Arhiva etichetelor: Cupa Mondială rugby

All Blacks la pas spre a cincea finală mondială, campionii lumii la un singur punct + Rugby juvenil local

Sumare notiţe pe marginea activităţii juvenile a rugby-ului local la un final de săptămână în care semifinalele Cupei Mondiale din Franţa au acaparat toată atenţia, Noua Zeelandă semnând recordul calificării şi pentru a cincea oară în ultimul act, din totalul celor 10 ediţii ale competiţiei, pe când campioana în exerciţiu, Africa de Sud, îşi va apăra trofeul după ce a trecut la un punct de englezi.  
Publicat în Juniori, Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Departe de luminile rampei Cupei Mondiale, rugbist prăbuşit subit în timpul jocului şi decedat pe teren la prematura vârstă de 27 de ani

În vreme ce mai toate privirile sportului cu balonul oval erau atrase la sfârşitul săptămânii de sferturile celei de-a X-a ediţii a turneului final al Cupei Mondiale, undeva departe de luminile rampei, peste Canalul Mânecii, pe un teren din Albion, se derula o nouă tragedie dintr-un nesfârşit şir declanşat de miliardele de doze administrate la nivel global cu începere din decembrie 2020, "campania de vaccinare" continuând să-şi numere victimele, în condiţiile în care decesul este enumerat între efectele adverse aşa-zisei "vaccinări", luând suflarea atâtor şi atâtor tineri. 
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Cu inconştienţă şi incompetenţă, decidenţii Federaţiei Române de Rugby n-au fost capabili a estima în ce hal vor fi demascaţi în Franţa la cât de necompetitivă a putut ajunge să fie Ovalia carpatină

Cu forţa bumerangului, prin zdrobitoarele eşecuri suferite de "Stejari" la turneul final al Cupei Mondiale din Franţa, demascând implicit picajul intensificat al Ovaliei carpatine în cei 8 ani de la precedenta participare, s-a întors împotriva Federaţiei Române de Rugby decizia sa prealabilă de-a asigura cu orice preţ calificarea "la masa verde" pentru prezenţa în Franţa, prin contestarea eligibilităţii unei rezerve sud-africane frugal utilizate în linia I a Spaniei în preliminarii, tricolorii "miei la tăiat" alegându-se în Hexagon cu "lingura de lemn" a celor 12 naţionale eliminate deja din cadru, deznodământ cât se poate de anticipabil şi previzibil pentru cunoscătorii realişti din fenomen. Mai puţin pentru îmbătaţii cu apă rece din F.R.R., aşteptările jucându-le festa pe fondul neconştientizării gradului sever al gravităţii decăderii rugby-ului intern, decădere ignorată prin continua alimentare a salvării aparenţelor şi falselor impresii, minciuna având totuşi picioare scurte.    
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

România cu careul tongan naturalizat îşi întâlneşte muza din apele Pacificului, Tonga, cu rugbişti din 10 campionate, 12 din Noua Zeelandă şi 11 din Franţa, iar antrenorul marcator în dauna „Stejarilor” la Cupa Mondială. Excluşi înaintea turneului final din 2019 în „cazul Fakaʻosilea”, ex-Tonga 7s

Rugby-ul românesc a tot importat în ultimul deceniu jucători din Tonga, fără însă ca respectivii să şi meargă cu insularii la turnee finale mondiale, pe când dintre "vecinii" polinezieni fijienii trecuţi prin Ovalia carpatină au ajuns chiar 3 cu naţionala lor la IRB Rugby World Cup 2015, inclusiv Saulo de la clubul Timişoarei, tonganii adoptaţi prin naturalizare de România fiind pe de altă parte suficient de competitivi în rândul "Stejarilor" pentru a fi titularizaţi pe treisferturi la actualul "Mondial" din Franţa. Unde duminică "tricolorii" cu un careu tongan de origine întâlnesc muza oceanică a Federaţiei Române de Rugby, "muza" Tonga desfăşurându-se cu selecţionabili din 10 campionate în frunte cu cele ale Noii Zeelande şi tocmai Hexagonului, capabili a fi marcat 3 eseuri în weekend campioanei lumii, Africa de Sud.   
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

România suferă cel mai copios eşec în 31 de meciuri jucate în 36 de ani la turneele finale ale Cupei Mondiale, 84-0 (42-0) zdrobită de Scoţia cu 12 eseuri marcate de 9 rugbişti

După aproape două săptămâni de regrupare a forţelor dar şi de contabilizare a problemelor medicale survenite în urma eşecurilor drastice cu Irlanda şi Africa de Sud, 8-82 şi 0-76, "Stejari" aşadar nu doar frânţi dar şi "măcinaţi" de două dispute prea multe într-un cadru al turneului final al Cupei Mondiale de rugby cu ale sale rigori inaccesibile României, reprezentativa federaţiei de profil a Ovaliei carpatine a înregistrat sâmbătă de la ora 22 cea mai severă înfrângere din istoria participărilor "tricolorilor" la cele 9 ediţii de "Mondiale", 84-0 (42-0) pentru Scoţia, care-şi schimbase cu această ocazie 13 titulari învingători ai Tongăi, menajaţi pentru decisiva confruntare din weekend-ul viitor cu Irlanda.
Publicat în Rugby | Etichete , , | Lasă un comentariu

Scoţia imită campioana Africa de Sud, care înlocuia 14 titulari înaintea întâlnirii României, şi schimbă pentru jocul cu „Stejarii” 13 rugbişti care începeau cu Tonga: 8 de la Edinburgh

În vreme ce rugbyromania.ro ţine capul de afiş cu 48 de ore înaintea întâlnirii Scoţiei la turneul final mondial din Franţa cu programul din 4-19 noiembrie al Romanian Wolves în grupa preliminară a întrecerii internaţionale de club cu echipe din Belgia, Cehia, Georgia, Israel, Olanda, Portugalia şi Spania, urmând a le întâlni pe rând acasă pe debutanta cehă Bohemia Warriors şi în deplasare pe olandeza Delta şi Brussels Devils, în schimb federaţia de la Edinburgh n-a stat pe gânduri să anunţe că, precum campioana Africa de Sud înaintea partidei cu "Stejarii", în care îl menţinea titular însă reprofilat de la un meci la altul doar pe Willemse, a schimbat marea majoritate a titularilor confruntării adjudecate cu Tonga duminică, 45-17, apelând mai exact la nu mai puţin de alţi 13 rugbişti la start pentru a-i înfrunta pe "tricolorii" lui Apjok.   
Publicat în Rugby | Etichete , , | Lasă un comentariu

„Stejarii” României, nu doar frânţi sub povara eşecurilor în Franţa, ci şi îndoiţi de accidentări şi probleme medicale, 3 înlocuiţi în lot, alţi 3 păstraţi dar în recuperare sau incerţi. Trioul înlocuitor, cu centrul Bucur de la timişoreni, nici în lotul extins de 43 din august, nici în lotul iniţial lărgit de 50, la startul pregătirii Cupei Mondiale

Dezastrul reprezentativei de rugby a României la revenirea după 8 ani pe scena Cupei Mondiale nu s-a manifestat doar sub forma rezultatelor în sine, 8-82 cu Irlanda şi 0-76 cu Africa de Sud, ci şi sub forma suferinţelor unor "tricolori", atât de pe urma impactelor dure la un nivel competiţional ale căror rigori au fost evident prea mari pentru "Stejarii" Federaţiei Române de Rugby, în cazul celor care au prins titularizări dar au fost deja înlocuiţi în lot, cât şi al problemelor medicale în general, cel puţin interesante în cazul schimbărilor de efectiv fiind două aspecte, şi anume pe de-o parte că au fost anunţate la nu mai puţin de 9 zile după înfrângerea la zero cu sud-africanii dar la doar 4 zile înaintea întâlnirii Scoţiei la Lille, respectiv pe de alte parte că trioul înlocuitor n-a făcut iniţial parte din planurile selecţionerului Apjok pentru pregătirea participării la turneul final, nici de pe convocatorul iniţial lărgit de 50 de sportivi, nici de pe cel extins de 43, în urma primei trieri dar şi cu adăugiri din mers. 
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

După „distracţiile” cu „Stejarii” României, 82-8 şi 76-0, Irlanda şi Africa de Sud trec la treburi mai serioase în grupă, 13-8 (7-3) în faţa a 78.452 de spectatori pe Stade de France: „Grand Slam pe steroizi”

Lămurită după copleşitoarele 82-8 şi 76-0 de la Bordeaux că a trimis inocenţi "miei la tăiat" şi nu "Stejari" la Cupa Mondială, acceptaţi "la masa verde" pe seama plângerii din preliminarii la adresa Spaniei şi câştigării unei controversate investigaţii, ceea ce scutea România şi de turneul de recalificare din care nu se ştie dac-ar fi avansat, cert fiind faptul că "Arţarii" Canadei au rămas atunci în premieră acasă în istoria "Mondialului" iar SUA după 28 de ani dar a şi dat ulterior "tricolorilor" la zero cu terenul bucureştean în cap într-un test pregătitor, Federaţia Română de Rugby s-a consolat probabil cu durerea "caprei vecinului", că putea fi chiar şi mai rău, a se vedea Franţa - Namibia 96-0 în Grupa A, sau pe-aproape, Anglia - Chile 71-0 în "D", semn că 3 sud-americane în acelaşi cadru sunt cu una prea multe, şi a continuat sâmbătă gestionarea cacealmalei "umplutură" pe post de a doua fază a campionatului autohton însă fără internaţionali, cu scoruri precum 56-17 în Constanţa - Galaţi şi 12-57 pe "Olimpia" în Rapid - Dinamo şi televizat - chelului, tichie de mărgăritar, asta în vreme ce în Franţa, odată încheiate "distracţiile" cu diferenţe şi mai copioase, s-a trecut şi la treburi mai serioase, pentru câştigarea Grupei B, Irlanda - Africa de Sud 13-8 (7-3).
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Timişoreanul Gabriel Rupanu deschide scorul pentru România la Cupa Mondială, eseu în minutul 3, Irlanda răspunde cu 12: al treilea cel mai sever eşec al „Stejarilor” în cele 29 de jocuri la turneul final, 8-82 (8-33)

Pe căldură, la 36 de grade Celsius la umbră, "Stejarii" României au surprins cu curaj liderul la zi al ierarhiei mondiale, Irlanda, mijlocaşul la grămadă timişorean Gabriel Rupanu înscriindu-i un frumos eseu încă din minutul 3 al prologului Grupei B la Cupa Mondială, iar tot el avea să şi reducă din handicap la 19-8 dintr-o lovitură de pedeapsă după mijlocul primei părţi, însă câştigătoarea Turneului celor 6 Naţiuni, aliniind 10 titulari de la cucerirea în martie a Grand Slamului împotriva Angliei, s-a prăvălit apoi peste "tricolori" prin a-şi asigura punctul bonus ofensiv deja în primele 34 de minute, cu un total de 5 eseuri până la pauză, şi în condiţiile în care fundaşul timişorean Simionescu vedea cartonaşul galben în ultimele 10 minute ale părţii de debut, şi mai numeroase fiind eseurile "verzilor" după pauză, încă 7, unsprezece din totalul celor 12 fiind şi transformate, pentru 82-8 (33-8). 
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Patru titulari între „Stejarii” la debutul împotriva Irlandei la Cupa Mondială din Franţa de la SCM USV Timişoara, câte 3 de la campioana CSM Ştiinţa Baia Mare, Dinamo Bucureşti şi de la cluburi din Hexagon, iar 2 de la Steaua. XV-le insularilor însumează 774 de selecţii, cu 10 titulari de la Leinster, dublă vicecampioană la zi a Europei

SCM USV Timişoara, a patra clasată la finele ediţiei de campionat de anul trecut dar a treia după faza tur-retur a grupei I valorice 1-5 din noul sezon 2023 al Ligii Naţionale, are cei mai mulţi reprezentanţi, 4, în XV-le de start anunţat joi de selecţionerul Eugen Apjok pentru debutul de sâmbătă după-amiază al naţionalei României la turneul final al Cupei Mondiale de Rugby din Franţa, şi anume flanker-ul liniei a III-a de pe partea deschisă Neculau, mijlocaşul la grămadă Rupanu, aripa stângă naturalizată Manumua şi fundaşul Simionescu, pe când cvadrupla campioană en titre CSM Ştiinţa Baia Mare are 3 "Stejari" titulari, la fel şi Dinamo Bucureşti - toţi în pachetul de înaintare, alţi 3 provenind de la cluburi din Hexagon - mai precis pilierii şi aripa dreaptă, iar 2 naturalizaţi de la vicecampioana Steaua, mai exact uvertura şi centrul de pe partea deschisă. În schimb liderul mondial Irlanda se va alinia la Bordeaux cu 10 jucători de la dubla vicecampioană la zi a principalei competiţii europene inter-cluburi Champions Cup, şi anume Leinster.  
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Proaspăt învinsă de adversari ai „Stejarilor” la „Mondial”, Italia îndoaie „tricolorii” rămaşi în 14 din minutul 9 cu 5 eseuri încă din primele 28 de minute, 9 până la final: 57-7. După Georgia – România 56-6. Ovalia carpatină, -50

Naţionala României a încheiat pe scut în această seară seria celor 3 teste din pregătirile pentru Cupa Mondială, de care o mai despart exact 3 săptămâni, prin a pierde clar pentru a doua oară consecutiv pe terenul unei reprezentative mai bine clasate în ierarhia IRB şi care va juca la rândul ei la turneul final, Italia - repartiată după recente eşecuri la 12 şi 16 puncte în Arhipelagul Britanic în faţa unor partenere de întrecere din Turneul celor 6 Naţiuni, Scoţia şi Irlanda, viitoare oponente în septembrie ale "Stejarilor". Depăşiţi drastic în peninsulă încă din prima jumătate de oră, de 5 eseuri ale "albaştrilor": 57-7. La o săptămână după Georgia - România 56-6.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Fără câte 5 selecţionabili fiecare, convocaţi în lotul naţional „Stejari”, SCM USV Timişoara şi Dinamo cad testul defensiv în plomba estivală improvizată de F.R. Rugby şi conturează un 45-50 ca la matineu

"Stejarii" României joacă în această seară ultimul test înaintea debutului pe 9 septembrie la Cupa Mondială din Franţa, iar în lotul naţionalei de rugby care îşi mai măsoară astăzi forţele şi cu Italia sunt şi câte 5 sportivi de la timişoreni respectiv dinamovişti, absenţe de calibru ce s-au făcut resimţite la reîntâlnirea celor două grupări în "plomba" de umplutură din Liga Naţională, improvizată de FRR pentru perioada verii în favoarea continuităţii competiţionale dar în lipsa internaţionalilor din efectivele primelor 4 clasate, deficit numeric dar şi valoric evident la scară mare la matineu în Ronaţ, rezultând un meci precum de vacanţă, deşi oficial, cu puzderie de puncte, facil adjudecate pe fondul găurilor de caşcaval din apărări: 45-50 (21-36).
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Taifunul șarjează Cupa Mondială. Două jocuri de sâmbătă, anulate, cele de duminică, în pericol

World Rugby și comitetul de organizare al turneului final IRB Rugby World Cup 2019 tocmai au anunțat o reevaluare legată de previziunile impactului taifunului Hagibis asupra zonei Tokyo, Yokohama și Toyota, decizând anularea a două meciuri programate sâmbătă în faza grupelor, și anume Noua Zeelandă - Italia respectiv Anglia - Franța, cu mențiunea că și disputarea celor de duminică este la ora actuală în dubiu. Sporttim publica recent, în ziua de debut a Cupei Mondiale 2019, vineri 20 septembrie, o consemnare trecând în revistă o serie de riscuri chiar și majore la adresa turneului în jocul cu balonul oval dar mai ales a celei de-a XXXII-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară, programată în Japonia în perioada 24 iulie - 9 august 2020, riscuri printre care și taifunul. Se conturează întrebarea dacă este vorba doar despre ignoranță din partea forurilor oficiale mondiale, World Rugby respectiv CIO, în cazul aprobării candidaturilor adjudecate de niponi pentru găzduirea competițiilor. Colajul datelor și concluziile fără echivoc ale unui studiu de cercetare științifică în privința radioactivității în zona Fukushima dar și a capitalei Tokyo îl determinau pe conducătorul demersului, Yoichi Shimatsu, fost editor al cotidianului Japan Times, să lanseze un sever avertisment în privința magnitudinii riscului expunerii participanților la radiații, dar nu numai. 
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Studiu de cercetare cu indici peste limita de siguranță. Cupa Mondială din Japonia și a XXXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, Tokyo 2020, și sub spectrul radiațiilor dezastrului nuclear de la Fukushima

Colajul datelor și concluziile fără echivoc ale unui studiu de cercetare științifică în privința radioactivității în zona Fukushima dar și a capitalei Tokyo l-au determinat pe conducătorul demersului, Yoichi Shimatsu, fost editor al cotidianului Japan Times, să lanseze un sever avertisment în privința magnitudinii riscului expunerii la radiații a participanților la cea de-a XXXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, programată anul viitor între 24 iulie și 9 august în Țara Soarelui Răsare, unde astăzi de la ora 13:45 debutează prin meciul gazdelor cu Rusia și turneul final al Cupei Mondiale la rugby, ce va ține până în 2 noiembrie 2019.
Publicat în Rugby, Sport sabotat | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Anglia – Australia 13-33 și o premieră în istoria Cupei Mondiale: gazda, eliminată din faza grupelor

Anglia a devenit sâmbătă seară prima gazdă a unui turneu final eliminată încă din faza grupelor în istoria de 28 de ani a Cupei Mondiale de rugby, după ce a suferit și un al doilea eșec pe Twickenham din Londra, mult mai clar decât cel precedent, cu Țara Galilor, de astă dată amfitrionii fiind întrecuți cu 13-33, la pauză 3-17, de către australieni.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Anglia – Australia 13-33 și o premieră în istoria Cupei Mondiale: gazda, eliminată din faza grupelor