primii linia de sosire a cursei de kaiac dublu pe distanța de 500 de metri rezervată categoriei sub 12 ani, iar Luca Bociu, Andrei Pescar, Adelin Sorean și Eduard Olaru cucerind și ei aur pentru CSȘ1 în kaiacul de 4 al cadeților. Participanți cu 17 sportivi la întrecerile de pe lacul de acumulare argeșean Bascov-Budeasa, caiaciștii de pe Bega au mai izbutit în Regat și clasări pe pozițiile 3, 4 sau 5.
Publicat în Kaiak-canoe, Sport juvenil
Etichete Adelin Sorean, Andrei Pescar, CSŞ1 Timişoara, Eduard Olaru, kaiac-canoe, Luca Bociu, Rafael Rogoveanu, Vlad Hârța
Lasă un comentariu
FOTO. ”Memorialul Zeno Lache” la kaiac-canoe
Ar fi fost deja cea de-a treia ediție a ”Memorialului Zeno Lache”, în amintirea, onoarea și cinstirea memoriei celui care a fost sportivul de performanță, antrenorul și pentru mulți ani conducătorul secției de kaiac-canoe la CSȘ1 Timișoara, profesorul Zeno Lache. Dat fiind ”pLandemia”, care pe nedrept și fără absolut nici un motiv a tras sportul pe tușă în primăvara lui 2020, anul acesta a avut loc doar cea de-a doua ediție a reuniunii pe apele canalului Bega. Câteva fotografii și ordinea primilor clasați în probele întrecerii de suflet.
Publicat în Kaiak-canoe
Etichete CSŞ1 Timişoara, kaiac-canoe, memorial zeno lache, Zeno Lache
Lasă un comentariu
CS Nautic Banat și CSȘ1 Timișoara, clasări pe podium la Campionatul Național juvenil de maraton la kaiac-canoe
CS Nautic Banat Timișoara a izbutit două clasări pe podium la Campionatul Național de maraton pentru juniori I, II și cadeți organizat de Federația Română de Kaiac-canoe pe lacul Bascov-Budeasa, concitadinii de la Clubul Sportiv Școlar numărul 1 obținând la rândul lor medalii de bronz cu kaiacul de dublu al cadeților.
CSȘ1 Timișoara, două locuri I, 7 locuri 2 și 3 locuri 3 într-un concurs internațional de gimnastică ritmică la București
Fetele Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara au participat la două dintre cele 3 secțiuni de concurs ale celei de-a 20-a ediții a Cupei "Irina Deleanu" la gimnastică ritmică, întrecere internațională desfășurată în perioada 18-23 mai la București, unde au izbutit numeroase clasări pe podium. Iată-le rezultatele și câteva fotografii...
Sophia Wurtz (CSȘ1 Timișoara), locul 4 la Naționalul de junioare IV, calificată la Cupa României
Clubul Sportiv Școlar Numărul 1 Timișoara a participat duminică la Campionatul Național de gimnastică ritmică al Federației Române de Gimnastică pentru junioare IV, rezervat categoriei de vârstă 6-8 ani, desfășurat în localitatea Ghimbav din județul Brașov, unde, la prima sa participare într-un campionat național, Sophia Wurtz a ocupat locul 4 la individual compus.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil
Etichete CSŞ1 Timişoara, exercițiu fără obiect, FRG, gimnastică ritmică, individual compus, sophia wurtz
Lasă un comentariu
Maria Prodan (CSȘ1 Timișoara), locul I la Cupa Sportul Studențesc
Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara a participat cu succes duminică în București prin 5 sportive ale secției de gimnastică ritmică la competiția "Cupa Sportul Studențesc", la care au câștigat 7 medalii, cea mai valoroasă fiind adjudecată de Maria Prodan în proba exercițiului cu panglică, obținând locul 1.
Maria Prodan (CSȘ1 Timișoara) pe locul 3 în Cupa României la gimnastică ritmică, Doris Füzer a patra la junioare
Maria Prodan a urcat în weekend pe podiumul Cupei României la gimnastică ritmică, situându-se pe locul 3 pentru secția de profil a Clubului Sportiv Școlar 1 Timișoara în competiția desfășurată la București, unde au avut drept de participare primele 6 sportive la toate categoriile de vârstă conform rezultatelor și ierarhiilor stabilite luna trecută la Campionatul Național de gimnastică ritmică al FRG, printre care și medaliata de pe Bega și colega sa de club Doris Füzer, antrenate la CSȘ1 de profesoarele Monica Würtz si Alexandrina Târţan.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil
Etichete Alexandrina Tărțan, CSŞ1 Timişoara, Doris Fűzer, gimnastică ritmică, Maria Prodan, Monica Wurtz
Lasă un comentariu
CSȘ1 Timișoara, trei locuri 4 la junioare și junioare mici la Campionatul Național și două calificate la Cupa României
Fetele Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara au obținut câteva clasări în imediata apropiere a podiumului la Campionatul Național de senioare, junioare și junioare mici la gimnastică ritmică, desfășurat în perioada 22-25 octombrie la Ploiești, unde grație acestor rezultate sportivele Maria Prodan și Doris Fuzer au obținut calificarea pentru Cupa României, competiție programată la București în 7 și 8 noiembrie și la care au drept de participare ocupantele primelor șase poziții ierarhice la ”Național” din fiecare categorie.
Înotul, lansat la apă în 2020. Radu Vaipan (CSM Timișoara), campion național de seniori la 50m bras. Rareș Tănăsie (CSȘ1 Timișoara), campion al țării la tineret. Și alte medalii în București pentru cei de pe Bega
În vremuri ale unor impuneri dictatoriale sub cele mai străvezii pretexte, dar fără vreo justificare argumentată din domeniul științifico-medical și igienico-sanitar, doar politici de inginerie socială și nimic mai mult, lumea natației carpatine a fost printre cele mai afectate, deloc de mirare, ținând cont de faptul că înotul este un sport forte în favoarea sănătății, ceea ce contravine intereselor grijuliului ”Frate cel mare”, lupul la stână, dar și de aspectul că virușii adoră o bălăceală cu stropituri, a doua lor natură. În consecință, la toată mascarada din martie încoace, bazine închise pe linie, întreceri anulate, tot tacâmul. Asta până zilele trecute, când Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a inaugurat sezonul 2020 cu Campionatul Național pentru seniori, tineret și juniori, desfășurat în încorsetările fără noimă ale protocoalelor și normativelor trasate ”de sus”, dar măcar desfășurat. Pe când în Suedia cea fără vreun ceas de ”izolare”, ”urgență”, ”alertă” sau ”carantină” din martie încoace se consemnau zile consecutive cu zero cazuri, în bazinul CNSB ”Lia Manoliu” din București s-a făcut lansarea la apă a natației interne pe anul în curs de o manieră atipică.
Publicat în Înot
Etichete CNSB Lia Manoliu București, CSŞ1 Timişoara, Daniel Martin, FRNPM, înot, Radu Vaipan, Rareş Tănăsie
Lasă un comentariu
David Cepoi Meșter și Szasz Lorand, argint pentru CSȘ1 Timișoara la juniori III în Campionatul Național de viteză la kaiac-canoe, Rafael Rogoveanu bronz la cadeți
Clasări pe podium și medalii la nivel național pentru 3 adolescenți legitimați în secția de kaiac-canoe a Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara, aliniați la start la începutul acestei luni în Campionatul Național de viteză sub egida FRKC.
Publicat în Kaiak-canoe, Sport juvenil
Etichete cadeţi, campionat național viteză, CSŞ1 Timişoara, David Cepoi Meșter, FRKC, juniori 3, kaiac-canoe, Szasz Lorand
Lasă un comentariu
Despre înot cu Ion Bădescu (CSȘ1 Timișoara), după ultima întrecere națională din 2019, cea de cadeți: ”Din păcate, linia metodică a federației s-a cam uitat, și astfel se ajunge ca mulți copii să se piardă pe parcurs… Simt că s-a diminuat importanța dată școlilor sportive în viziunea multor oameni care răspund de administrarea generală a sportului”
Înotul juvenil intern tocmai s-a reunit zilele trecute pentru ultima competiție oficială națională din acest an, Cupa României de Cadeți 12-14 ani, bun prilej pentru a mai măsura... temperatura apelor prin spusele unui senior al natației timișorene, Ion Bădescu, mentor al atâtor și atâtor generații de copii la Clubul Sportiv Școlar numărul 1. Din curtea căruia s-a lansat și unul dintre cei 24 de ”tricolori” concurenți tocmai zilele acestea la un puternic concurs de înot Open și pentru juniori, Scitec, derulat în Aqua Sport Center din Gyor, drept criteriu de calificare la ediția de anul viitor a Jocurilor Olimpice de vară.
Publicat în Înot, Sport juvenil
Etichete bazin olimpic Pitești, CSŞ1 Timişoara, Cupa României cadeți, inot juniori, Ion Bădescu, Patrick Damian
Lasă un comentariu
Brândușan (CSȘ1 & CSM Timișoara): ”Încă mai vin copiii la lupte libere, dar mai degrabă în comune”
Luptele libere timișorene au mai cucerit și luna trecută medalii la nivel național, dar anul 2019 a fost marcat de premiera absenței de la startul Superligii pe echipe de seniori la lupte feminin a fostei campioane naționale CSM Timișoara, din rațiuni financiare. Altfel, la nivel juvenil, CSȘ1 a magnetizat noi învățăcei spre saltea, inclusiv la echipele ”satelit” din Orțișoara și Sînandrei. Cât despre anul care se apropie, ”căutăm să fie cel puțin la nivelul lui 2019, întotdeauna ne propunem să realizăm mai mult”, după cum a spus antrenorul Petre Brândușan, conducător al secțiilor de profil la CSM Timișoara și Clubul Sportiv Școlar 1.
Publicat în Lupte
Etichete CSM Timişoara, CSŞ1 Timişoara, Lătăianu, lupte feminin, lupte libere, lupte Sânandrei, Orţişoara, Petre Brânduşan, Sorin Mark, Superliga echipe
Lasă un comentariu