Arhiva etichetelor: Daiana Rus
LPS Banatul, unică grupare timişeană de junioare II în întrecerile FRH, din nou jumi-juma contra nucilor tari de pe Olt
În absenţa vreunei alte garnituri feminine de juniori II din Timişoara sau Timiş cu ocazia sezonului 2014/15, zonă de regulă reprezentată mai susținut la această categorie de vârstă, LPS Banatul Timișoara a sfârșit în actuala ediție într-o serie cu câte …
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Agnes Collodo, Ana Maria Boştină, Andra Goldan, Andreea Iatan, Andreea Mitan, Andreea Nicoară, Brigitte Syabo, Carina Murariu, Chimia Rm Vâlcea, Daiana Rus, Diana Ailoaiei, Diana Mada, Estera Rusanovschi, Florica Gallovits, Francesca Borbely, FRH, handbal juniori II, LPS Banatul juniori II, LPS Slatina, Maria Bobu, Medana Stâncescu, Ramona Cărăbaş, Sabina Marinca, Sara Sauciuc, sport
Lasă un comentariu
Junioarele III de la LPS Banatul Timișoara, două succese din 5 în turneul semifinal de la Craiova, insuficient pentru a accede în faza finală
LPS Banatul Timișoara a încheiat în crescendo, cu două victorii, participarea la turneul semifinal al Campionatului Național FRH de handbal feminin - juniori III, disputat începând de vineri la Craiova, dar elevele Floricăi Gallovits n-au mai putut evita eliminarea din drumul spre turneul final, nivel la care se clasau pe locul 4 ca junioare IV, în 2012.
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Agnes Collodo, Alexandra Predescu, Ana Maria Boştină, Anca Brumar, Anda Mitan, Andreea Iatan, Ansira Dinu, Creștin Bianca, Daiana Rus, Diana Ailoaiei, Florica Gallovits, Francisca Borbely, FRH, handbal, handbal juniori 3, LPS Banatul Timişoara, Medana Stîncescu, Mori Torok Râmnicu Vâlcea, Olimpic Târgu Mureș, portari, Ramona Cărăbaş, Sara Sauciuc, sport
Lasă un comentariu
Campionatul Naţional de junioare III: „Echipele LPS Banatul I şi II nu sunt delimitate pe criterii valorice, ci pe ani de vîrstă, 1998 respectiv ´99”

Publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori, Sport juvenil, Timişene
Etichete Alexandra Predescu, Ana Maria Boştină, Andra Goldan, Andrada Seleşan, Andreea Iatan, Bianca Kovacs, Carina Murariu, Carina Teşan, Collodo Agnes, Daiana Rus, Diana Ailoaiei, Diana Mada, Diana Mateş, Flavia Marinescu, Florica Gallovits, Francesca Borbely, Georgiana Ivănescu, Georgiana Vasiliţa, handbal feminin, HC Jimbolia, junioare III, junioare IV, LPS Banatul I, LPS Banatul II, Mădălina Şiel, Maria But, Medana Stîncescu, Monica Dumitru, Peciu Nou, Ramona Cărăbaş, Sabina Marinca, Sala Banu Sport, Sara Sauciuc, Şcoala Generală 7, Seria G, sport, Unirea Sânnicolau Mare
Lasă un comentariu
La braţ la finale, bravele LPS Banatul Timişoara şi Diniăşanca

Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Agnes Collodo, AJH Timiş, Alexandra Predescu, Alina Stîncescu, Ana Maria Boştină, Anca Tomescu, Anda Mitana şi Cristina Cicău, Andreea Balint, Banu Sport, Bianca Bujora, Bianca Creştin, Cătălina Dragomirescu, CS Chimia, CSS Caracal, Daiana Rus, Daniela Benzar, Denisa Seleşan, Diana Ailoaiei, Diana Şamanţ, Diniăşanca Diniaş, Florica Gallovits, Florina Şipoş, FRH, Gabriela Balogh, Georgiana Ivănescu, handbal, HC Jimbolia, Ionela Pecora, Ionela Prundaru, junioare IV, LPS Banatul, Mihaela Balogh, Narcisa Motea, Nicolia Eremici, Oana Ianculescu, Ramona Cărăbaş, Sara Sauciuc, sport, Timişoara, Zlatinca Benzar
Lasă un comentariu